Atinși de flăcări: Legăminte (III)

Legăminte: Cădere

CAPITOLUL XVIII

Sage o privea lung pe Caitlyn de pe fotoliul din colțul camerei, de câteva ore bune. Nu simțise nevoia să se miște, nici să părăsească camera. Ea leșinase la scurt timp după folosirea lui Dionnis. Demonul nu cooperase și Thanatos a trebuit să o învețe pe tânără să o forțeze ca să înlăture blestemul de pe Aleksei, așa cum Ivan ceruse. Totuși, folosirea lui Dionnis făcuse mai mult rău decât bine. O epuizase complet pe Caitlyn și aproape că o omorâse pe Theresa. Sage își trecu frustrat mâna prin păr, aplecându-și adânc capul. Singurul sunet care răsună în odaia întunecată fu oftatul lui lung, care păru să zguduie până și zidurile, dar mai puțin somnul lui Caitlyn.

Câteva camere mai încolo, pe un alt coridor, Anastasia strângea cordonul halatului pufos în care își ascunsese corpul tremurând. Noua cameră a lui Aleksei era mai spațioasă și mai rece decât precedenta. Copilul stătea întins sub așternuturi, pieptul lui urcând și coborând ușor în ritmul respirației. Avea lângă el o albină de pluș aproape la fel de lungă ca propriul său corp. După pățania cu Dionnis, desenele de pe brațe îi dispăruseră. Thanatos spunea că era imposibil ca blestemul să revină. Aleksei, însă, trecuse printr-o sperietură groaznică și nu se oprise din plâns decât după ce Ivan îl legănase zeci de minute la el în brațe. Ulterior, Ivan o lăsase pe ea să îl vegheze și plecase din nou. Încă de când Theresa încheiase legătura cu Dionnis, Ivan se afla într-o fugă continuă. Anastasia nu știa când îl văzuse dormind ca un om normal ultima dată. Făcea, pe bune dreptate, naveta între camerele lor și catacombe zi de zi, seară de seară și noapte de noapte, încercând să susțină greutatea a ceea ce se întâmpla pe proprii săi umeri. Iar acum Lilith îl luase pe Lyov. Unul dintre frații pe care se chinuise atât de mult timp să-i protejeze îi scăpase printre degete. Anastasia fu traversată de un fior, ochii umplându-i-se din nou de lacrimi când își aduse aminte de starea deplorabilă în care ajunsese Lyov. Nu era corect. Ivan nu merita asta; nu merita să-și piardă tinerețea crescându-i, dedicându-și tot timpul lor în loc să și-l dedice lui însuși.

Nu era vina lui că Dimitri fusese un smintit. Nu era vina lui că Anya era prea ignorantă ca să vadă și să accepte asta. Anastasia știa că nu era ușor să îți schimb părerea despre omul care îți era, în teorie, tată. Nici pentru ea nu fusese ușor la început, dar era clar ca lumina zilei că Dimitri nu a făcut vreodată lucrurile pe care le făcea Ivan pentru ei. Nici măcar jumătate dintre ele. Nu sacrificase ceea ce Ivan sacrifica, nu îi pusese pe ei mai presus de orice. Ba chiar le dădea cu piciorul de fiecare dată când avea ocazia. Le distrusese familiile din vina concepțiilor și ideologiilor sale nebune, imorale. Anastasia și-ar fi dorit să-și poată ajuta fratele cu ceva; cu absolut orice, un lucru oricât de mărunt care să înlăture tristețea și oboseala care își făcuseră culcuș în privirea lui. Existau prea multe responsabilități cu care el trebuia să dea piept. Mai multe decât era uman posibil să suporți.

Anastasia se așeză pe marginea patului, acoperindu-și fața cu palmele și suspinând adânc între ele. Se temea din ce în ce mai tare de ziua în care Ivan avea să cedeze. Și știa că aceasta se apropia vertiginos.

Cu câteva etaje mai jos, în liniștea sumbră a catacombelor, băiatul cel mai mare al lui Dimitri Dyatlov, același care blestema ziua în care s-a născut și clipa în care a crezut că reușise să-l șteargă pe Dimitri de pe fața acelei lumi, stătea rezemat cu spatele de zidul rece, cu brațele la piept și privirea pironită în podea. Vedea încălțările negre ale lui Hades și-l auzea vorbind, dar nu-și putea concentra atenția asupra lui. Nu o putea auzi decât pe Lilith, care-i repeta cuvinte la nesfârșit. Aceleași cuvinte de fiecare dată, precum o bandă stricată. Iar pe fundal, Theresa continua să plângă, să urle și să implore. Acum tăcea. Trecuseră ore întregi și ea nu se mai trezea. Ivan știa că trebuia să ia o decizie, și trebuia să o facă cât mai curând. O singură alegere, și Lyov s-ar fi întors acasă și Theresa ar fi supreviețuit. Împușca doi iepuri dintr-o lovitură. Trebuia să accepte. Trebuia să afle ceea ce Haziel nu îi spusese. Trebuia să știe care era, de fapt, adevărul. Iar pe lângă asta, trebuia să-l vadă pe Dimitri arzând. Voia să-l vadă dându-și ultima suflare, traversat de aceleași chinuri groaznice pe care le înduraseră mama lui, Lyov și Theresa. Nicio urmă de sânge divin nu avea să-i înlăture vreodată această sete de răzbunare.