De ce trecutul inca ma urmarea? Isi legase funia de gatul meu, incerca sa ma ajunga din urma, voia sa se urce-n capul meu, sa ma lege undeva si pur si simplu sa ma lase sa mor.
Pasii mei atingeau incet pamantul,parca simtind cum ma arde,cum fiecare atingere fata de sol era din ce in ce mai dureroasa. Fata mi-era alba ca de obicei, dar in acelasi timp cutreierata de lacrimi. Imi aparuse iar in minte..
De ce iubirea mea nu putea sa-i aduca fericirea? Atat voiam, sa stiu ca e bine, ca zambeste, ca macar acel suflet plapand poate fi puternic intr-o lume cruda ca asta. Dar ca de obicei renuntasem.
Am plecat, am lasat totul balta, prefacandu-ma ca nu-mi pasa, lasand in urma minciuni, spunandu-le ca ochii mei erau rosii de la insomnii, cand de fapt acestia nu se mai opreau din plans, ca tuseam din cauza racelii, nu din cauza tigarilor innecate in sufletul meu si ca..eram bine, chiar daca zambetul meu era parca imprimat.
Faceam astea,dar cu ce motiv?
Scosesem pachetul de tigari, aprinzand una dintre ele si privind-o cum se face scrum..exact la fel ca inima mea. Trageam cu putere, dar fara un scop anume.
Incepuse sa ploua. Picaturi mici imi atingeau corpul, fara sa mai dau importanta.
Talpile iar ma ardeau,deja simtind ca nu mai rezist. Scosesem din ghiozdan funia, facusem nodul si eram gata. Am prins-o de copacul de care eram sprijinita, m-am suit pe o alta creanga si pur si simplu mi-am lasat corpul sa cada. Simteam cum respiratia mea se taia incet, cum toate lucrurile petrecute imi impanzeau privirea si cum inca imi era in gand, chiar si acum.
