Cei patru fondatori ai Scolii Hogwarts

Capitolul 24.

  Godric se desprinse de Jefferson. Simtea o caldura la nivelul pieptului si nu intelegea de ce. Era atat de bucuros ca in sfarsit isi gasise tatal, incat fiecare fir de par se transforma in cate o floare. Dar, pe de alta parte, simtea furie. Furie provocata de nepasarea lui Jefferson fata de mama sa. Stia din multe carti si povesti de dragoste, ca cei doi indragostiti se iubesc indiferent de problemele pe care le are unul dintre ei. Dar se pare ca nu totul e ca in povesti.
  - Jefferson, cred ca ar trebui sa ma duc la culcare.
  - Baiete, spuse Jefferson. Daca vrei sa ramai, sa stii ca nu este nicio problema.
  - Nu pot. Inca nu m-am impacat cu aceasta idee. Prefer sa fiu singur o perioada, ca sa pot intelege.
  - Bine...aproba Jefferson zambind. In regula. Noapte buna si...sper ca maine dimineata sa gandesti mai limpede.
  Godric ii zambi si iesi. Jefferson il privi pana disparu din biroul sau. Se rezema de o masuta. "La naiba!", isi spuse. "Atatea vise cu Salazar care ma ameninta si nimic nu se intampla. Erau doar vise. Doar vise...". Jefferson pufni si se aseza la biroul sau. Isi deschise carnetelul si incepu sa scrie: "Godric. Daca vei citi vreodata aceste randuri vreau sa-ti spun cate ceva. In primul rand, imi pare rau daca te-am dezamagit in vreun fel. Imi pare rau daca vreodata te-ai gandit ca sunt un nesabuit si un batran nebun. Si imi pare rau daca crezi ca am parasit-o pe mama ta pentru ca am vrut. Am parasit-o pentru ca nu am avut de ales. Nu mi-a dat de ales. De asemenea, vreau sa-ti spun ca te iubesc si ca esti cea mai importanta persoana din lume. Imi aduc aminte, cand te-am luat pentru prima data in brate si am simtit ca ai ceva special in tine (mai bine zis, in inimioara ta mica si plapanda.). In ziua in care mama ta a murit...am crezut ca nu ma vei mai iubi niciodata. Niciodata. Ceea ce este o pedeapsa crunta. Mai am ceva de adaugat, dupa care poti sa tipi la mine si sa spui ca ma urasti: Sper sa ti-o amintesti. Iubeste-o si ai grija de ea. Te iubesc, fiule.".
  Se ridica de la birou si isi inchise carnetelul. Il baga sub un teanc de foi si se aseza in pat. Statu mult timp acolo, cu gandul la Godric. Nu putea sa inchida vreun ochi. Statea ghemuit in fundul patului, transpirand si leganandu-se de pe o parte pe alta. Se gandea la tot felul de scene care l-ar putea implica pe fiul lui. Injunghiere. Otravire. Tortura. Dementa. Sinucidere. Moarte.
  Se ridica ametit din pat. Iesi din camera si se indrepta cu pasi grabiti spre turnul lui Godric. Urca incet treptele si intra cu mare grija in camera lui. Baiatul dormea dus. Zambi si se lipi de marginea patului. Dupa atatia ani l-a putut vedea dormind. Si, oarecum, i se parea adorabil.
  - Muffliato! spuse o voce.
  Jefferson se indrepta spre sursa sunetului si ramase intr-un singur loc.
  - Salazar? zise batranul, vazandu-l pe acesta cu bagheta indreptata spre Godric.
  - In persoana, natangule, spuse Salazar ranjind.
  Salazar se apropia cu pasi apasati spre Jefferson, insa batranul ramase in acelasi loc.
  - Ce cauti aici?
  - Ce cauti tu aici? intreba Salazar. E tarziu. Nu poti dormi?
  - In primul rand, tu ar trebui sa fii la tine in pat. In al doilea rand, sunt tatal lui. Am tot dreptul sa fiu langa el.
  - In regula, dar concluzia? intreba Salazar pe un ton mieros. Unde este, batrane?
  - In concluzie, ar trebui sa ma lasi in pace si sa te duci la culcare! incheie suparat Jefferson.
  - In regula, ai dreptate. Dar...te-ai gandit vreodata cat de mult vei fii langa el? Sau mai bine zis...cat timp vei avea dreptul de a fi langa el?
  Batranul inghiti in sec. Isi dadu seama ca avea sa moara in curand, poate chiar in seara asta. Mintea ii spunea sa renunte la acest joc de replici si sa fuga, dar inima sa lupte pana la moarte pentru a-l proteja pe fiul sau. Bineinteles, ca s-a creat o confruntare intre minte si inima, dar Jefferson ignora. Va actiona in functie de Salazar.
  - Salazar, as vrea sa-ti pun o intrebare. Ce cauti in camera fiului meu?
  - Nu este treaba ta, raspunse baiatul scurt si taios.
  Salazar incepu sa-i dea tarcoale batranului. Cu ochii sai ageri inspecta fiecare miscare si gest al adversarului. Trebuia sa scape de el, dar nu omorandu-l. Si asta era destul de greu, pentru ca Jefferson nu se lasa cu una-doua.
  Tinand bagheta in mana dreapta, trimise o explozie de lumina galbena spre batran, dar Jefferson reusi sa o bareze. La randul lui, il trimise pe tanar in capatul celalalt al camerei, distrugand un tablou si o vitrina cu diferite obiecte. Salazar se ridica si se scutura de miile de cioburi care se agatasera de jacheta sa stacojie. Se incorda nervos si, renuntand la bagheta se napusti asupra lui Jefferson. Il puse la pamant si incepu sa il loveasca cu toata puterea. Pentru o secunda, nu intelegea de ce facea asta. Cu ce il ajuta daca il lovea pe acest om? Dar, in urmatoarea secunda, totul se schimba. Jefferson facu rost de un obiect ascutit si il infipse in ochiul baiatului. Urla de durere si il tranti pe batran pe podeaua rece. Ametit, se plimba prin camera, tipand si injurand. Isi scoase repede obicetul din ochi si il acoperi cu o bucata de matase gasita pe biroul lui Godric.
Incepu sa rada, uitandu-se atent la Jefferson, care era plin de sange pe fata.
  - Nu ai reusit, batrane! Nu esti in stare de nimic! ii spuse Salazar, apropiindu-se de batranul care gemea de durere. Ce stii sa faci in afara sa pierzi?
  Jefferson isi stranse pleoapele pana la durere. Pentru un moment, ii dadu dreptate. Era un simplu batran, care era tinut la pamant de un fost ucenic.
  - Ce mai astepti? spuse Jefferson descurajat.
  Salazar il privi incruntat.
  - Omoara-ma!
  Baiatul ranji si incepu sa se plimbe prin camera.
  - Omoara-ma! striga Jefferson din toti rarunchii.
  Salazar se intoarse spre batran si indrepta bagheta spre el.
  - Te rog...sopti Jefferson.
  In acel moment, Salazar il privi in ochi, iar batranul vazu doar negru in fata ochilor.