Viața unei vloggerițe. (VOLUMUL 1)

Capitolul 22.

O senzație de vomă m-a înconjurat, și am simțit că dacă nu voi ajunge în baia aceea plină de sticle în care mai devreme a fost alcool, am să vomit aici, în mijlocul sălii imense. Mama avea lacrimi în ochi, pe obraji, iar buzele îi sunt crăpate. Ăsta este un semn că a plâns mult. Chiar dacă sunt aproape moartă de beată, mi-am facut griji.

Am alergat pe acele tocuri imense până la baie. Acolo mi-am închis ușa și am început să vărs peste tot. A început să-mi pară foarte rău de omenii care vor curăța toată asta.

Când am terminat să dau la rațe, mi-am clătit bine gura și am încercat să mă aranjez un pic la față. Îmi este atât de rău și atât de somn, încât cred că o să mă trântesc aici. Văd în ceață, iar asta mă înspăimântă.

-Emma White! s-a auzit vocea mamei foarte clar. Dacă nu ieși în două secunde de acolo, promit că vei fii pedepsită treizeci de ani, s-a răstit în continuare.

Mi-o imaginez furioasă, cu câteva cute formate în frunte, iar sprâncenele arcuite.

Am înțeles că este momentul să-mi fac din nou prezența în acea sală imensă și să dau o explicație foarte bună pentru toate faptele executate de mine în această noapte.

-Emma, ce este cu tine? a întrebat mama prinzâdu-mă de umeri și zgâlțâindu-mă puternic.

Am început să râd văzând-o atât de furioasă și speriată de reacția mea întârziată.

-Nu am nimic, am spus printre hohote de râs.

Puținii oameni ce au mai rămas cu noi în fastuoasa încăpere, se holbau dubios la mine. Și eu îi înțeleg. Alcoolul mă controlează, iar eu nu pot să-mi mai simt nici măcar o parte a corpului.

-Termină! Și așa ne-ai făcut de rușine. Încetează! a urlat mama, vena de la gât umflându-i-se.

Am bufnit din nou în râs, lăsându-mi capul pe spate. Mama m-a prins de braț și m-a târât până la intrarea principală.

-Ne pare rău pentru tot. Promit că vă voi trimite o parte din plată pentru curățarea băii, a spus mama politicos. La revedere!

Femeia doar a zâmbit fals.

-Mie îmi place de ea. Ce ar fii să ieșim mai încolo? a întrebat șatenul coborând în grabă scările.

Acum nu mai este îmbrăcat elegant că în ultimele opt-nouă ore, ci poartă niște pantaloni de trening și un tricou alb. Nu este încălțat, iar părul îi este ciufulit. Zâmbetul îi este atașat pe față, alături de gropițele bine sculptate.

-Eu vreau! am țipat.
-Tu treci acasă, mi-a spus mama autoritar. Scuzați-mă că v-a făcut atâtea probleme. Ea deobicei nu este așa.

*perspectivă Josh*

Am coborât rapid scările, conștientă că ar fii trebuit să mă bag în pat și să deschid televizorul, dar totuși nu am mâncat nimic toată noaptea.

Mă mir că nu am pus gura pe alcool, iar asta i-a făcut pe mama și pe tata să fie foarte mirați. Din întâmplare, când abea ajunsesem la mijlocul scărilor, am auzit-o pe mama discutând cu mama și tatăl Emmei. După cum se vede, tânăra fată, este beată criță. Râde din orice și este foarte palidă.

--Mie îmi place de ea. Ce ar fii să ieșim mai încolo? a întrebat șatenul coborând în grabă scările.

Emma a acceptat fericită, dar mama ei nici nu a vrut să audă. Cred că va fii pedesiptă ceva timp, asta făcându-mă să mă întristez.

Este de treabă, și nu cred că este genul de fată care să vrea de la mine doar bani. Este singura care m-a facut sa simt ceva special, ceva ce nu am mai simtit niciodata. Am mai avut cateva iubite, care m-au parasit dupa ce nu le-am dat bani zilnic.

-Eu o plac. Vreau să fie iubita mea! am spus fără să gândesc.

Mama s-a uitat urât la mine, aruncându-mi o privire cu subînțeles.

-Poate puteți să discutați când și ea o să fie treză, a spus femeia ce mi-a dat viată.
-Dar eu sunt trează, s-a grăbit Emma să răspundă. Am ochii deschiși, a adăugat aceasta.

************************************

Este târziu când postez acest capitol și credeți-mă că conștientizez asta. Nu am apucat să scriu ieri, iar acum am încercat să scriu câte ceva.

Următorul capitol va venii sâmbătă.

Sper să vă placă! 💛