Viața unei vloggerițe. (VOLUMUL 1)

Capitolul 28.

Am tras de clanța argintie până am simțit că iese din locul său. Picioarele îmi tremurau, iar parcă întreg corpul îmi ardea. Simțeam flăcările înalte, cât mai aproape de mine, iar când să caut geamul prin fumul gri, tatăl meu a intrat grăbit în camera în care mă aflam. Este la fel de speriat ca mine, și cutele care i s-au format pe frunte îl fac să pară un adevărat erou. Sudoarea sărată îi curge pe întreaga față.

Aleargă mult prea repede pentru mine, asta făcându-mă să rămân foarte în spate. Când a observat că m-am prăbușit pe podeaua de lemn, m-a luat în brațe tip mireasă și m-a dus până afară, unde m-a lasat pe iarba moale, în locul în care am închis ochii.

*

Bipăitul apartelor de lângă mine m-au făcut să deschid încet pleoapele, ce îmi sunt îngreunate de rimelul cu care m-am dat seara trecută, înainte să plecăm la petrecerea organizată de familia aceea bogată, care totuși a fost un dezastru pentru mine și părinții mei. Am încercat să ridic mâna, dar pe aceasta era o branulă, ce mă enerva complet.

-M-ma-mă! Am încercat să șoptesc, însă nu am primit niciun răspuns.

M-am sprijinit încet în coate, pentru a putea să mă ridic în șezut. Această acțiune s-a dovedit a fii terbil de grea de executat, iar durerea ce m-a cuprins, a fost una groaznică de a putea fii ssuportată.

-E-este c-ineva? Am șoptit din nou, privind în stânga și în dreapta disperată pentru a-mi găsi răspuns la întrebarea ce am adresat-o acum puțin timp, cu voce tare.

După cum m-am așteptat de prima dată, în afară de bipăitul enervant și eu nimeni nu se mai află cu mine în salon. Liniștea apăsătoare, ce s-a lăsat după ce aparatele au încetat să mai urle, m-au făcut să tresar, deoarece mă obișnuisem cu zgomotul puternic provocat de ele.

Dacă până acum nu a venit nimeni să mă ajute sau să-mi povestească ceva din ce se petrece, probabil nu va venii nici prea curând. Am prins între degete branula, și am încercat să trag de ea, însă de prima dată nu s-a lăat desfăcută, însă a doua oară a rămas în mâna mea. Altceva nu mai era conectat de corpul meu, așa că am vrut să mă pun pe picioare pentru a putea ajunge la un scaun negru, ce se află la o distanță relativ mică de punctul în care mă aflu eu.

Când degetele mele au atins pentru prima dată gresia, nu am putut să-mi țin prea bine echilibrul, așa că am rămas pe cearșaful de un alb imaculat. A doua oară a fost exact, la fel și nu mare mi-a fost mirarea când și pentru a treia oară s-a întâmplat acelaș lucru.

În aceste consecințe defavorabile pentru mine, am hotărât să renunț la micuțul plan, gândit puțin mai devreme. M-am așezat la loc, rotindu-mi ochii într-una. Culoarea tavanului, era deja plictisitoare, la fel ca celelalte lucruri din micuța încăpere.

-Scumpo, te-ai trezit! Am auzit vocea pițigăiată a mamei mele, undeva de după peretele ce mă împiedică să vă ușa albă, tipică celei de spital.

A alergat până la patul unde mă aflam, acolo trântindu-se în genunchi. Mi-a prins mâna mea subțire în palma sa mare. Zâmbetul ei perfect, se putea zări deja pe fața sa ridiată, mai mult însemnată de trecerea anilor grei.

-Am-am, crezut că ai murit, mi-a spus bâlbâindu-se din cauza emoțiilor ce au străpuns-o. Nu ai mai deschis acești ochi perfecți de 3 zile! Da! De trei zile și câteva ore bune.

Se citea clar pe fața sa o bucurie imensă, ce nu putea fii stricată de nimic. Mă privea necontenit, zâmbind și bucurându-se de această clipă fericită ca de o naștere a unui copil foarte dorit sau ca un băiețel ce primește de ziua lui o minge colorată, pentru fotbal. În această clipă, arată mai dezastruos ca oricând. Părul îi este prins într-un coc răvășit, iar hainele simple îi sunt șifonate. Din toate astea, doar buzele-i curabate au rămas pe fața sa obosită.

************************************

Bună! Am reușit să postez. Următorul capitol va venii mâine, căci în curând plec în concediu și nu o să am timp prea mult de scris. Nu vreau să neglijez programul stabilit încă din înainte să înceapă lunga vacanță de vară.

Sper să vă placă!