Cei patru fondatori ai Scolii Hogwarts

Capitolul 18.

  Helga se trezi. Se ridica din pat si se apropie de fereastra. Privi in curtea castelului si il observa pe Godric, care statea pe o banca. Zambi si incepu sa se pregateasca.
  Dupa ce termina iesi din camera. Cobori scarile din marmura in graba, cu gandul ca va intarzia. Ajunse in coridorul initial si iesi afara. Godric a ramas in acelasi loc. Helga se apropie incet de el.
  - Buna dimineata, spuse Helga peste putin timp.
  - Speram ca asa o sa fie, spuse Godric ridicandu-si ochii spre ea.
  Helga se aseza langa el si il privi in ochi.
  - Ce s-a intamplat? intreba Helga.
  - Nu stiu. Ma gandesc la doua lucruri. Unul ar fi testul sau testele de azi...cine stie ce ii trece prin minte lui Jefferson?! Si al doilea ar fi...
  Se opri. Godric isi freca fata in palme si zambi stramb.
  - Ar fi? continua Helga.
  - Ma gandesc la faptul ca as putea fi fiul lui Jefferson. Adica pe amandoi ne cheama Gryffindor. Nu ai observat?
  - Godric...ar putea fi o...
  - Nu este o coincidenta, o intrerupse Godric. In niciun caz nu este. Trebuie sa fie ceva. Ceva ce eu inca nu stiu.
  - Godric, nu stiu ce sa spun. Pana la urma...el nu se comporta cu tine de parca ti-ar fi tata.
  - Poate ca nu vrea sa imi zica.
  Helga ofta. Privi in gol. Pe de o parte Godric avea dreptate, dar pe de alta...lucrurile se incurcau.
  - Cand eram copil, locuiam intr-o cabana cu mama. Din cauza curiozitatii mele, am intrebat-o de tata. Dar nu imi raspundea. Pur si simplu, schimba subiectul. Bineinteles, nu m-am dat batut. Si am tot intrebat-o. Dar niciun raspuns. Cand ea a ajuns la Sf. Palti, am crezut ca tata va veni ingrijorat. Dar nimic. Am stat acolo zile intregi langa mama, cu gandul ca poate isi va face aparitia. Se pare ca nu i-a pasat nici de mine nici de mama.
  - Nu spune asta, Godric.
  - De ce sa nu o spun? spuse Godric zambind stramb. De ce? Ce e gresit in a spune adevarul?
  Helga tacu malc. Nu voia sa mai spuna nimic. Dar nu putea sa il lasa asa pe Godric.
  - Dar dupa ce mama ta...
  - Am locuit la o matusa, continua Godric. Ea a avut grija de mine pana cand am vrut sa devin un cavaler. Sa imi petrec viata printre Incuiati.
  - Inteleg. Dar nu ai incercat sa vorbesti cu el? intreba Helga in timp ce se juca cu o suvita de par.
  - L-am intrebat aseara in timp ce ma conducea spre turnul meu, raspunse Godric. A ocolit subiectul. Incercam sa ma adancesc si mai mult, dar nu ma lasa. E ca si cum ai fi blocat intr-un nisip miscator si ai intra si mai mult in el, iar cineva vine si te scoate de acolo.
  - Dragilor? spuse o voce ragusita.
  Helga si Godric privira spre usa castelului. Acolo era Jefferson care zambea.
  - Sunteti gata pentru azi?
  - Da, spuse Helga.
  Helga si Godric se privira in ochi si se ridicara de pe banca. S-au apropiat de Jefferson si au intrat in castel. Au patruns intr-o camera uriasa. Acolo ii asteptau Rowena si Salazar. Helga s-a apropiat de Rowena si i-a zambit.
  - In regula, incepu Jefferson. M-am gandit sa va dau doar un singur test. Unul singur care depinde de voi. Dupa ce il treceti va voi lasa sa va faceti planurile pentru viitoarea scoala.
  Cu o pocnitura din deget, aparura sapte scaune.
  Godric nu inceta sa-l priveasca pe Jefferson. Voia raspunsurile de la miile de intrebari pe care le avea in cap. Jefferson ii observa gestul si ii zambi melancolic.
  - Ce e, baiete? intreba Jefferson, privindu-l pe Godric.
  - Nimic, raspunse Godric, privind-o pe Helga.
  - In regula, continua Jefferson. V-am adus aceste scaune pentru a putea raspunde la urmatoarea intrebare.
  Toti patru si-au aruncat priviri furise.
  - Sa spunem ca avem zece copii. Si doar sapte scaune. Ce faceti?
  - Voi aduce inca trei scaune, raspunse Rowena.
  - Voi face in asa fel incat sa stea toata lumea, spuse Helga.
  - Cei mai buni dintre cei zece vor sta pe acele scaune, spuse Godric.
  - Si tu, Salazar? spuse Jefferson.
  - Voi omori trei, raspunse Salazar, zambind.
  Jefferson incepu sa se plimbe prin camera. Mergea incruntat, gandindu-se la raspunsurile date de cei patru. Godric isi pierdea rabdarea.
  - Ei, Jefferson? intreba Godric.
  - Da, raspunse Jefferson intr-un tarziu. Da.
  - Ce da? spuse Helga.
  - Puteti sa va pregatiti.
  Godric zambi. Se apropie de Helga si pornira in camera in care l-au gasit pe Jefferson prima data. Salazar se aseza intr-un fotoliu, in timp ce ceilalti stateau pe canapea.
  - Eu zic sa incepem cu esentialul, spuse Salazar.
  - Si anume? continua Godric.
  - Felul vrajitorilor, raspunse Salazar.
  - Nu inteleg, spuse Godric.
  - Trebuie sa ne gandim la sangele vrajitorilor si anume: pur, mal sau semi-pur.
  - Eu cred ca trebuie sa ii acceptam pe toti, spuse Godric. Pana la urma, au puteri si daca nu sunt supravegheate pot cauza accidente grave.
  - Sunt de acord, spuse Helga.
  - Sunt de aceeasi parere, continua Rowena.
  Salazar se incrunta.
  - Eu nu sunt de acord, spuse Salazar. Eu decid sa avem o scoala de vrajitori cu sange pur. Daca facem o scoala de vrajitori, trebuie sa o luam in serios.
  - Adica vrei sa spui ca noi nu o luam in serios? spuse Godric ridicandu-se de pe fotoliu nervos. Crezi ca nu ne pasa? Helga are nopti nedormite, din pricina asta!
  - V-a pasat atunci, spuse Salazar ridicandu-se si el de pe fotoliu. Acum vreti sa scapati cat mai repede de aceasta treaba pentru a va relaxa.
  - Tu ai innebunit?! spuse Godric pierzandu-si rabdarea. Tu esti cel caruia nu ii pasa. Tu esti cel care disparea in fiecare noapte, in fiecare moment in care noi nu eram atenti. Iar acum zici de noi?
  - Macar m-am indreptat! spuse Salazar. Macar acum mi-am dat seama ca e important.
  Godric incerca sa se calmeze. Incepu sa respire greu, iar o lacrima isi facu aparitia in coltul ochiului. Helga ii atinse antebratul.
  - Te rog, calmeaza-te! spuse Helga.
  Godric incuviinta.
  - In regula, spuse Godric. Gandeste-te ca eu, Helga si Rowena nu suntem puri. Ce faci cu noi?
  - Nu e limpede? spuse Salazar ironic. Va dau afara din castel. Sau pur si simplu puteti fi slujitori.
  - Slujitorii cui? spuse Godric incordandu-se.
  - Slujitorii mei, spuse Salazar.
  - Esti un...spuse Godric. Nu pot sa cred. Din cei mai buni prieteni am ajuns cei mai mari dusmani.
  - Dragul meu, spuse Salazar. Prietenia nu este eterna. Intotdeauna o sa existe cineva care o s-o strice.
  - Iar acela esti tu, spuse Godric.
  Godric simti supararea cum ii invadeaza intreg trupul. Simtea tradare. Se apropie de Salazar. Pumnul lui lovi de abdomenul lui Salazar. Salazar icni.
  - GODRIC! tipa Helga.
  - Esti un idiot prefacut! spuse Godric, privindu-l pe Salazar.
  - Ce se intampla aici? spuse Jefferson in prag.
  - Nimic, spuse Godric iesind din camera.
  - De fiecare data raspunzi asa, spuse Jefferson.
  - Pentru ca nu iti pasa.
  Batranul se intrista.
  - De unde stii ca nu imi pasa, baiete?
  - Am stiut asta mereu, raspunse Godric plecand.

***
 

  Godric se plimba pe aleea din fata turnului sau. Simtea cu totul era impotriva lui. Incepu sa planga. Prima data Jefferson, apoi Salazar. Simtea cum totul se sfasia in el. Totul. Cazu in genunchi. Isi acoperi fata cu mainile lui mari. Suspina.
  - Godric? spuse o voce cunoscuta.
  Godric isi ridica privirea. In fata lui era Rogos.
  - Rogos.
  - Baiete, de ce plangi?
  - Am patit multe Rogos. Dar nu ma plang. Poate Cel de Sus asa vrea. Poate asa merit. Poate asa mi-a fost dat sa traiesc.
  - Nu vorbi prostii, spuse Rogos. Te rog.
  - Am o multime de intrebari la care nimeni nu imi poate oferi un raspuns. Nici macar eu.
  - Poate incerc eu, spuse Rogos zambind.
  - In regula, spuse Godric. Multumesc.
  - Pentru nimic. Acum spune-mi.
  - E adevarat ca Jefferson este tatal meu?
  - Godric, nu stiu, raspunse Rogos. Mama ta nu mi-a spus nimic despre viata ei ,,amoroasa”. Am incercat sa o intreb, dar schimba subiectul.
  - Il cheama Jefferson Gryffindor.
  - Stiu, dar nu iti pot oferi vreun raspuns. Si toate intrebarile legate de tatal tau imi sunt straine.
  - In regula. Ar mai fi doua.
  - Spune-mi, baiete.
  - Ce s-a intamplat cu Salazar?
  - Nu stiu, raspunse Rogos. Nu stiu. L-am vazut schimbat, dar nu inteleg. Dupa cum/se comporta, cred ca este posedat.
  - Posedat?
  - Posedat de un suflet.
  Se lasa o liniste adanca.
  - Si ultima? spuse Rogos peste putin timp.
  - De ce nu stiu ce este iubirea? De ce de fiecare data cand Helga ma intreaba ce este iubire eu nu pot sa-i raspund din cauza durerilor?
  - Este o intreaga poveste, Godric.
  - Te rog, spune-mi. Te rog.
  - In regula. Inainte, tu si Helga ati trait o frumoasa poveste de dragoste. Era atat de frumoasa si de dulce, incat lumea spunea ca aveati o iubire ca-n povesti. Helga era fiica regelui Edmund. Curand,e l a aflat de relatia voastra. Asa ca a incercat sa va desparta. A inchis-o in camera ei cu gandul ca nu o sa va mai vedeti niciodata. Dar...tu fiind marele Godric Gryffindor...te-ai dus la ea si ai salvat-o. Te-ai luptat cu multi cavaleri pentru a o salva. Si bineinteles...ai reusit.
  Godric simtea cum gandurile i se limpezesc. Isi duse o mana la ceafa si zambi stramb.
  - Ce ai, baiete? intreba Rogos, zambind.
  - Nimic, spuse Godric. Doar simt cum mintea mi se limpezeste.
  - Ma bucur. Pot continua?
  - Desigur.
  - Ai dus-o la tine acasa. Ai avut grija de ea. Ati fost...minunati. Dar regele Edmund nu s-a lasat infrant. A continuat. A rapit-o pe Helga si a dus-o in pivnita vrajitorului. Adica in pivnita mea. Fiind cel mai curajos, te-ai dus dupa ea cu gandul ca iar veti iesi teferi. Dar nu a mai fost asa. Si acum tin minte cum te-au legat de scaun si cum urlai. Inca imi rasuna in minte tipetele tale. Regele m-a obligat sa te vrajesc. M-am gandit sa folosesc un blestem de neiertat. Am vrut sa-l folosesc pe cel mai simplu. Si anume blestemul Cruciatus. Dar Helga nu a vrut. M-a crezut nebun. A vrut sa te fac sa uiti de relatia voastra, de amintirile voastre, de tot. A vrut sa urli de durere de fiecare data cand te atinge, de fiecare data cand te pierzi in ochii ei, de fiecare dat cand te indragosteai de ea. Si asta am facut. Doar ca in alt mod. Te-am facut sa uiti ce e iubirea. In momentul in care te-am vrajit...am spus acele cuvinte doar de ,,fatada”. Si a mers.
  - Dar eu sunt indragostit de ea, spuse Godric. Nu pot sa o las. Tin la ea.
  - Inteleg, baiete.
  - Si voi fi asa toata viata? intreba Godric.
  - Tocmai te-am vindecat, spuse Rogos. A trebuit doar sa iti aduc aminte de tot si sa te fac sa simti ce simteai atunci.
  Godric zambi de bucurie.
  - Multumesc, Rogos.
  - Pentru nimic. Am tot vrut sa-ti spun.
  - Si de ce nu ai facut-o?
  - Pentru ca...am crezut ca nu era momentul potrivit.
  - Iti multumesc, Rogos. Iti multumesc foarte mult.
  - Nu ai pentru ce, baiete, spuse Rogos.
  Rogos disparu. In urma a lasat doar o ceata densa care se risipi de indata.
  - Godric!
  - Helga? spuse Godric. Ce s-a intamplat?
  - Am vrut sa vad daca esti bine.
  - Sunt bine. Minunat de bine!
  - De ce? intreba Helga zambind.
  - Pentru ca de asta...
  Godric se apropie de Helga si o saruta. Helga ii prinse grumazul, iar Godric o apuca de talie. Buzele lor se contopeau perfect.
  In sfarsit, Godric se simtea bine.