Cei patru fondatori ai Scolii Hogwarts

Capitolul 19.

  Helga se desprinse de Godric. Ii mangaie unul dintre obraji si il privi in ochi; era acelasi Godric Gryffindor de care se indragostise prima oara.
  Godric ii zambi si o stranse la pieptul lui. Se simtea usurat. In sfarsit o avea alaturi. In sfarsit putea simti dragostea in aer. Isi propti buzele carnoase si rozalii de fruntea ei si trase aer in piept. Simtea acelasi parfum...acelasi sentiment...aceeasi fluturi in stomac.
  Fata se dezlipi de pieptul lui si il lua de mana. Cu cealalta mana isi stergea lacrimile de bucurie.
  - Unde mergem? spuse Godric, in timp ce o urma.
  - Intr-un loc frumos.
  Iesira pe poarta castelului si intrara in padure. Godric ii stranse mana.
  - Unde ma duci? o intreba zambind.
  - Ti-am spus: intr-un loc frumos.
  In scurt timp, ajunsera in fata unei perdele verzi, facuta din frunze. Helga se intoarse spre Godric.
  - Esti pregatit? il intreba.
  - Da.
  - Atunci prinde-ma, spuse Helga disparand dupa draperie.
  Godric intra intr-o poienita. Privi in jur. Era plina de verdeata si de vietati, iar in mijlocul ei era ea. Parca privea o floare gingasa intre mii de flori ce o scoteau in evidenta. Ea ii facu semn sa vina,iar el, vrand-nevrand o urma pentru ca era indragostit nebuneste. Incerca sa o atinga, dar ea se feri si ii zambi, facandu-l sa se indragosteasca si mai mult. Voia sa o prinda, sa o ia in brate si sa nu ii mai dea drumul niciodata. Voia sa simta parfumul care ii invada cu nerusinare narile, batalile inimii care il duceau cu gandul la dragostea pe care i-o purta. Voia sa simta sentimentul de siguranta pe care il are de fiecare data cand o strangea in brate.
  Reusi sa o prinda si o lua pe sus. Ii auzi rasul cristalin care ii mangaie urechile si incepu sa se roteasca. O lasa jos si se asezara pe iarba. Godric se intoarse spre ea si, cu una dintre mainile lui, incepu sa ii mangaie unul dintre obraji. O privi in ochi. Voia sa se piarda in ei si sa nu-l mai gaseasca nimeni.
  - Te-ai tinut de cuvant, iubito.
  Helga zambi. Ii placea la nebunie acel cuvant. Iubito. Ce frumos suna!
  - Mai spune inca o data ultimul cuvant, il ruga.
  - Iubito.
  Ii lua fata in palmele ei mici si il saruta. Iubea aceasta senzatie. Isi dorea sa o aiba la nesfarsit.

***

  Salazar se aseza pe canapea. Isi cuprinse abdomenul cu mainile si incepu sa respire greu. „Godric Gryffindor...ti-a venit vremea..." isi spuse.
  -Te simti bine, Salazar? intreba Rowena. Vrei sa-ti aduc ceva?
  - Nu. Nu vreau nimic de la voi.
  Se ridica in picioare. Dadu sa plece, dar cineva il apuca de antebrat. Era Rowena.
  - Da-mi drumul.
  - Niciodata. Chiar daca esti un monstru...eu te voi iubi mereu.
  Salazar isi trase mana din stransoarea ei. Pasi apasat spre iesire, dar fu oprit. De aceasta data era batranul Jefferson.
  - Baiete...ai grija. Puterea poate fi fatala pentru unii.
  - Prostii...puterea nu te omoara. Doar iti face viata mai usoara.
  - Te-am avertizat.
  Pleca din camera si urma coridorul. La capatul lui gasi o usa. Se asigura ca nu il vede nimeni si intra. Cobori scarile din piatra si ajunse in fata unei porti cu sapte serpi. Scoase cateva sunete ciudate, iar poarta se deschise. Salazar intra intra intr-o camera incapatoare. Mergea pe un pod inconjurat de statui din piatra.
Salazar se aseza si ofta. Incepu sa planga cu amar. In capul lui era un razboi intre Constantin si el.
„- Inceteaza sa mai plangi! Inceteaza! Nu esti un copil!" spunea Constantin.
Salazar se lasa pe spate.
  - Nu sunt un copil...dar am sentimente! Stiu sa iubesc.
  Deodata, simti cum tot corpul ii era strapuns de mii de junghiuri. Urla.
„ - Daca te impotrivesti...asta vei primi!"
  Incepu sa bata cu pumnii. Se dezbraca de jacheta si de pulover. Urla. Se ridica si incepu sa mearga impiedicat. Simtea cum totul ia sfarsit. Totul. Cazu cand simti corpul sfasiat de durerea nemiloasa.
  - De ce nu pot avea parte de liniste...vreau liniste...vreau sa fiu eu.
,,- Nu ai nevoie de liniste. Ai nevoie de putere! De multa putere!".
  - Am nevoie de iubire. Am nevoie de...viata. Nu pot trai cu tine.
„- Si la ce bun daca o vei avea pe ea? La ce bun? Iubirea vine si pleaca. Eu iti vreau binele. Fara dragoste...inima ta e intreaga. Daca e intreaga...puterea va fi mai mare. Mult mai mare".
  - Te rog. Vreau sa ma lasi. Lasa-ma sa fiu eu doar in camera asta. Te rog.
,,- Si de ce in camera asta? E o adevarata mizerie. Doar niste statui...nimic de distrus."
  - Te rog.
  Sufletul iesi din Salazar si se risipi.
  Privi in jur. Era atat de trist, incat incepu sa vorbeasca singur.
  - Esti un idiot...Cum poti sa lasi un suflet sa iti foloseasca corpul...Cum poti sa il lasi sa o supere pe ea. Cum mai reusesti sa mai vorbesti cu ea...Cum?
Se apropie de o statuie si incepu sa o mangaie.
  - Jur ca o iubesc...O iubesc mult. Foarte mult. Nu vreau sa o pierd. Jur...Dar va ramane un secret. Un secret care nu va fi dezlegat de nimeni.
  Incepu sa planga. Din gura lui iesi o ceata alba, care se ascunse in statuia din fata lui.
Se ridica in picioare si alerga spre usa camerei. In timp ce se apropia de usa auzi sufletul cum vorbea.
  - Esti sigur ca vrei sa faci asta? il intreba.
  Sufletul facu sa apara o sticluta. In interiorul ei era o fata. Salazar se intoarse si privi sticluta. Se apropie de suflet si privi cu atentie.
  In cateva momente, vazu totul clar. In interiorul sticlutei era o fata imbracata in straie rupte. Plangea si lovea cu pumnii in peretele sticlutei, sperand ca se va sparge.
  - Esmeralda? spuse Salazar socat.
  - Chiar ea.
  Sticluta fu invaluita de o ceata care o apropie de Salazar. Esmeralda inceta sa mai loveasca si il privi. Incerca sa strige, dar din pacate, Salazar nu o auzea.
  - De ce faci toate astea?
  - Nu eu fac toate astea, ci tu.
  - Eu...nu fac asta. Eu nu vreau sa omor pe nimeni...
  - Si totusi ai injunghiat pe cineva, il intrerupse sufletul.
  - Tu l-ai injunghiat pe Godric. Tu ai indepartat pe toata lumea. Tu...ai stricat totul.
  - Eu nu am facut nimic.
  - BA DA!
  - INCETEAZA! tuna sufletul. M-AM SATURAT DE TINE SI DE MOFTURILE TALE! ESTI NEPOTUL MEU! POT FACE CE VREAU CU TINE!
  - NU SUNT O JUCARIE!
  - ZAU?! SI PANA ACUM CE AI FOST? ESTI UN COPIL NAIV SI PROSTUT! NU STII NIMIC DESPRE VIATA SI IUBIRE! NIMIC!
  - Nu stiu nimic de iubire, dar macar stiu sa iubesc!
  - DACA NU TACI O OMOR! spuse sufletul si arata spre Esmeralda.
  - Nu te voi lasa sa faci asta.
  - Daca nu vrei sa fac asta, taci!
  Salazar tacu malc. Nu o iubea pe Esmeralda, dar nu voia sa mai aiba si alte victime. Se aseza pe piatra rece si isi ingropa fata in palme.

***

Se insera. Helga se ridica de pe iarba si il privi pe Godric.
  - Ar trebui sa mergem spre castel. Altfel, ne vom rataci.
  Godric o lua de mana si iesira din poienita.
  Intr-un tarziu ajunsera in fata castelului. Baiatul o privea in timp ce ii strangea mana. Fata il privi si ii zambi.
  - Ti-am zis vreodata ca sunt indragostit nebuneste de tine?
  Ea incepu sa chicoteasca. Il iubea mai mult decat orice pe lume.
  - Nu mi-am spus niciodata.
  O opri si o lua in brate.
  - Ei bine, draga Helga...Sunt indragostit de tine, spuse Godric si o saruta tandru.
  Peste cateva momente, se dezlipira unul de altul. Continuara sa mearga. In scurt timp ajunsera in fata turnului lui. Urcara treptele abrupte si ajunsera in camera lui.

  Helga privi in jur. Era o camera spatioasa plina cu tot felul de lucruri. In capat era un pat, marginit de doua noptiere. Pe pereti erau tablouri si etajere pline cu diferite carti. Podeaua era acoperita de un covor imens prafuit.
  Fata se invarti prin camera si se apropie de un birou. Pe el erau o lampa cu gaz, o calimara cu cerneala, o pana si un caiet din piele. Lua caietul in mana si il analiza.
  - Imi permiti sa citesc? il intreba pe Godric.
  - Da, iubito.
  Helga incepu sa rasfoiasca caietul. Paginile ingalbenite erau pline cu scrisul rotunjit al lui Godric. Incepu sa citeasca:
  - „Helga Hufflepuff. Are o frumusete de nedescris: cand o intalneam aveam impresia ca sunt intr-un vis, care nu voiam sa se termine niciodata. Ma indragosteam de fiecare privire pe care mi-o arunca, de fiecare miscare pe care a facea, de fiecare miscare a buzelor rozalii...de absolut tot ce-i apartinea. De fiecare data cand ii observam zambetul perfect, simteam ca sunt in al noualea cer. Simteam ca sunt al ei...doar al ei. Parca era Afrodita, datorita frumusetii sale de nedescris, iar eu, un simplu muritor, ce a cazut intr-una dintre capcanele iubirii.”.
  Godric se apropie de ea. Incepu sa o sarute pe gat si pe spate. Helga se opri din citit si ramase nemiscata. Avea o senzatie placuta de care nu voia sa se descotoroseasca.
  - Godric, este frumos.
  - Ce este frumos? intreba Godric, continuand cu saruturile.
  - Totul. Fragmentul citit, tu si...senzatia asta.
  Godric zambi stramb si continua.
  - Vrei sa ma opresc, iubito?
  - Niciodata, raspunse Helga in timp ce isi desprindea parul.
  O privi in timp ce isi despletea parul. Cand termina ii desfacu snurul corsetului si continua sa ii sarute spatele. Godric isi scoase jacheta si puloverul. Apoi ii dadu jos rochia Helgai, in timp ce ii saruta umerii. O lua in brate si o puse in pat, iar Helga trase patura peste ei.