Am fost indragostita.
Inca de cand l-am cunoscut, gandurile preferau sa se invarta in jurul lui, decat a altor lucruri poate mult mai importante. Vorbeam seara de seara, sute de mesaje, ore intregi de cuvinte pierdute, spuse mai mult sau mai putin din inima. Preferam sa fiu mereu acolo, la sute de km distanta, dar sa stie ca cineva ii duce grija, sa stie ca cineva vrea ca el sa fie puternic, sa sara peste orice obstacol si intr-un final sa-l pot strange in brate cu putere. Ma placea, stiam asta, simteam asta. Bateam apropouri care mai de care mai deocheate sau cuminti, dar clar nu era doar o relatie de prietenie.
Totusi podeua imi fu crapata, cazand intr-un abis al dezamagirii. Faptul ca el nu se poate indragosti de nimeni, iesise la iveala. Totul pornise de la o iubire esuata, de acum ceva timp, cu o fata cam de varsta mea. Acelasi lucru, convorbiri, iesiri, emotii, dar...fata in fata, nu printr-un ecran idiot, nu asa departe, ci unul langa altul, mana langa mana..suflet langa suflet.
Se intalnisera dupa atatia ani undeva, se privira in ochi, dar pentru el nu era un lucru atat de banal. Simtii ceva, simtii cum sentimentele voiau sa iasa iar la suprafata, cum voiau sa dea navala peste inima lui, pentru a-l da peste cap, si odata cu el, si pe mine.
Seri la rand incercam sa gandesc cat de lucid puteam, desi tot ce voiam atunci era sa dispar intr-o ceata deasa, undeva intr-un loc unde nu era nevoie sa vorbesc cu nimeni, ci doar sa-mi vad de treaba, preferabil intr-un pat, pierduta printre vise si lacrimi. Voiam sa-i gasesc rezolvarea problemelor, voiam sa-l fac s-o uite...voiam sa fie al meu..si totusi nu puteam.
Il secam cu intrebari si incercam sa nu-l infasor atat de mult cu grijile mele..desi intr-o seara cedasem. Eliberasem gandurile, spunandu-i toate apasarile si toate crizele de gelozie pe care le faceam..la final, nevrand sa-l fortez sa-mi dea un raspuns, ziua aceea devenind una ca toate celelalte, una ce urma sa fie uitata rapid.
Legamantul dintre inima-mi si minte se rupsese, dandu-mi seama ca poate e timpul sa o las mai moale, ca deja minciunile lui incepeau sa se inmulteasca, increderea fiindu-i de asemeni departe de mine, iar interesul fata de propria mea persoana, afland ca nu prea exista sau era doar atunci cand imi deschideam gura, obosita de prea multe cazaturi.
Si durea..durea extrem de tare sa stiu ca tot ce faceam era in zadar, durea sa stiu ca daca acea fata i-ar fi dat un singur mesaj, ar fi distrus orice faceam, l-ar fi facut sa ma uit la foc rapid..
Asa ca..de ce sa nu renunt? De ce sa lupt? Eram doar eu pe lumea asta. Eu si telefonul de care depindeam..dar depindeam doar din cauza lui. Daca el nu e acolo pentru mine, eu de ce sa fiu?
Apasam pedala de viteza cu putere, simtind cum dorinta de a-mi mai lasa inima sa bata, scadea considerabil. Goneam pe drumurile de printre munti, locurile mele preferate, unde ma simteam atat de libera, nejudecata si totusi atat de..iubita. Ciudat, stiu, dar imprejurimile erau singurele ce-mi mai tineau bucatile inimii la loc, venind aici cat de des imi permitea timpul.
Atentia mea era focusata pe drum, pe faptul ca acul nu cobora nici o secunda, dandu-mi seama ca o mica abatare de la drum, mi-ar aduce un sfarsit ca-n filme. Adrenalina imi fugea in tot corpul, dar mintea fiindu-mi inca invadata de amintirile cu el. Pentru ultima data apasasem pedala pana la fund, lasand volanul liber, odata cu inima mea.
Masina se apropia cu repeziciune de stanca, stiind ca urmeaza sa aiba loc o lovitura violenta, stiind ca urmeaza sa-mi pun ultima dorinta.
"Sper sa nu trebuiasca sa te mai vad vreodata."
