Cei patru fondatori ai Scolii Hogwarts

Capitolul 5.

  Era dimineata. Razele soarelui intrau in cabana veche, prin ferestrele prafuite si mici. Esmeralda dormea dusa, Godric incerca sa se dezmeticeasca, iar Salazar era deja treaz, holbandu-se la Esmeralda. Avea un zambet...ciudat. Godric se ridica incet din pat si, la randul lui, se uita la fata care dormea in patul lui Salazar. Ii arunca o privire furisa lui Salazar dupa care zambi.
  - Neata' Salazar.
  - Neata'.
  - Cum ai dormit? intreba Godric.
  - Oarecum bine. Godric...nu stiu ce se intampla cu mine.
  Godric isi infaptui vechiul obicei: isi ridica o spranceana.
  - La ce te referi?
  - Nu stiu ce e cu mine. Este o fata frumoasa la noi in cabana. Si...m-am indragostit de ea. Pur si simplu.
  - Salazar... incepu Godric, dar se opri, pentru ca fata se trezi.
  - Buna dimineata! spuse Salazar zambind.
  - Neata', ii raspunse fata. 
  Se ridica din pat si isi aranja parul ravasit. Salazar ii urmarea fiecare miscare.
  - Sunteti gata? intreba fata bucuroasa.
  - Gata pentru ce? spuse Godric tafnos.
  - Cum adica gata pentru ce? spuse Esmeralda. Parca aseara am ramas la o intelegere.
  - Da...incepu Godric. Dar eu nu particip. Asta a fost intelegerea.
  - Bine, atunci. Salazar esti pregatit? spuse Esmeralda.
  - Bineinteles.
  Salazar se alatura fetei, strangand-o usor de brat.
  - Esti sigur ca nu vrei sa vii? intreba pentru ultima data Esmeralda.
  - Da. Foarte sigur.
  - As putea sa stiu si eu de ce nu vrei sa vii? izbucni Esmeralda.
  - NU E TREABA TA! striga Godric.
  - BA ESTE!
  - Si de ce ar fi?
  - Pentru ca eu o slujesc pe printesa...
  - Nu ii spune numele! spuse Godric.
  - De ce?
  - Pentru ca...nu vreau sa mai aud nimic de ea.
  - Dar ce ti-a facut pana la urma?
  Godric se aseza pe un taburel vechi din lemn. Privirea ii ramase tinta la o vaza sparta, ascunsa in coltul camerei.
  - Am...am...i-am cerut mana. Si...a plecat cu lacrimi in ochi. Am asteptat aproape toata noaptea ca sa aflu un raspuns. Si...nimic. Macar...putea sa imi zica ceva...putea refuza. Dar...ea a plecat. Si nu s-a mai intors.
  Esmeralda se uita ciudat la el. Zambea dar totodata se incrunta.
  - Am inteles...sensibilule.
  - Nu sunt sensibil.
  - Te-ai gandit macar o data daca fata ar fi avut probleme? spuse Esmeralda. Nu stiu...parintii ei au aflat ca ea foloseste magia pe ascuns si ca creaza vraji pe ascuns. Si ca nu mai are voie sa paraseasca camera ei in vecii vecilor. Te-ai gandit macar o data?
  - Nu te pot ajuta. Imi pare rau.
  - Iti mai zic un singur lucru. Helga te iubeste mult. Imi vorbeste mereu de tine. Nu se poate abtine sa nu iti zica numele macar o data pe ora. Crede-ma...te iubeste mult. Nu vrea sa te piarda. Niciodata. Si in plus...ti s-a oferit o sansa. O sansa la iubire adevarata. Eu zic sa nu o pierzi...chiar daca te supara. Este normal. Nu exista iubire adevarata fara certuri.
  Esmeralda iesi val-vartej din cabana. Salazar o urma. Godric ramase singur, uitandu-se in gol. Se simtea aiurea.
  Esmeralda se urca pe cal, alaturi de Salazar. Baiatul o tinea, cu mainile lui mari, de mijloc. Zambea, im timp ce ii simtea parfumul.
  Pornira prin padure. Esmeralda se uita in urma la cabana veche.

***

  Helga se plimba prin camera. Era innebunita. Nu putea sa se stapaneasca, pentru ca nu mai putea sa faca vraji. Se gandea la Esmeralda si la posibilitatea ca fata sa fi murit in seara aceea. Se tranti in pat. O lacrima ii aluneca pe obrazul ei catifelat si rozaliu.
  Deodata, se auzi o lovitura in geam. Helga se ridica repede si alerga spre fereastra, bucurandu-se. In fata ei se ivi un chip cunoscut si mult asteptat. Era...Godric. Deschise fereastra si il lasa pe cavaler sa intre in camera ei, ordonata ca intodeauna.
  Helga sari in bratele lui Godric si il imbratisa strans. La randul lui, Godric o stranse la piept si o saruta pe frunte. Helga il privi cu ochii inlacrimati.
  - Am crezut ca te-am pierdut! incepu Helga.
  - Si eu la fel.
  Helga se dezlipi de el.
  - Unde este Esmeralda?
  - Trebuie sa apara.
  - Printesa!? striga o voce cunoscuta.
  Era vocea Esmeraldei. Statea langa Salazar, care ii strangea usor mana.
  Helga alerga la fereastra.
  - Sunt aici! spuse Helga zambind.
  - Coborati! spuse Esmeralda. Repede!
  Helga se uita in jur. Gasi ,,funia” pe care o confectionase chiar ea, in timp ce o astepta pe Esmeralda. Lega un capat de piciorul patului, iar celalalt capat il arunca peste fereastra. Se pregati sa sara. Erau vreo 26 de metri pana jos. Deodata, simti o mana care ii cuprinse mijlocul. Era Godric. Helga ii lua in maini grumazul. Se uitara lung unul la celalalt.
  - Tine-te bine! spuse Godric.
  Helga isi lasa capul pe pieptul lui Godric. In acel moment, incepura sa coboare incet. Helga tinea ochii inchisi. Peste putin timp, cei doi ajunsera cu picioarele pe pamant. Printesa inca se tine strans de Godric. Se simtea bine, simtindu-i parfumul si atingerile lui calde.
  - Godric?! spuse Salazar socat. Parca...nu veneai.
  - Cum de...incepu Esmeralda.
  - M-am gandit bine. Ai avut dreptate! spuse Godric uitandu-se la Esmeralda.
  Esmeralda rosi.
  - Nu trebuie sa o pierd niciodata, incepu Godric. Chiar este...o persoana speciala. Exact cum ai zis.
  Helga rosi. Se uita in ochii lui patrunzatori.
  - Ar trebui sa plecam! incepu Salazar. Imediat!
  Intr-adevar. Se apropiau soldati si calareti ai castelului.
  - Fugiti! spuse Salazar.
  - Nu pot sa te las! incepu Godric.
  - Trebuie! Fugi!
  Godric o lua pe Helga si gonira spre padure, cu un cal. Esmeralda si Salazar ramasera acolo. Salazar se lupta cu bagheta, iar Esmeralda statea in spatele lui.
  In scurt timp, Salazar ii nimici pe toti. O lua pe Esmeralda de mijloc si Disparura.Aparura in cabana, unde Godric si Helga stateau impreuna, in patul lui Godric. Godric ii mangaia parul fetei, in timp ce Helga il privea cu ochii ei scanteietori.
  - Am scapat. Nu ne va gasi nimeni aici.
  - Nu pentru mult timp...incheie Godric, lasandu-i pe toti pe ganduri.