"Ieși puţin afară, dar doar tu..nu am nevoie de restul",citise rapid mesajul, inima fiindu-i la gât de la atâtea griji făcute în ultimele ore.
Erau toţi, ea, el cu iubita lui, familia iubitei lui și o singurătate enormă ce o înconjura pe ea. Entuziasmul fals o bântuia continuu, dar nu avea de ales, de ce să le strice ea seara, când erau atât de fericiţi? Ea era acolo pentru fratele ei, pentru că își dorea, după atâta timp, să petreacă timp cu el, deși gelozia din sufletul ei era prea mare pentru a se calma și pentru a se bucura de asemenea momente. Crescuseră oarecum separat, el era mai mare cu destui ani, se maturizase rapid si disparu din raza familiei la fel de repede. Ea..clar nu a simţit că a avut un frate..dar suferea pentru el la fel de mult. Îl voia doar pentru ea..dorința de a-l avea lângă ea era atat de mare, încât durerea că-l pierde o sfâșia pe dinăuntru, chiar dacă nimeni nu știa asta.
În urmă cu câteva ore un mesaj văzut pe telefon îi retezase zâmbetul imediat, privirea umplându-se instant de o culoare neagră și strălucitoare de nervi, dar și multă tristețe si dezamăgire.
"Mă iertaţi.",spuse și ieși ca o furtuna din casă, fără a uita să-și ia cheile și să dispară în mai puţin de un minut din cartier. Fratele ei încercă să o prinda din urmă, dar nu putu, urmând să rămână alături de restul, insistând cu apeluri și mesaje
.Acum, se scuză la rândul lui, ieșind afară și aruncându-și ochii căprui pe unde se putea, încercând să-și zărească sora.Rămase aţintit pe banca din faţa blocului, așezându-se mai mult decât speriat lângă ea, dar încercând să n-o ia prea tare."
Unde ai fost, Ayame?",spuse cu vocea tremurândă, încercând s-o examineze cu coada ochiului.
"De ce n-am putut să fim o familie, Rei? De ce n-am putut să avem și noi o viaţă normală, monotonă, fără prea mult chin, durere si atâta rau în sufletele noastre? Știai că atunci când eram mica, era singurul lucru pe care mi-l doream? Știai cât de tare mă durea când unul dintre voi trebuia să plece? Cum rămâneam fără lacrimi de fiecare dată și cât de mult tânjeam după îmbrățișarea voastră? Cât de mult m-aș fi târât prin gunoi, ghimpi, noroi și tot ce mai vrei tu pentru puţinăiubire? Cât de singură mă simțeam seară de seară? Unde eraţi când aveam nevoie de voi?",așa tot curgeau cuvintele ca și cum ar fi avut discursul ăsta pregătit de o viaţă.
"Am vrut să fim o familie, Rei..",zise fata, tăind elanul băiatului de a mai spune ceva.
"Mi-aș fi dorit să fim acolo, unul pentru altul, să plângem împreună, să ne iubim unul pe altul, să nu fi existat atâtea înjurături, atâtea cuvinte rele..să fi fost doar noi patru, o casă și o fericire cât lumea. Dar nu, noi am fost niște javre, așa ne-am născut. Ne-am distrus unul pe celălalt și după stăm și ne întrebăm, de ce dracu' nu putem fi și noi bine? Și stau și mă intreb..oare acum de ce nu mai vreau același lucru, Rei?"
Fata oftă adânc, în timp ce băiatul lăsă lacrimile să cadă lin pe faţa ce nu mai fusese atinsă de un asemenea "lichid" de ani intregi.
"Pe tine nu te doare, Rei? Zi-mi..nu te-a durut atunci când ai plecat? Nu te-a durut să știi că n-ai o familie? Sau..nu te-a durut să știi că îţi vei lăsa sora printre acele chipuri atât de cunoscute, dar atât de nesemnificative sufletește? Îmi amintesc când îmi ziceai cât de mult însemn pentru tine, cât de mult mă lăudai altora, cât de mândru erai..Îmi amintesc cât de dor îmi era de tine și cât de multă nevoie aveam..dar aveam.."
"Eu..",mormăi băiatul.
"Tu..tu vei avea o familie în curând, vei uita de noi, vei uita de sora ta..vei fi fericit și știi ce vreau eu cel mai mult de la tine?așteptă un răspuns, dar nu-l lăsă prea mult să se gândească."Vreau să fii fericit pentru amândoi. Dacă niciunul nu a putut până acum, vreau ca de acum încolo, să nu mai lași nimic să te puna la pământ, vreau să fii bine, să le zâmbești javrelor în faţă, să nu cazi atunci când vor da cu pietre în tine și cel mai important..să împărtășești iubirea pe care nu ai împărtășit-o până acum, atât ţie, cât și ei.."
"Ayame..hai înăuntru, te implor..",își puse mâinile în jurul corpului ei, ridicând-o de pe bancă și încercând s-o îndrepte spre scara blocului.
Fata se pierdu puţin cu firea, lăsându-se condusă, dar se trezi rapid din amețeală și se smuci imediat, rămânâd la câţiva pași distanță de el. Abia se ţinea pe picioare, se clătina ca un pai în vânt și într-un final, picături de sange apărură pe asfalt, căzute din hainele imbăiate în durerea roșiatică a fetei. El observă, dar fata îl opri cu un semn al mâinii.
"Nu..Nu mai vreau, Rei..Nu mai vreau nimic din toate astea. Am vrut cândva ceva, dar nu mi-a fost dat, așa că m-am invăţat fără și zi după zi, lună după lună și an după an, m-am răcit..sufletul s-a înconjurat cu blocuri de gheaţă și s-a topit încet printre amintirile călduroase. Acum..vreau doar liniște, deci..oferă-mi, te rog, măcar asta."
Nu știa cum să reacționeze, lacrimile nu se opreau, corpul nu se mișca, gândurile fugeau aiurea, iar sora lui tot acolo era.
Auzise ușa blocului din spate și se întoarse rapid, ca și cum ar fi fost salvarea lui, dar în clipita în care ea scăpă de sub privirea lui, se prăbuși zgomotos de asfalt.
Fugi spre ea, ţipând, inima luând-o la goană și apucându-și surioara, zdruncinând-o din toate părţile. Nu reacţiona, ochii îi erau închiși, gura la fel, corpul i se făcu gelatină, și în jurul ei toată lumea se umplu de panică.
El..el..era inspăimântat. Simţea, simţea cum ea moare în mâinile lui, cum totul se scurgea printre degete, lumea o lua la vale.
O luă în braţe, ţipând în disperare, plângând, strângând-o cât de tare putu, sperând ca ea va ţipa inapoi,spunându-i că o doare, că nu poate respira,spunându-i să o lase, așa cum făcea când era mai mică, dar..de data asta n-o mai făcu.
