Privea apa, valurile ce se fisurau la mal in zeci de foițe subtiri, ce se pierdeau în nisip. Vremea nu era asa superba cum spera, nu era soare, nu era verdeață in jurul ei, nu erau oameni. Era ca acum 3 ani, când mica mogâldeață din mainile ei slabe si uscate, apăruse. Venise aici sa-si calmeze durerea. Mereu a crezut ca marea îi aduce alinare, chiar dacă niciodată nu a știut cum să "danseze " cu ea. De fiecare dată când se revedeau cele doua, ea se afunda atat de tare, încât marea o acapara intr-o îmbrățișare ce ii lasa doar capul la suprafață. Uneori o speria, făcând-o sa-si piardă controlul. Fata știa că dacă nu se va tine pe picioare, nu se va mai ridica vreodata.
Acum trei ani se întoarse aici, burta se observa considerabil, iar micuța steluța ce urma să vină pe lume, făcea din ce in ce mai mult scandal. Era locul ei, știa asta, simțea nevoia sa iasa, sa vada cu ochișorii ei de un căprui intens, tot acest peisaj, poate monoton pentru unii, dar atat de familiar pentru ea.
Mana mamei ei îi căzuse pe obrazul usor fierbinte. O privea cu lacrimi în ochi, o legăna rapid si incerca sa-si elimine pânza plină de amintiri din privire.
"Când ai aparut..jur..Nu am putut să te privesc. Nu am putut să te iau in brate zile la rand, nu m-am putut opri din plâns nici măcar o clipă..si m-am întrebat in permanenta..oare a fost bine ce am facut?"
O lacrimă căzuse pe fața copilului, dar fu ștearsă imediat, odată cu celelalte ce urmau să cada.
"Stii..pentru a te aduce aici, am trecut prin atatea certuri..Mama nu a fost de acord, sub nici o formă, dar tu..suflet plapand..Nu ai avut nici o vina. Oamenii au fost rai..atat cu mine, dar mai ales cu tine. Nu te-au dorit..nici macar eu..dar cine sunt eu..? Cine eram eu sa-ti iau singura sansa la viata? Cine sunt eu sa nu te las sa vezi si tu cat e de dur acest loc..?"
Femeia se ridică, si aseză mica ființă in locul ei, privind-o cu atâta ură in ochi..dar ura nu ii era adresată copilului, în niciun caz.
"Îmi aduci aminte de tatăl tău..de fiecare dată când te privesc, îl văd pe el, retraiesc acea seară nenorocită, simt acele mâini murdare plimbandu-se pe corpul meu si acele buze..acele buze dezgustătoare atingandu-mi pielea."
Degetele cutreierau fața copilului, în timp ce acesta începuse să plângă. Simțea, simțea că urma ceva rau, asa ca începea să țipe dupa mainile calde ale mamei sale, dupa adăpostul din inima ei, din care fusese aruncată prea rapid.
Mama își depărta corpul de copilul in lacrimi, nescapandu-l din ochi. Se opri în loc, inca țintuindu-l.
"Ei au fost rai cu mine..acum e randul meu sa fiu."
Se întoarse si fugi spre valurile violente, afundandu-se rapid in apa, doar ca sa nu mai audă țipetele sufletului ce a ținut-o in viata până acum.
