Legământul

Capitolul XVIII

Charlotte

-Esti sigur că aici poate sa fie o dovadă legată de tatăl meu? În fața mea stătea un cufăr mare.

-Da, draga mea! Ești pregătită! Am aprobat și m-am apropiat de acest cufăr.

*Flashback*

-Charlotte ,avem un indiciu---

-Carlos! Nu acum! Nu după moartea mamei mele! Te rog! Incercam sa nu plâng mai ales în fața lor. Trebuie să fiu tare.

-Dar, trebuie să mergem acum, altfel nu o să mai avem o altă șansă! Vaporului pleacă în seara asta! Ia-l pe Hasan și pe Merve și să mergem! M-am ridicat în picioare.

-Carlos, ești sigur de asta? Dacă această călătorie va fi în zadar? Nu știam ce să spună n despre această călătorie. Parca în ochii lui citeam neliniște.

-Nu pot să cred! Până mai azi spuneai că o să dezvălui adevărul, iar acum spui că mai bine să o lăsăm așa?

-E vina mea că nu pot face nimic? E vina mea că mama a murit? E vina mea că toți sunt așa cum sunt? E vina mea că am fost obligată să mă căsătoresc cu un nenorocit? Hâm? Spune! Haide, spune! Chiar sunt curioasa sa știu și părerea ta! Da ,știu! E nedrept ce mi de întâmplă, dar și așa nu pot să fac asta acum! Tu nu ai simțit durerea pe care o simt eu acum! Privește, mama ta e lângă tine, tatăl tău e lângă tine la fel și sora ta! Dar eu? Eu pe cine mai am înafara de fratele meu și Hasan? Acum, spune....e vina mea? Răspunde! E vina mea? Lacrimile îmi curgeau șiroaie pe obraji. Exact! Nu mai scoți nici un cuvânt! De la toți ceilalți mă așteptam să facă așa, dar de la tine, tocmai de la tine .... niciodată! Să zicem că vin cu tine, dar daca nu găsim nimic? Dacă e o capcană? Simțeam că rămân fără respirație așa că m-am așezat pe un scaun.

-Charlotte eu...

-Voi veni! Voi veni doar pentru răposatul meu tată! Am să le spun celor de la palat sa il pregătească pe Hasan pentru o călătorie!

"End flashback*

Neslihan

-Nihan! Vocea unui bărbat pe care îi urăsc se aude din sala de mese.

-Prezent! Mă îndreptam spre el foarte lent.

-Neslihan, eu credeam că ați terminat de mult studiile! Dar e bine și așa! L-am îngânat fara sa fiu văzută. Soția mea a dispărut!

-Nu e vina mea că nu poți să o ți lângă tine! Ea nu te vrea! Incercam din răsputeri să nu zbier la el.

-Nu mă interesează părerile personale, vreau să știu dacă ști ceva de ea!

-Nu! Acum trebuie sa plec! Ozan și Hande mă așteaptă! Am vrut sa plec însă mă prinde de braț. Ce faci? Am dus cealaltă mână spre locul unde aveam ascuns un briceag.

-Nu te speria! Știu că fratele tău e cu Charlotte! Dar acum, tu îți vei juca bine rolul și îmi vei spune unde sunt și ce fac, altfel vei suporta consecințele! În acel moment îmi venea să dau un pumn, însă m-am abținut.

-Nu mă sperii dacă mă ameninți! De fapt nu mă mai speri din seara in care ne-ai ținut ostatici ,mai ști? Eu nu știu nimic și chiar daca as fi știut nu as fi venit la tine să îți spun! Mâna lui îmi strângea din ce in ce mai tare brațul.

-Vei spune tot ce ști! Nu uita, îți pui in pericol întreaga familie! Mama ta, tatăl tău....fratele tău! Am stat dreapta in tot acest timp. Nu îmi voi pleca acum capul doar din cauza unei amenințări fara rost.

-Ia-ți mână de pe ea! Emre îmi sare in ajutor.

-Aici e prea multă cavalerie! Nu e un loc care mi se potrivește! Cu permisiunea dumneavoastră! Face o plecăciune și se îndrepta spre ușă.

-Ai dreptate, acest loc nu ți se potrivește! Dar știu eu unul bun pentru tine! Grădina zoologică! Am șoptit doar pentru mine, însă Emre m-a auzit.

-Ți-a făcut ceva?

-Nu, însă aș vrea să mă odihnesc! Eu sunt în odaia mea!

Separe că am avut timp sa scriu! Și iată că l-am postat!

Vă mulțumesc mult tuturor că citiți!