Cei patru fondatori ai Scolii Hogwarts

Capitolul 6.

  Era dimineata. Godric si Salazar dormeau linistiti in paturile lor. Camera se incalzi rapid, datorita caldurii razelor de soare. Godric se trezi. Se ridica in capul oaselor si se uita in jur disperat. Se intoarse la Salazar, care dormea in continuare.
  - Salazar! striga Godric.
  Salazar se intoarse in partea opusa, bombanind.
  Godric se ridica in picioare si lua o vaza cu flori. Arunca florile cat-colo si se apropie de Salazar. Cu o miscare din mana, Godric il uda pe Salazar. Salazar tresari.
  - Ce nai...!? incepu Salazar.
  - Salazar! Revinoti! striga Godric.
  Salazar se ridica in capul oaselor.
  - Ce e?
  - CUM ADICA CE E!? urla Godric. Tu chiar nu obserivi?
  Salazar se uita in jur. Arunca o privire panicata catre Godric.
  - Ei?! spuse Godric.
  - Fetele. Nu sunt.
  - In sfarsit! Incerc sa iti zic asta de 5 minute!
  Cei doi se uitara unul la altul timp de doua minute.
  - Trebuie sa mergem dupa ele! spuse Godric.
  - Dar...nu stim unde sunt! spuse Salazar.
  - Ba...da!
  Godric observa un biletel, legat cu o ata subtire, pe masa. Se uitara unul la altul ciudat.
Se apropie de masa veche din lemn si lua biletelul in mana, tremurand. Il desfacu. Il citi...si albi. Lasa biletelul sa cada pe podea.
  - Godric? spuse Salazar.
  Salazar se ridica din pat si se indrepta cu repeziciune spre prietenul lui. Il apuca de umeri si il clatina incet.
  - Godric? Esti bine?
  - Nu stiu.
  Salazar lua biletelul de pe jos si citi cu voce tare:

  ,, Cred ca ati observat lipsa domnisoarelor...mai ales cea a printesei Helga. Sunteti curiosi unde sunt cele doua domnisoare? Ei bine...o sa fiu sincer cu voi...sunt la castel...Esmeralda este in temnita, pregatindu-se de spanzuratoare, iar printesa...asta nu cred ca mai conteaza. Va astept...mai ales pe...Godric Gryffindor. O sa te invat minte, baiete. Nu o sa-ti mai arda de furat printese.
                                                                                           Regele Edmund.”

  Salazar arunca biletelul cat-colo. Se uita la Godric, care parea ca isi pierde mintile. Se aseza langa el, oftand.
  - De ce te vrea tocmai pe tine? intreba Salazar nedumerit. De ce nu pe mine sau pe Esmeralda sau chiar pe printesa?
  - Nu stiu. Regele Edmund vrea ceva de la mine...sau vrea sa imi faca ceva.
  - De ce mai stam? spuse Salazar, ridicandu-se in picioare.
  - Nu avem niciun plan! spuse Godric. Dar...nici nu ne trebuie.
  Cei doi iesira din cabana degraba. Se urcara pe cate un cal si pornira spre castelul ascuns in padure.

***

  Ajunsera la castel. Peste tot erau flori care mai de care mai frumoase, mai parfumate. Curtea palatului era captusita cu iarba proaspata.
  Godric se dadu jos de pe cal, urmat de Salazar. Se uita lung la castel, dupa care se intoarse la Salazar.
  - Esti gata?
  - Cred ca da.
  - Tu te duci dupa Esmeralda, iar eu dupa printesa. Ne-am inteles?
  - Da. Pai si...unde ne intalnim, dupa ce am luat fetele?
  Godric se uita in jurul lui, si zambi; observa un copac mare si gros, care putea ascunde in spatele lui in jur de 10 persoane.
  - Vezi copacul ala? incepu Godric, dar nu mai apuca sa termine pentru ca o prizoniera si cativa paznici, se indreptau spre spanzuratoare.
  Era Esmeralda. Era palida la fata si speriata. Fata ii era uda, din cauza lacrimilor care le varsa continuu.
  - Am plecat, Godric.
  - Du-te!
  Godric se ascunse in tufisuri, iar Salazar porni spre spanzuratoare.

(Voi incerca sa povestesc in paralel cele doua adventuri pe care le au Godric si Salazar...imi cer scuze daca nu va iesi...)

***

  Salazar se indrepta spre calau. Arata ciudat, avand in vedere ca era foarte slab si pe deasupra, mai era si calau. Se ascunse in spatele unei casute.
  - Pssst! incepu Salazar.
  Spre bucuria lui, calaul se intoarse la el. Salazar zambi si ii facu semn sa vina. Gadele se apropie de el. Salazar scoase dintr-un buzunar al hainei stacojii, bani.
  - Fii atent! incepu Salazar. Eu iti dau acesti bani, iar tu imi dai imbracamintea pe care o ai acum, si vreau sa imi faci si un serviciu. Ce zici?
  Gadele se uita ciudat la Salazar, si la bani, dar pana la urma accepta. Salazar ii lua hainele si se schimba. Parea puternic si totodata crud.
  Se indrepta spre spanzuratoare, unde avea sa isi cunoasca sfarsitul slujnica printesei. Se apropie de ea, care plangea cu hohote, cand auzea vocile multimii: ,,Omorati-o! Sa nu mai fie printre noi! O omoram noi cu pietre daca calaul este prea fricos! A tradat printesa!”.
  Se uita la ea. Esmeralda il privi in ochi pe gade si...isi dadu seama cine era. Dar asta nu ii opri plansul. Umbla la sfoara care o strangea pe fata de gat. O largi, ba chiar o desfacu putin. Pe platforma, aparu un alt gade. Arata exact ca...cel pe care il mituise. Salazar se duse sub platforma, unde o va ,,astepta” pe Esmeralda.
  Cel de-al doilea calau se apropie de maneta si o trase spre el. Imediat, fata simti un gol in stomac, si cazu in bratele lui Salazar. Se privira intens, dar Salazar ceda. O dadu jos pe fata, si scoase o ,,patura” dintr-un buzunar al hainei sale. O acoperi atat pe el cat si pe fata, si pornira incet si cu grija spre castel. Nu ii vedea nimeni pentru ca erau invizibili. Ajunse la castel. Se uita prin curte, cu speranta ca il va gasi pe Godric ascuns pe undeva. Dar din pacate...nici urma de el. Se ascunse in scoarta unui copac.
  - Ce este acea patura? incepu Esmeralda.
  - Nu este o patura.
  - De ce nimeni nu ne-a observat?
  - Pentru ca pelerina este...
  Se opri brusc. Nu voia sa-i dezvaluie Esmeraldei secretele magiei. Nu voia sa ii spuna ca este vrajitor sau alte chestii care tin de magie.
  - Este...
  Ofta.
  - Este vrajita. Se numeste Pelerina Invizibilitatii. De aceea nu ne-au vazut oamenii.
  - Mai ai si alte lucruri care tin de magie?
  - O bagheta si chiar pe mine insumi.
  - Esti un vrajitor?
  - Da. Am sange-pur.
  - De unde ai pelerina?
  - De la tatal meu. Se mosteneste.
  - Iti este folositoare?
  - Uneori.
  Esmeralda ii punea tot felul de intrebari, iar Salazar era nevoit sa raspunda. Dar un gand nu ii dadea pace...ce facea Godric?
  Deodata, se auzira tipete. Salazar iesi din ascunzatoare si zari o tanara ducesa care era si dusa la spanzuratoare din pacate. Avea un par negru matasos, care ii curgea pe spatele ei gol. Era imbracata cu o rochie lunga si albastra. Avea tenul alb, ochii caprui, iar buzele ii erau subtiri si vinete.
  - Unde te duci? intreba Esmeralda.
  - Ma cheama datoria! spuse Salazar, parasind ascunzatoarea.
  Alerga pe langa prizoniera si ii arunca un zambet fugar. Salazar urca pe platforma, asteptand-o pe fata. Intr-un tarziu, ducesa veni tremurand.
  - Omorati-o! Omorati vrajitoarea! Otraviti-o! Sa nu mai fie cu noi! striga multimea din plin.
  Salazar incerca sa ii puna sfoara la gat, dar fu impiedicat de lantisorul din perle, pe care il avea ducesa.
  - Va rog sa va dati jos colierul! spuse Salazar ferm.
  Ducesa isi dadu jos colierul. Plangea cu hohote si nu se putea stapani. Salazar proceda exact cum a facut si cu Esmeralda: ii largi funia si o desfacu, in asa fel incat sa nu se observe. Se ascunse sub platforma, iar complicele lui trase maneta. Ducesa simti un gol in stomac si cazu in bratele lui Salazar.
  - Multumesc, spuse ducesa.
  Salazar ii zambi.
  Calaul scoase pelerina si o acoperi pe ducesa si pe el. Pornira incet spre ascunzatoare. Acolo se intalni cu Esmeralda care o ajuta pe ducesa sa intre in ,,vizuina”.
  - Esmeralda! Du-te cu ducesa la cabana. Acum! spuse Salazar.
  - Bine. Dar tu?
  - Eu trebuie sa il ajut pe Godric. Este ceva suspect. De obicei vine repede, dar acum...i s-a intamplat ceva cu adevarat.
  Esmeralda si ducesa se suira pe caii lui Godric si lui Salazar. Pornira spre padure, pierzandu-se in zare.
  Salazar se uita la ele. Se schimba in vechile lui haine si pleca spre castel.

***
 
 

- Ce vreti de la mine, Rege Edmund? spuse Godric gafaind.
  Godric, regele si vrajitorul regelui, pe nume Rogos, stateau intr-o camera mica si prafuita; era atelierul vrajitorului. Diferite eprubete si bibelouri erau aruncate peste tot; cartile de vraji erau imprastiate pe rafturi si pe birouri, iar in locurile inguste ale camerei erau panze de paianjen. Godric era legat cu funii de un scaun vechi si lat, iar ceilalti doi erau in jurul lui uitandu-se viclean. Godric era transpirat din cauza efortului depus pentru eliberarea lui.
  - Nu se vede ce vreau? incepu regele. Domnule Godric...vreau sa platiti pentru rapirea printesei.
  - Va rog, Maiestatea Voastra, spuse Rogos. Din doua cuvinte as putea sa il nimicesc pe acest tanar. Doar...dati-mi voie.
  - Nu. Nu vreau sa omor tanarul...sau sa il omori. Eu il vreau in viata...apoi. Vreau sa sufere...exact cum am suferit eu cand...
  Se opri brusc. Vroia sa spuna ,,fiica mea a fost rapita”, dar si-a adus aminte ca el nu mai avea o fiica. Isi lasa privirea in jos. Se simtea singur si...oarecum vinovat. Se ridica in picioare uitandu-se in ochii prizonierului.
  - Ai voie sa il torturezi...Dar ia aminte! Il vreau in viata! Sau ar trebui sa decida printesa viata acestui om, spuse regele si iesi val-vartej din incapere.
  Peste putin timp, in incapere intra o fata palida, frumoasa, cu un par blond strans in coc si cu lacrimi in ochi. Era Helga. Fata era insotita de un slujnic de-al regelui. Barbatul o tinea strans de ambele maini, care erau incrucisate la spate.
  - Printesa! spuse Godric.
  - Godric!
  - Tacere! striga vrajitorul. Printesa Helga...ce doriti sa facem cu acest neinsemnat? Doriti sa il omor, sa il torturez sau...
  - Nu! striga Helga.
  - Atunci? spuse Rogos.
  In acel moment, intra Salazar in camera. Era palid si transpirat. Arunca cate o privire fiecaruia.
  - Cine esti tu? intreba nedumerit Rogos.
  - Eu sunt un slujnic de-al regelui. Am venit sa il inlocuiesc pe acest barbat. Regele te cheama. Te-a rugat sa te prezinti curand.
  Barbatul i-o incredinta pe fata noului ,,oaspete” si porni grabit. Salazar o tinea strans pe Helga. Zambi cand simti parfumul proaspat care ii navalea in nari. Godric ii zambi furis lui Salazar.
  - Printesa Helga? spuse Rogos.
  Helga isi lasa privirea in pamant, iar o lacrima curata ii cazu pe obraz.
  - Ceva care sa nu doara.
  - Care sa nu doara?! se mira Rogos.
  - Vreau sa ii eliminati din minte toate amintirile pe care le-a avut cu mine. Tot ce tine de mine. Absolut tot! Vreau sa se comporte in asa fel incat sa nu ma fii intalnit. Vreau sa nu imi mai pronunte numele niciodata. Eu sa fiu cu el, iar el sa nu poata sa vorbeasca cu mine si sa nu poata sa imi pronunte numele.
  - Helga, nu! spuse Godric.
  - Ce tortura mai este si asta? indrazni Rogos.
  Salazar o elibera pe Helga. Printesa se apropie incet de Rogos, care se dadea in spate.
  - Nu este o tortura pentru el...ci pentru mine. Este o tortura sufleteasca. El nu ma va stii nimic de mine si nu va putea sa imi mai vorbeasca vreodata...in schimb eu voi stii mereu.
  - Sunteti sigura printesa?
  - Foarte sigura. Imi pare rau, Godric.
  Se apropie de Godric si il saruta apasat. Salazar se uita la ei intristat.
  - Printesa. Va rog sa va dati la o parte.
  Helga reveni langa Salazar care o tinu la piept strans. Rogos se apropie de Godric, isi ridica bagheta si spuse ferm:
  - Obleviate! Nu iti vei mai aminti niciodata de printesa Helga si de toate amintirile create cu ea. Vei avea o bariera in minte care te va bloca mereu. Nu vei mai putea sa ii pronunti numele.
  O lumina verde se raspindi in toata camera.