Viața unei vloggerițe. (VOLUMUL 1)

Capitolul 6.

Au trecut 3 săptămâni de atunci. Mama, m-a iertat, însă până mâine încă sunt pedepsită. M-am rugat de tata să micșoreze pedeapsa, și așa a făcut. Era imposibil să nu mă ierte și el.

Televizoarele vuie de informații despre acest anonim de pe Youtube. Mama mi-a luat camera, așa că am filmat câteva clipuri de pe telefon și asta mi-a fost foarte greu. Nu aveam aplicații bune de editat, așa că am rugat câteva prietene să-mi editeze ce le trimit.

Anonimul ăsta, are mii de reclamații de la părinții unor vloggeri. Chiar și de la niște fetițe de 5-6 ani, care-și prezintă păpușile și ursuleții pufoși.

De el nu se știe prea multe. Unii spun că ar fii un bărbat bătrân, ce este ciudat sau criminal. Eu nu am o perspectivă a mea despre asta, însă toată povestea asta începe să mă sperie.

Poate este un tânăr de 17-18 ani, care nu are ce să facă cu viața asta și are chef de glume. Însă, acum toată lumea este speriată și speră ca nimeni să nu pățească nimic.

Până acum, nu am mai primit nici un comentariu de la el, și asta m-a făcut să fiu mult mai fericită. Din cauza asta, încă am postat niște clipuri și nu am lăsat canalul pe apa sâmbetei.

Chiar mi-a fost greu să ajung la această sumă de abonați. Mi-a fost greu să filmez, să editez, să organizez și întâlniri cu fanii. Nu regret nimic, însă nu știu cum să o conving pe mama să mă lase ca în continuare să filmez. Măcar 2 clipuri pe săptămână, în ciuda faptului că există acest anonim, ce îi sperie pe toți.

Gândurile mi-au fost întrerupte de un ciocănit puternic, ce s-a auzit în ușă.

-Fiico, a spus mama intrând și trântind ușa în urma ei.
-Ce este? am întrebat-o ridicându-mă în sezut.

Mi-a întins micuțul ei telefon. L-am luat și am privit-o ciudat.

Ce este și ce vrea?

Am aruncat o privire fugară pe ecranul luminat puternic, oprindu-mă la titlu "AU MURIT OAMENI DIN CAUZA YOUTUBULUI. SĂ RENUNȚE TOȚI VLOGGERI, SAU SUNT MORȚI."

M-am blocat văzând acest titlu.

-Ce este asta? am întrebat-o sarcastic pe mama.
-Uite, au murit oameni. Dacă pățești ceva? mi-a spus.

Mi-am dat ochii peste cap, oftând.

-Eu nu pățesc nimic, mamă. Dacă este nevoie mă duce tata la facultate, sau la mall. Nu este nevoie să-ți faci griji, mamă, i-am explicat.
-Dar..
-Niciun dar, mamă.

Ea a oftat ridicându-se în picioare. A zâmbit ciudat, apoi și-a trecut mâna groasă prin părul ciufulit și blond.

S-a ridicat, plecând. Am oftat ușurată, apoi m-am trantit pe spate în pat.

Cine este acest anonim? Cum se poate ca un tâmpit de bărbat să bage atâta frică în niște oameni? Ce vrea el cu adevărat?

M-am ridicat din pat, mergând la baie.

Cred că am nevoie de un duș cald, apoi de o ieșire în parc.

Am ridicat din umeri, apoi am plecat în baie. Am scăpat de haine, ele izbindu-se de gresia albă din baie. Am dat drumul la apa caldă, apoi m-am băgat în cabina de duș. Stropii mari și rotunzi de apă se izbeau de pielea mea fină și destul de albă. Am aplicat un gel de duș cu miros de ananas, după pe cap mi-am pus un șampon cu miros de căpșuni.

Când am ieșit, m-am dus până la dulapul mare înfășurată într-un prosop alb și pufos. Mi-am ales o ie roz, împreună cu o fustă neagră. Mi-am aruncat niște teneși în picioare, după mi-am pieptănat părul lung până la fund. L-am lăsat pe spate.

Am ieșit din cameră și am coborât scările de lemn, spiralalte. Când am ajuns la cuier mi-am luat geaca de piele și am anunțat-o pe mama că ies până în oraș.

-Sigur vrei să ieși? m-a întrebat mama ștergându-se pe mâini cu un prosop de bucătărie.
-Tata nu este acasă, deci nu are cum să mă ducă, am spus.
-De ce? Îl sun, a pufnit ea.
-Nu este nevoie. Am optsprezece ani, mamă. Sunt majoră. Când o să am voie să ies undeva, singură?

Ea a pufnit, din nou. S-a dus în bucătărie și a adus un cuțit foarte ascuțit.

-Dacă o să ai nevoie, mi-a zis și a plecat la scări. Ai grijă, scumpo! a continuat.

**********************************

Al șaselea capitol, deja. Mă bucur că vă place cartea, că o votați și o citiți.

Lectură plăcută, cititori!