Legământul

Capitolul V

Charlotte

Mergeam pe holurile castelului. Miile de tablouri ce stăteau cuminți pe pereți, parcă mă urmăreau la orice mișcare. Aripa de vest a acestui castel e așa de înspăimântătoare....aici se dau lecții de istorie ,geografie ,greacă și șah. Nu degeaba nu vezi nici un copil prin zona asta! Nu le place sa fie aici! Spun asta pentru că am fost și eu că ei și eram obligată să particip la aceste lecții! Ori de bunăvoie, ori mă luau cu forța.

Azi îi voi învăța pe Ozan și Hande greacă. Din când în când mai stau și cu mama lor dar prefer sa îmi petrec timpul cu ei. Deși în fiecare zi ochii lui Ayșe mă privesc cu ură, tot ce mă face să am răbdare cu ea, sunt copii ei, care bineînțeles, vor fi și ei la randul lor în această situație.

-Elisabeth! Elisabeth! O voce îmi rupe firul gândurilor. As vrea sa îi pot spune ceva, dar îmi închid gura când o vad pe Zeynep.

-Mahpeyker a mea, ce se petrece? O las să își tragă sufletul.

-Maria Sa, mi-a spus sa va chema pentru a va alege rochia! Când am auzit, îmi venea să dispar.

-Mahpeyker, ști că nu vreau asta! Mă prinde de mana și îmi ridică privirea.

-Charlotte....Aoleu! Când începe cu "Charlotte" nu e de bine! Știu că nu vrei, dar uite! Eu sunt lângă tine, îi ai pe Ozan și Hande! Te rog, asculta de mama ta! Mă uit la ea foarte speriată și nesigură. Haide! Rămân neclintită. Charlotte, haide!

-Mie frica! Nu vreau asta! Tu ști că nu vreau asta, și de ce mă obligi? Te rog, nu mă lăsa! O lacrima mi-a alunecat involuntar pe obraz. Am șters-o la fel de repede așa cum a apărut.

-Haide! Daca nu ai încredere în mine , atunci în cine? O prind de mana și o trag până în camera de croitorie.

Câteva foame e îmi iau măsură apoi incep să vorbească ceva ce nu mă interesează. În tot acest timp mă abținem cu greu să nu las frâu liber lacrimilor.

Mi-am ales un material alb, destul de drăguț. Am rămas singură în camera. Ceva strălucitor îmi atrage atenția. Mă îndrept cu grijă spre acel loc. Îndepărtez materialul subțire și sub el vad un șir de perle de un roz foarte frumos. Mă uitam la el cu o mare uimire. Oare al cui sa fie acest colier? Și ce căuta tocmai în camera asta?

-Îți place? O voce ușor răgușită mă face să tresar puțin. Mă întorc spre ea și aprob. Atunci e al tau! Mă uitam mirată.

-N-Nu as putea accepta asta!  E frumos dar.....

-E al tau! E un cadou de la mine! Îl iau în mână și mă uit mai atent la el.

-Sema ,îți mulțumesc! O îmbrățișez foarte strâns. Ai vazut-o pe Zeynep?  Aceasta da din cap negativ. Îți mulțumesc!

O caut pe Zeynep de mai bine de câteva minute prin castel. Nu e in odaia ei, nici în sala de piatră....u de ar putea fi?

Am auzit o voce de fetița, apoi una de copil și......Zeynep? M-am apropiat încet și am deschis ușa. Acolo, Hande canta la harpă și cu vocea, Ozan cu fluierul, iar Zeynep o acompania pe Hande. Ah, ce frumos de armonizează vocile lor!

-Aham! Ozan tușește fals. De cat timp stai acolo? Am zâmbit inocent.

-Nu de mult! Dar , voi ce căutați aici! Nu aveam noi lecții de greacă? Incerc sa par serioasa ,dar nu pot. Când le vad fețele, zâmbetul nu întârzie să apară.

-Charlotte....

-Stiu, știu..... sunteți obosiți și vreți să vă odihniți! Atunci.... faceți ce vreți! Doar sa nu îi spuneți reginei Melek, bine? Le șoptesc la ureche ultima propoziție.

-Bine! Îi văd cum într-o secundă au dispărut din fata mea.

-Ce copii energici! Oare când am să te văd și pe tine cu doi copii la fel! M-am întors și am privit-o înțepător. Bine, bine tac!

....

Mergeam pe holurile întunecate ,spre sala unde vom lua cina. Tablourile astea mă cam sperie, însă, dintre toate, unul singur mi-a atras atenția. Cel cu o fata care seamănă foarte mult cu mine. Oare să fie bunica mea? Nu pot spune că da pentru că eu nu am cunoscut-o!

-Ești bine? Am sărit ca pe ace când am auzit acea voce. Nu puteam sa îi disting fața. Mi-am scos încet din buzunar, priceagul. Nu e nevoie de asta pentru a te apăra! Sunt Carlos! Am suflat ușurată și l-am putut auzi chicotind.

-Carlos, mai speriat așa de tare..... I-am simțit respirația in ceafa mea. Știam că ce fac acum e greșit și că asta nu se va întâmpla. Uite, Carlos, nu vreau sa îți dau speranțe când eu mâine mă voi căsătorii! Te plac, dar nu în felul acela! Te rog....... Nu am mai apucat sa spun ultimele cuvinte ca gândul la ziua de mâine îmi învălui tot corpul. Am fugit repede până la scări.

Am lăsat lacrimile să curgă. M-am aruncat la pământ, rochia mea acum fiind împrăștiată peste tot. Ce ce vrea mama mea de va împlini, dar ceea ce vreau eu? Când se va împlini? Niciodată......

-Charlotte, ce faci aici? Plângi? Neslihan încerca să mă liniștească.

-Nu vreau asta Nihan! Nu vreau.......

Awww, nu știu ce e cu mine dar în ultima vreme sunt sentimentală cu prietenii foarte apropiați, și mai nebună, de fel, cu ceilalți. Sper că nu vam plictisit.