Atinși de flăcări: Legăminte (III)

Legăminte: Prolog

PROLOG

       Taverna care era ascunsă undeva în cotloanele New Orleans-ului răsuna de muzică de prost gust și era îmbibată în fum și miros de gin ieftin, care călătorea până dincolo de ușa de la intrare, ajungând în străduța întunecată, lipsită de orice nocturnă și de orice picior de om. Lumea nu obișnuia să treacă pe acolo la o oră atât de târzie, iar taverna era deja plină de clienții săi fideli, singurii care o mai frecventau în serile târzii de vineri. Oameni de rând, cu vieți triste și minți întunecate de gânduri negre, cu inimile grele și privirile pierdute, care căutau alinarea în alcool ieftin și-n companii și mai ieftine. Suflete atât de ușor de corupt.

       De aceea, când ușa din lemn se deschise larg și mirosul de îmbâcseală fu înlocuit de o aromă dulce-acrișoară, păru că întregul local amuțește, toate perechile de ochi întorcându-se curioase spre tânăra care intră înăuntru. Fata cu pricina avea pe ea o rochie roșie, lungă până la glezne dar cu două crăpături lungi pe ambele coapse, și o pereche de sandale cu toc și barete ce îi urcau pe gambă, în ciuda faptului că afară era o vreme friguroasă de toamnă târzie. Jacheta din piele neagră care îi accesoriza ținuta era descheiată la fermoar și avea imprimat pe spate un desen cu un șarpe verde flancat din ambele părți de câte o floare albă de crin. Privirile rămaseră îndreptate spre ea tot timpul în care tânăra traversă hotărâtă încăperea, până la masa din colțul cel mai întunecat. Ca și cum oricine putea prevestea ce urma, nimeni nu îndrăzni să miște, să vorbească, să clipească; fata cu părul ca o cascadă de sânge se opri dinaintea unui scaun șubred și își ridică piciorul, proptindu-și talpa în marginea din lemn, între picioarele tânărului care intrase puțin mai devreme și care acum își ridicase bărbia spre ea.

       Cei ce frecventau zona îl mai văzuseră trecând pe acolo. Purta mereu o glugă neagră care să-i acopere chipul, niște pantaloni cu genunchii lăsați la vedere de niște tăieturi în material și o jachetă din blugi ce părea mai veche decât era de fapt. Niciodată nu vorbise, și cerea de fiecare dată același lucru, deși nu se atingea de conținutul paharului ce-i era adus. Părea că de fiecare dată aștepta ceva, dar nimeni nu știa ce. Fata care-l aborda acum, însă, îl cunoștea suficient de bine ca să se aplece înainte, să-l tragă de marginile jachetei și să-i șoptească ceva la ureche. Poate că ea era cea pe care el o aștepta, iar asta atrase atenția până și a personalului.

       Când îl eliberă din strânsoare, el zâmbi slab într-un colț al gurii. Ea părea la fel de inabordabilă cum păruse și când intrase; emana putere și viclenie, dar nici el nu se afla prea departe. Când băiatul își ridică brațul, arătând cât se putea de evident trei degete, un sunet de sticlă spartă se ridică între ei și toată lumea, inclusiv ei doi, își întoarse privirea spre chelnerul care scăpase niște pahare puțin mai departe de masa lor. Purta în piept un ecuson pe care era scrisă cifra indicată de către băiatul ce încă stătea jos, iar privirea chelnerului rămase ațintită asupra lor ca cea a unei căprioare ce vede vânătorul între tufișuri, convinsă fiind că nu mai are nicio șansă de scăpare. Cu toate acestea, mișcându-se ca argintul viu, tânărul se întoarse pe călcâie și dispăru în spatele tejghelei, răsturnând în drumul său un scaun și împingând niște clienți. Cioburile rămaseră împrăștiate pe jos, acoperite de un lichid ruginiu. Fata avu impulsul de a se repezi după el, dar băiatul de pe scaun o prinse de încheietură și o opri, iar ea se întoarse furioasă și încercă să se smucească, cu o putere ce părea imposibilă într-un corp ca al ei.

       —De ce stai și te uiți? se răsti ea, smucindu-se din nou.

       El își duse un deget la buze și legănă ușor din cap. În urma mișcării, gluga îi eliberă chipul, scoțând la iveală un păr negru care-i acoperea tânărului fruntea. Pleoapele monolid îi dădeau de gol originile, iar irisurile îi erau mari și căprui, fixând-o pe tânăra de dinaintea lor cu o siguranță imorală. Rânjetul slab din colțul gurii îi trăda viclenia.