Vantul cutreiera printre oasele mele, frigul instalandu-se cu repeziciune si dibacitate in corpul meu, urmand sa nu-mi mai dea drumul mult timp de acum incolo.
Picioarele mele nu mai stateau locului, facand mai rau ca cele ale unui copil entuziasmat de ceva sau fericit de propria lui viata si prezenta celor din jur. Ochii mei inghetati fugeau peste tot, nestiind cum sa mai cuprinda privelistea. Eram la ultimul etaj al cladirii, pe o schela care nu facea prea frumos la cunoasterea cu miscarea aerului si imi dadeam seama de asta din scurtele "tipete" pe care le scotea, parca balanganindu-se mai rau decat mine.
Chiar si asa, eram prea ocupata cu holbatul spre oras, decat cu frica ce isi tot batea joc de mine, acum aparand, acum facandu-mi inima sa tresara si intr-un final, disparand.
Facusem alegerea corecta de a pleca de acasa si a veni aici. Eram departe, de trecut si viitor. Era doar prezentul, era doar clipa asta, de care ma bucuram enorm si pe care nu voiam sa o irosesc, asa cum facusem si cu ultimii 18 ani, stand intr-o casa de care nu apartineam si inghitind cuvintele lor de care erau asa de mandrii, dar neavand vreun sens sau efect.
Incasasem ultima lovitura, cu foarte mult curaj, curaj pe care nu l-am avut vreodata, reusind sa le inchid gura, trantindu-le toate faptele si urmarile petrecute, lasandu-i sa se inece intr-o vinovatie imensa, ce mai tarziu se va transforma intr-una mai adanca, in care se vor zvarcoli pana la moarte. Imi obligam corpul sa nu reactioneze si gura sa nu se mai opreasca din vorbit. Lacrimile nu mai ieseau demult la iveala, irosite fiind ani la rand pentru..nimic. Le intorsesem spatele, simtind cum sagetile cad, auzindu-le contactul zgomotos cu pamantul, iar lacatul inimii fiind eliminat, lasand-o in sfarsit sa respire usurata, lasand-o sa simta iar libertatea si sa vada ce inseamna viata, fara ei.
Refuzasem sa ma mai uit inapoi, dar suspinele rasfranse printre lucrurile aruncate la nimereala, imi adusesera confirmarea ca sufereau, ca acele cutite, otravite chiar de ei, le-au ajuns in suflet, acum constientizand ca nu au fost chiar asa niste oameni buni si ca au distrus exact ce nu au vrut si ce au avut sub aripa lor atata timp.
A fost momentul pe care nu-l voi uita vreodata, momentul in care siguranta lor a fost calcata in picioare, momentul in care le-am aratat ca nu le voi fi catelus, pana cand ochii mi se vor inchide de tot.
"A fost o mare greseala sa ma marit."
"Dupa ce am nascut-o pe sor-ta, nici nu ma mai gandeam la un alt copil, dar ai aparut tu.."
"Nu faci nimic toata ziua, stii doar sa mananci si sa dormi, da' in rest, tre sa vin eu si sa-ti curat de la nas."
"M-am saturat de tine, nu mai pleci si tu de acasa?"
"Ai facut vreo ceva ca sa pleci? Dupa ce cureti pe aici, ma mai gandesc daca poti sa pleci."
"Eu ce sa-ti fac daca esti prost?"
Corect, ce sa-mi faceti voi, daca eu am fost prost si nu am disparut cand a trebuit? Dar sa stiti si voi..de azi, eu nu voi mai exista in viata voastra, pentru ca odata ce m-am dus, dus voi fi pentru restul vietii. Sunt mort..si voi in curand.
