Capitolul 29.

9 2 1
                                    

*după o săptămână*

Ușa albă, de la salonul imens ce mi-a servit drept locuință timp de o săptămână și câteva zile, s-a izbit brutal de perete, făcându-mă pe mine să tresar.

-Doamne, mă bucur enorm că ești bine! A țipat o fată ce semăna uluitor de mult cu mine.

A venit lângă pat, învăluidu-mă în parfumul său foarte femeiesc, exact ca al mamei. Văzând că reacția mea întârzie, a strâmbat din nas. A deschis gura să zică ceva, dar fix atunci am hotărât să spun eu:

-De ce îmi porți fața?

Abea după ce cuvintele au fost rostite clar, răspicat, am realizat ce prostie imensă am putut spune.

Și-a lăsat capul pe spate, o mână pe burtă și a început să râdă copios. După o partidă serioasă de râs, timp în care eu am privit-o cruciș, a hotărât să îmi răspundă la întrebarea adresată.

-Ți-ai pierdut memoria?

Întrebarea sa m-a făcut să bufnesc în râs, însă m-am rezumat numai la a ridica sceptic o sprânceană. Am gândit și răzgândit toate cuvintele pe rând, rămânând la concluzia că acestei fete îi lipsește o piuliță.

-După întâmplarea de acum puțin timp, nu am pățit nimic serios doar că trebuie să stau sub observație. Am o simplă problemă la picioare, am spus aruncând o privire într-acolo.

Mi-am dres glasul, continuând:

-Nu înțeleg de când mă cunoști.
-Tu nu mă recunoști! M-a acuzat arătând spre mine cu degetul arătător.
-Dacă nu cunosc o persoană, nu am cum s-o recunosc după, am spus plictisită de această discuție.

În timp ce ne aruncam flăcări din priviri, a intrat în salon mama, cu o tavă plină cu fructe. Când a văzut-o pe fata de lângă mine s-a albit la fața ca în ziua incendiului. Exact aceeași noanță și aceeași îngrijorare în ochi.

-Mamă, de ce Emma nu mă cunoaște? A întrebat fata de lângă mine.

Mama stătea acolo, înghețată de frică, în timp ce ne analiza pe amândouă. Am realizat și că i s-a adresat mamei mele cu "mamă", însă am ignorat complet. Am lăsat deoparte și faptul că suntem identice, însă nu am omis tâmpenia ei. Este ciudată, și asta poate să o spună oricine.

Cum să vii în salonul unui rănit și să pretenzi că te cunoști cu el, când defapt nici măcar pacientul nu știe cine este vizitatorul neașteptat?

-Anna, ce cauți aici? A întrebat-o mama.

Mi-am dat seama că numele fetei este exact ca numele rostit de mama înainte de incendiu, la care a avut aceeași reacție sinistră.

-Mamă, ce se întâmplă aici? Am întrebat într-un sfârșit.

Acum este rândul meu să le privesc ciudat. Doar o simplă fată a reușit să creeze un așa scandal, ce a făcut-o pe mama să se schimbe brusc.

-Scumpo, a încercat să mi se adreseze mama.
-Da? I-am luat-o înainte pentru a nu putea să-și continue ideea.

Mi-era frică de ce voia să zică mama, doarece când mi se adresează cu "scumpo", ori am dat-o rău în bară, ori este ceva greu de explicat, sau de spus.

-Ea, este sora ta geamănă, Anna, a prezentat-o cu o urm de zâmbet trist pe față.

Am rămas șocată. O tot priveam în disperare pe mama și pe Anna. Speram că este o glumă proastă și că mama defapt voia să mă înveselească puțin, însă fața sa nu trăda nicio emoție și toată dispoziția mea bună, ce m-am chinuit să o creez o perioadă lungă de timp, a fost stricată într-o clipă de neatenție.

Așa a rămas mama la intrarea în salon, cu tava de fructe în mână și cu fața tristă, ce parcă regreata cele spuse. Anna era supărată, zăcând pe un scaun inconfortabil de spital.

Am analizat ce știam despre acest caz nasol, unde eram eu victimă; suntem exact la fel, ne comportăm ciudat și suntem pline de energie. Asta este tot ce știu despre presupusa mea soră geamănă, de care am fost îndepărată timp de optsprezece ani.

-De ce nu mi-ai spus până acum? Am întrebat-o după ce mi-am adunat toate puterile.

A ridicat ochii din gresie, în ei citind o urmă de regret și multă tristețe. Toate astea se întâmplară în așa puțin timp, și totuși întreaga încăpere este învăluită într-un aer insuportabil, ce duce la sufocare.

************************************

Scuzați-mă că nu am postat, însă eu sunt plecată din țară și aici netul este unul jalnic, ce nu îmi dă acces așa ușor la Wattpad. Sper totuși capitolul să fie cât de cât interesant și să înțelegeți ceva din el.

Viața unei vloggerițe. (VOLUMUL 1)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum