Viața unei vloggerițe. (VOLUMUL 1)

Capitolul 26.

*perspectivă Josh*

-Dar, totuși nu înțeleg. Nu ai dușmani, totuși nu ești tu și toată asta este o minciună, dar cum de tocmai la tine s-au gândit din întreaga omenire? A întrebat tata după ce a meditat câteva clipe îndelungate.

M-am întors cu, capul spre el, ultimul lucru ce-l văzusem la mama fiind zâmbetul ce-i pierise de pe chipul palid. Tata zâmbea sub mustăți, făcând niște ochi de om nevinovat. Ținea capul ridicat sus, spre tavanul zugrăvit de curând. Ochii îi erau învăluiți de o stare ciudată, iar zâmbetul său ce mai devreme era amuzant, devenind ciudat ce te putea înfricoșa de la o poștă.

M-am uitat fugitiv la mama, încercând să citesc o emoție cât de mică pe chipul său, dar nimic. Nu trăda nici măcar un sentiment, părând totuși un pic înfiorată.

În acest scurt timp, ce totuși a părut un secol jumătate, am auzit un foc de armă alergând către mama cu viteză. În jurul meu totul se întâmpla cu încetinitorul, iar sigura mea reacție a fost un țipet ascuțit ce a scăpat printre-mi buzele cărnoase. Am vrut să mă arunc în fața mamei, dar focul de armă ce părea că ma străpunge pe mine, a intrat în mama. M-am uitat atent la ea, văzând cum ochii încep să i se închidă încet. Înainte că pleoapele să-i acopere întreg ochiul, iar ea să se piardă în negrul morții a aruncat o privire spre abdomen, locul unde fusese împușcată de un glonț.

Când m-am uitat la tata am văzut că avea o armă probabil achiziționată nelegal, ațintită în față. O lacrimă i-a alunecat pe obrazul său acoperit în mare de barba sa neagră, bine tunsă și aranjată. Și-a dus pistolul la tâmplă, fără ca nici măcar să treacă o clipă, un alt foc de armă s-a auzit în întrega casă.

-Adio! Am auzit vocea sa groasă, puțin prea autoritară în întrega încăpere.

Servitoarele deja alergau cu telefoanele pe la urechi, iar domnul Mike, mâna dreaptă a tatălui meu mi-a sărit în brațe. M-a înconjurat cu mâinele sale lungi și groase, strângându-mă puternic. Șocul ce tocmai l-am suferit mi-a provocat o stare nasoală de greață, ce mai târziu m-a făcut și pe mine să ma pierd în întuneric.

**

Am deschis ochii larg, plimbându-i de jur-împrejur. Am constat că acesta este un salon de spital și că eu mă aflu pe un pat incomod. Am încercat să mă ridic în șezut, dar aparatele de lângă mine au început să țiuie foarte puternic. Au dat năvală în mia încăpere câteva asistente și un doctor bătrân. Toți sunt îmbrăcați în obiecte vestimentare albe, și încălați cu pantofi negri, lucioși.

-S-a trezit! A țipat o tipă roșcată, verificându-mi branulele.
-Are nevoie de o injecție, ne-a asigurat pe toți doctorul.

Oamenii alergau în jurul meu, obosindu-mă. Am închis ochii, și iar o stare de greață m-a cuprins. Am încercat să deschid din nou ochii, dar când am făcut asta, am început să văf în ceață.

-Dacă nu faceți acea injecție, moare! A țipat la tinerele fete.

Am simțit în mâna stânga o înțepătura micuță, ca cea de țânțar. Totul a început să fie mai clar, iar starea de greață s-a mai retras. Am încercat să mă calmez și să mă chinui să rostesc ceva. Am gândit puțin timp ce aș putea întreaba până am ajuns la concluzia că nu știu nimic de mama sau de tata.

-Mama, mama unde este? Am întrebat bâlbâidu-mă pentru a mă putea auzi și pentru a putea să-mi găsesc cuvintele potrivite.

S-au uitat la mine ca la mașini străine, apoi și-au aruncat priviri stranii.

-Mama ta este în stare critică, m-a anunțat foarte sincer bătrânul îmbrăcat în halat alb.

Am înghițit în sec, în timp ce încercam să-mi opresc lacrimile ce aveau de gând să năvălească pe obraji.

-Tata? Am întrebat din nou.
-Tatăl tău a murit, m-a anunțat doctorul.

Acum, totul s-a distrus, începând să plâng cu lacrimi amare. Totul s-a distrus, iar viața mea ce o credeam perfectă alături de domnișoare cu un corp frumos și bani este complet terminată.

***********************************

Am reușit să postez și sunt foarte încântată că reușesc să mă țin de cuvânt. Mâine postez tot cam pe la ora asta. Sunt plecată dimineață la ziua verișoarei mele si acolo nu am Wifi😿

Sper să vă placă💛