Cei patru fondatori ai Scolii Hogwarts

Capitolul 14.

Era noapte; toti dormeau linistiti, mai putin Salazar care se foia printre asternuturile aspre, cu care se familiarizase de la inceputul calatoriei. Era ud-leoarca din cauza transpiratiei; respira sacadant si incerca sa tipe, dar totul era in zadar. Visa ca era intr-un loc ciudat si umed; era legat cu funii ce isi marcau prezenta prin rani insangerate din cauza ca se zbatea, incercand sa se elibereze. Se uita cu lacrimi in ochi la prietenii lui, care nu scoteau o vorba. Simti o atingere pe umarul drept; voia sa vada a cui apartinea acea atingere, dar de fiecare data cand se intorcea, simtea cum pielea ii era ciopartita din cauza funiilor.
- Din cauza incapatanarii tale, acum vei fi martor la moartea prietenilor tai, spuse o voce misterioasa din spatele lui.
Salazar se panica; incerca sa urle, dar i se oprea in gat. Nu putea face nimic; chiar daca ar fi putut sa tipe, cine l-ar fi putut ajuta, tinand cont ca era intr-un taram misterios care iti dadea fiori de fiecare data cand iti trecea prin cap.
- Avada-Kedavra! striga vocea, iar Helga cazu inerta, pe pamantul rece si umed. Acum vrei sa mi te alaturi o data pentru totdeauna?
- Niciodata, striga Salazar.
- Avada-Kedavra! striga iar vocea, iar Godric cazu. Dar acum, baietas? Sa stii ca nu ma joc cand vine vorba de loialitate.
- Niciodata!
- Daca nu mi te alaturi, o omor si pe ea, spuse vocea incercand sa-l intimideze.
Salazar ridica privirea; o privi pe Rowena in ochi. I se rupea inima vazand-o in halul in care era: palida, cu ochii rosii, jumatate dezbracata din cauza rochiei rupte, care nu mai putea face fata si legata cu funii groase si putrede.
- Nu...
- Avada-Keda...
-NU! striga Salazar, ridicandu-se din asternuturi.
Ii arunca o privire Rowenei, care dormea linistita langa el. Se intoarse la ea si incepu sa ii mangaie parul; o considera o zeita, datorita frumusetii sale de nedescris, iar el era un simplu muritor, care cazuse intr-una dintre capacanele iubirii. Ii admira buzele subtiri si carnoase, ce voia sa le sarute cu o pofta nebuna. Se apleca si o saruta pe frunte.
Se ridica incet, incercand sa nu trezeasca pe nimeni; mergea impleticit din cauza ametelii care il cuprinse. Se lipi de un copac din indepartare; scoarta copacului era rece si il inviora. Isi freca fata in maini si ofta.
Isi scoase medalionul de la gat, ascuns in jacheta stacojie; il pipai, gandindu-se la visul pe care il avuse. ,,Va trebui sa vorbesc cu el" isi spunea Salazar. ,,Macar voi incerca", continua sa isi spuna.
Se uita in stanga; nimeni. Se uita in dreapta; nimeni. Acum erau doar el si sufletul bunicului sau. Era momentul sa termine cu el; sa inceteze sa se mai consume din cauza lui. Sa puna punct ,,relatiei" dintre el si bunicul sau.
Il deschise larg si il arunca in iarba; o ceata densa si alba isi facu aparitia, iesind din medalion. Salazar inghiti in sec, si continua sa priveasca silueta care se forma prin ceata.
- Bunicule, incepu Salazar.
- Cumva ai avut un cosmar? spuse Constantin.
Sufletul se apropie de Salazar; il privea fix in ochi. Baiatul incerca sa respire mai incet, ca sa nu atraga si mai multa atentie.
- Ti-am spus ca iti voi ucide prietenii...
- De ce? spuse Salazar cu lacrimi in ochi.
- Profetia, baiete...profetia!
- Nu ma intereseaza profetia! Nu vad rostul ei!
- Zău? incepu Constantin pe un ton batjocoritor.
- Si daca vrei sa le faci rau...de ce nu le faci chiar tu? De ce trebuie sa le fac eu?!
- Pentru ca eu sunt un biet suflet ascuns intr-un medalion! Tu esti om! Tu ai libertate!
- De ce vrei sa-i omori? Raspunde-mi macar la aceasta intrebare...
- Pentru ca daca o vei ucide pe fata Isabelei Megan, ceilalti doi vor fi impotriva ta...si nu vrem asta, asa-i? De aceea trebuie sa scapam de toti!
- Eu nu pot! Si nici nu vreau sa le fac rau! M-am atasat de ei...
- Pai, nu te mai atasa! Altfel, va trebui sa rezolv de unul singur totul!
- Si cum vei face asta? spuse Salazar ridicandu-se si fugind de suflet.
- Uite asa!
Sufletul se repezi spre Salazar si intra in el. Baiatul cazu pe pamant; simtea o durere de nedescris, de parca cineva il tortura. Urla in timp ce lovea cu pumnii in pamant. Deodata, se linisti; ochii ii devenisera stralucitori si verzi deschisi.
- A fost mai usor de cat ma asteptam...De acum nu mai am de ce sa ma enervez cu un baietas smiorcait, care se gandeste doar la dragoste si prietenie. De acum, o sa pot sa imi duc la bun-sfarsit planul. Nimeni si nimic nu il mai poate opri pe Constantin Madden.

***

Se crapa de ziua; razele soarelui patrundeau patura formata de coroanele copacilor inalti si batrani. Constantin statea pe o piatra si ascutea un cutit; il privea pe Godric, care abia se trezise.
- Salazar? incepu Godric, in timp ce isi freca fata in palme. De cand te-ai trezit?
- De mult timp...
,,Cu exactitate, de vreo 6 ore...Constantin Madden s-a trezit. A iesit din acea inchisoare, in care se plictisea si nu putea sa omoare pe nimeni", isi spuse Constantin.
Dupa putin timp, se trezi si Rowena. Se ridica si se apropie de Salazar, incercand sa-l sarute pe frunte, dar el refuza. Se ridica si se indeparta.
- Salazar? spuse fata incet.
Fugi la el si il opri. Baiatul o impinse si o privi crud.
- Salazar...
- Da-mi pace! spuse el.
- Ce s-a intamplat cu Salazar de care eram indragostita? Ce i-ai facut?
- Nu mai e...acel Salazar nu mai exista, s-a terminat!
Ochii fetei se umplura de lacrimi; continua sa il priveasca pe Salazar, care se departa de ei, cu fiecare pas pe care il facea, afundandu-se in padure. Simtea cum i se rupe inima; cel de care se indragostise sa o paraseasca? De ce? Cu ce gresise? Era confuza.
Simti o mana pe umarul ei; era Helga, care o privea cu un sentiment de vinovatie. Incerca sa zambeasca, ca sa o calmeze o Rowena, dar nu putea.
- Cred ca ar trebui sa vorbesc cu el, spuse in cele din urma Godric, departandu-se de fete.
Helga il privi ingrijorata. O stranse pe Rowena in brate si incepu sa ii stearga lacrimile, care se pierdeau cu fiecare inaintare pe care o faceau pe obrajii ei rozalii.
- Ma ajuti sa pregatim totul? Ar trebui sa plecam in cateva ore.
- In regula, spuse Rowena, incercand sa-si opreasca lacrimile.

***

- Salazar! striga Godric. Unde te duci?
Constantin mergea fara nepasare inainte; nu ii pasa pe ce calca, unde calca si cum calca. Voia doar sa-i ademeneasca pe unul dintre prietenii nepotului sau, si se pare ca reusise. Isi pipai cutitul, la care lucrase toata noaptea.
- Salazar! striga Godric pentru a doua oara.
Godric se enerva; simti cum sangele ii fierbe in vene. Alerga spre Salazar si ii apuca gulerul jachetei stacojii; cu o singura miscare il lipi pe Salazar de trunchiul unui copac.
Constantin era linistit; chiar ii parea bine ca baiatul se apropiase atat de mult de el. Tinea mana pe manerul cutitului; era gata pentru momentul mult asteptat. Doar trebuia sa astepte momentul potrivit.
- Ce e cu tine? striga Godric. Ce s-a intamplat?
Constantin continua sa-l priveasca in ochi.
- Spune-mi!
Constantin isi scoase cutitul din teaca si il infipse cu putere in pantecul lui Godric. Baiatul isi inghiti propriul urlet; pipai cutitul infipt in el si cazu gramada la pamant. Sangele incepu sa-i pateze hainele.
- Salaz...gemu Godric, strangand din ochi.
- Taci, naivule! Taci! striga Constantin. Cine este durul acum...Godric Gryffindor? Cine?
Godric tacu malc; simtea cum ii venea sfarsitul din clipa in clipa.
- Eu nu sunt prietenul tau Salazar, eu sunt Constantin Madden! Am omorat unul, mai am doi. Dar ca sa ma asigur ca vei pastra acest secret...
Constantin scoase bagheta nepotului sau din jacheta; o indrepta spre Godric si rosti ferm:,,Obliviate!". Godric vedea negru in fata fataochilor, era sfarsitul lui.