Viața unei vloggerițe. (VOLUMUL 1)

Capitolul 30.

Am sperat că îmi va arunca niște cuvinte, însă ea s-a mulțumit numai să înghită în sec, mai apoi pufăind pe nas. S-a ridicat de pe scaunul pe care se așezase puțin mai devreme, prefăcându-se că-și scutură hainele ce nu erau deloc boțite.

A vrut să plece către ușă, dar Anna a prins-o mai devreme de mână, astfel oprind-o să dispară undeva printre zecile de oameni de pe holul lung. O grimasă i s-a format pe față, ea ridicându-și sprâncenele.

-Nu ți-am spus pentru că am crezut că nu ești pregătită pentru o astefel de veste! A bolborosit destul de clar.

Mi-am dat ochii peste cap, încercând din nou să mă sprijin în coate.

-Și acum sunt pregătită? Am întrebat-o pentru a o sâcâi și pentru a o pune să ciripească tot ce consideră.

O nouă grimasă și-a făcut apariția, făcând-o pe mama să devină dintr-o dată, după înfățișare, o persoană groaznică. Și-a șters ochii cu podul palmei, zâmbind drăcește, parcă intrându-mi în joc.

-Da, ai optsprezece ani! Ești fată mare, a constatat după o pauză de câteva clipe.

Expresia de pe fața sa era una neutră, ce nu lasă să o trădeze prea multe emoții.

-De ce nu ne-ai lăsat de la început împreună? De ce nu am putut trăi de când mă știu cu "sora mea geamănă"? Am întrebat-o, pe un ton grav, accetuând ultimele 3 cuvinte.

Neștiind ce să răspundă, a închis ochii, crezând că dacă ea nu ne vede nici noi nu observăm rușinea și nesimțirea ce o învăluie.

-Anna, ajută-mă să mă ridic! M-am adresat noii mele surori, în timp ce ea stătea cufundată într-un scaun. Și tu, mamă, nu vreau să te mai văd în viața mea! Am continuat plină de dezgust.

Femeia ce mi-a dat viață și pentru care am avut un respect, mult prea imens, și-a pierdut toată iubirea ce i-o administram zilnic. Nu puteam să o privesc din cauza că îmi era scârbă să știu că toată viața am trăit într-o minciună. Acum, ce mai urmează să aflu; că în afară de Max și Anna, mai este încă un frate sau o soră?

-Ieși! Am țipat la ea când am văzut că nici nu s-a clintit de pe scaun. Din acest moment nu mai ești mama mea!

Și-a ridicat încet privirea spre mine, citind în ochii săi o tristețe ce acum o oră m-ar fii îngrijorat groaznic de mult. Sunt sigură că undeva într-un colț din inima sa regretă această întâmplare nefericită, ce a făcut-o să sufere teribil de mult, și mai rău a molipsit-o și unei dintre ficele ei.

-Și aș vrea să nu-mi mai ieși în cale, am adăugat când a pus mâna pe clanța rece.

Tot ce mi-a ascuns nu poate fii iertat. În plus, sunt sigură că și tata știe despre tărășenia asta și că și el mi-a ascuns. Credeam că părinții mei arunca iubire prin fiecare por, însă ei m-au făcut să trăiesc aproape două decenii din viață în minciună.

*peste un an*

-Anna, ți-am zis clar că nu-mi doresc această poșetă!

Nu am ajuns nici măcar de cinci minute acasă, iar copila asta deja face numai tâmpenii. Mă enervează teribil că nu se comportă ca un om în toată firea, și se joacă sau face numai năzbâtii.

-Dar este ziua ta! Și știu că-ți place, însă nu ai vrut-o din cauza prețului ridicat.

Nu am cum să neg. Iubesc această gentuță violet de când am văzut-o pentru prima dată în vitrina unui magazin din mall.

-Cum a fost la întâlnire? Ce a spus Josh despre asta? A spus arătând cu degetul spre burta mea, ce deja este vizibilă.

-M-a sunat și m-a anunțat că nu ajunge pentru că este la nu știu ce întâlnire cu niște ambasadori din străinătate, am anunțat-o în timp ce am ridicat poșeta de pe așternuturile moi ale patului din camera mea.

O să renunț. Asta am să fac. O să termin o dată pentru totdeauna cu tărășenia asta. Nu am cum, în plus sunt sigură că Josh nu va fii încântat, dar înainte de asta trebuie să știe și să fie de acord cu mine. Decizia asta nu este așa ușor de luat.

-În plus, am de gând să scap, am continuat după o clipă în care doar picurii grei ce se rostogoleau pe geam, se auzeau.

-Ești sigură? M-a întrebat.

Nu eram sigură de asta, însă sunt aproape total hotărâtă ca Josh să nu afle niciodată.

Am dat din cap afirmativ, încercând să schimb subiectul discuției.

*********

Greșelile din viață nu pot fii șterse. Mereu o să stau cu gândul la asta, mereu o să mă frământ pentru alegerea luată. O să mă gândesc mereu la ce decizii greșite am luat, dar sper că aceasta nu o să mă distrugă.

********************************

Nu pot să cred. Nu pot să cred deloc. Am hotărât să închei această carte. Epilog nu va fii, pentru că urmează volumul 2, unul care sper din toată inima mea să fie mai muncit și mai reușit. Sper că această carte v-a ajuns la inimă și sper că niciodată nu ve-ți fii triști de greșelile luate.

Vă mulțumesc că printre toate momentele grele, poate chiar cumplite prin care ați trecut, nu ați uitat s-au ați vrut să citiți! Vă mulțumesc pentru fiecare vot lăsat! Nu există cuvinte să mă exprin pentru fericirea pe care o simt! ❤