Viața unei vloggerițe. (VOLUMUL 1)

Capitolul 23.

*perspectivă Josh*

M-a bufnit râsul, dar ca să nu mă fac de rușine față de puținii invitați ce mai mișună prin living, m-am obținut. Am simțit privirile ucigătoare ale mamei mele în ceafă. Am înghițit în sec, arucându-i o privire fugitivă.

Am văzut că se joacă cu brățara ei ce îi poartă noroc, sau cel puțin așa ține să creadă ea. Acest gest, pe care îl face destul de des în ultimul timp, mă face să îmi dau seama că fierbe de nervi.

Fata beată mangă, îmi zâmbește foarte frumos.

De ce s-a îmbătat?

Aceasta este întrebarea ce mi-a străbătut mintea. Am început să mă frământ pentru a găsi un răspuns cât mai bun, dar nimic.

Fără să-mi dau seama am ajuns să mă frec în barbă, un gest pe care îl fac când mă gândesc la ceva important. Așa am realizat că fata din fața mea este beată criță, este important. Sau poate mai important este întrebarea pe care mi-am pus-o mai devreme.

Liniștea apăsătoare domina spațioasă încăpere. Toți își aruncau priviri întrebătoare, iar mama vizibil iritată, a roșit. Ochii verzi ai tatălui meu cercetau întreg trupul fetei firave din fața mea.

Ce gânduri o avea acum?

Asta este cea de-a doua întrebare pe care mi-am pus-o în această dimineață. Știu că tata când se enervează privește cu multă ură persoana care i-a cauzat acest sentiment.

-Îmi pare rău pentru tot dezastrul pe care l-am cauzat în această seară ce trebuia să fie una nemaipomenită! Îmi pare rău că mi-am amintit de tot și că am fost nevoită să beau ca să mă calmez și ca să uit pe o perioadă scurtă de timp! Îmi pare rău pentru tot! S-a auzit vocea perfectă a ființei din fața mea.

Mama a ridicat privirea de pe mâna sa stângă pe care se afla brățara de aur cu un medalion în formă de stea. I-a aruncat priviri pline de miră lui tata, mai apoi întorcându-se să se holbeze la fata cu părul șaten.

-Eu nu sunt așa de obicei. Mi-am amintit de ceva ce m-a șocat total. Parcă retrăiam momentele acelea groaznice, a spus fata plină de sinceritate.

"-Emma. Deocamdată atât trebuie să știi."

Mi-am amintit vorbele ei, aproape șoptite ce mi-au fost spuse mai devreme. Era atât de diferită față de acum. Parcă este un copil ce a făcut o tâmpenie mult prea mare, iar acum încearcă să povestească totul fără să izbugnească în plâns.

Pare atât de neajuorată și fragilă, încât spui că este o păpușă de porțelan ce este așezată pe cel mai înalt raft din cameră. Ochii îi sunt goi, iar cuvintele și glasul fără vlagă. Este atât de tristă încât poate molipsi ușor persoanele din jurul său. Se vede clar că îi pare rău și sper din toată inima ca mama să simtă asta. Vreau să o cunosc mult mai bine pe această minunată fată încât aș muta și munții din loc.

Singura fată care m-a făcut să simt asta este Marissa, iar ea a murit, din păcate. Atunci am realizat că fiecare are o soartă și tu nu poți schimba asta. Nici acum nu pot înțelege că am pierdut-o și nici o dată nu o să-i mai simt atingerile fine și zâmbetul modest.

Cu toate astea, am început să mă gândesc dacă Emma are iubit sau îi place de cineva.

-O să vin chiar eu să vă ajut cu ordinea, a spus într-un sfârșit fata.
-Scumpo, a început mama. Scuzele îți sunt acceptate. Te înțeleg. Am avut o situație asemănătoare cu a ta, a continuat mama zâmbind.

A îmbrățișat-o strâns, mâgâindu-i spatele acoperit de materialul rochiei dea dreptul superbe. Nu mă așteptam la o astfel de reacție, așa că buzele meu au format un "O" perfect. Tata a fost la fel de surprins ca mine, așa că și-a dat o palmă peste față, un gest pe care nu l-am mai văzut făcându-l.

-Mă scuzați, m-am scuzat stricând momentul dintre mama și Emma.

Privirele oamenilor curioși s-au ațintit asupra mea, acordându-mi o șansă să-mi spun părerea.

*********************************

Nu am postat ieri și de aceea am postat astăzi. Desigur că mâine postez. Vreau să vă anunț că joi, vineri, sâmbătă, duminică și luni voi posta zilnic.

Sper să vă placă! 💞