Atinși de flăcări: Legăminte (III)

Legăminte: Arme sfinte

CAPITOLUL I

       —Atunci vom merge să o recuperăm și ne vom întoarce acasă fericiți, propuse Sekai, rezemându-se cu spatele de ușa pe care ieșiseră cu câteva minute în urmă.

       Willy, aflat încă la picioarele lui Iseul, începu să râdă apăsat și sprâncenele lui Sekai tresăriră iritate, ridicându-i-se pe frunte, apoi căzându-i într-o încruntătură adâncă.

       —Ross o va termina înainte să ajungeți voi.

       Theresa își strânse degetele în pumni, făcând un pas amenințător înainte. Sekai, însă, îi tăie calea ca o felină, mișcându-se alene precum o ramură de salcie în bătaia blândă a vântului de primăvară. Se lăsă pe vine dinaintea lui Willy și îi zâmbi forțat într-un colț al gurii, cuprinzându-i chipul între palmele grozav de reci. Chelnerul tresări, încruntându-se plin de dezgust.

       —Nu și dacă te oblig să ne spui unde o țineți și cum ajungem acolo, Willy.

       Când privirile li se intersectară, întocmai cum se întâmplase mai devreme și cu bărbatul din local, expresia de pe chipul lui Willy se goli complet și chelnerul nu mai mișcă, deși la început încercase să se zbată, ca să-și poată feri privirea. Într-un final rămase cu ochii pironiți în cei ai lui Sekai, cu aceeași hotărâre cu care-l privea și celălalt tânăr, trupul înmărmurindu-i.

       —Așadar, ne poți spune unde îi găsim pe Ross și hibridul pe care-l aveți?

       —În port, murmură Willy, fără să clipească, fără să mai opună rezistență, lăsat complet în voia transei în care fusese tras de privirea lui Sekai. Într-unul dintre containăre. După ce termină ritualul, Ross vrea să arunce fata în Mississippi.

       —Minunat. Mi-a făcut plăcere să port această discuție cu tine.

       Când legătura dintre cei doi luă sfârșit și constrângerea ajunse la final, Willy se încruntă din nou, dar pleoapele îi deveniră grele și Sekai îl lăsă să se prăbușească pe spate la pământ. Tânărul cu păr negru mai petrecu câteva clipe în aceeași poziție ghemuită, apoi se ridică. Se legănă ușor pe călcâie și își duse o mână prin păr, cât să-și acopere după aceea ochii cu aceasta. Spre uimirea Theresei, Iseul fu imediat lângă fratele său; îi puse mâna pe umăr și-l susținu câteva clipe, până când Sekai își recăpătă forțele și-l privi obosit, dar cu un rânjet slab, ba chiar puțin răutăcios, întipărit pe buze. Iseul nu părea afectat de comportamentul lui, însă nu-i eliberă umărul din strânsoare câteva clipe lungi în care doar se priviră unul pe altul.

       —Nu-ți folosi puterile inutil, Kai.

       —Nu-mi spune ce să fac, puștiule.

       Când Sekai se trase cu forța din strânsoarea fratelui său mai mic, Theresa își mușcă cu putere buza și-și duse brațele la piept. Ochii ei căprui îl priviră pe Sekai cu furie, cu singurul scop de a-l dojeni, dar tânărul se prefăcu că nu o observă, punându-și din nou gluga pe cap, ca și cum asta ar fi putut să clădească înapoi zidul ce-l proteja și care, în urmă cu câteva momente, se scuturase puternic datorită apropierii lui Iseul.

       —Deschide portalul, Hircher. Nu ne permitem să pierdem timpul pentru ceva atât de neînsemnat.

       Când Theresa îl privi lung pe Iseul, băiatul nu se mai uita la ea, ci în pământ, rotind bățul acadelei între degetul mare și cel arătător, cu celălalt braț căzut fără vlagă pe lângă corp și părul roșu acoperindu-i ochii. Theresa simțea la fel de tare ca și el dorința de a spune că sănătatea lui nu era ceva neînsemnat, dar Sekai deja nu avea să mai asculte, așa că, în urma unui suspin aproape mut, tânăra își întinse mâna în lături și porni legătura dintre ea și Iahme.