Atinși de flăcări: Legăminte (III)

Legăminte: Frații Hircher

CAPITOLUL XXIII

Christine împinse cu palmele sale reci ușile grele ale Sălii Oglinzilor, curentul aruncându-i părul de pe umeri înapoi pe spate. Inima îi bătea cu putere în piept, anticipând dezastrul pe care se pregătea sufletește să-l vadă dinaintea ochilor. Pentru că Linderhof tocmai ce se scuturase în urma deschiderii unui portal care-i aparținea lui Hades, iar în Sala Oglinzilor se aflau acum Ron și Hades însuși, alături de Adaliz și Elias, care o ținea pe tânăra inconștientă la el în brațe, în ciuda faptului că nici el nu reușea să stea complet drept pe propriile picioare. Avea sânge scurs pe față, pe jachetă, răni săpate în încheieturi, semn că fusese legat, și respira precipitat, cu privirea nefocalizată. Hades și Ron îl ajutară să-i dea drumul lui Adaliz, deși mânile lui păruseră de-a dreptul încleștate pe trupul ei, apoi îl îndemnară să se așeze pe canapea. Însă Elias s-a smucit inconștient din apropierea lor, privind panicat în jur pentru o clipă, cu o expresie prea însuflețită pe chipul lui ce obișnuia să fie stoic.

—Unde e Sekai? a fost primul și singurul lucru pe care licantropul îl spuse, înainte să apuce Christine să-și preseze palmele de umerii lui.

Atingerea nu-l calmă pe Elias. Umerii lui tensionați se simțeau ca niște pietre sub palmele femeii, trupul lui emanând un miros ce se afla la granița dintre izul metalic al sângelui și ceea ce părea a fi fum. Christine ar fi mințit dacă ar fi spus că imaginea lui în acea stare nu o neliniștea. Elias nu venea prea des din misiuni așa, cum de altfel ultima dată când privirea i-a fost atât de tulbure a fost noaptea morții lui Flavius, după ce aflaseră toți de cele petrecute la Sanctuarul Celestial. Panica ce îi înțesase chipul se transferă cumva și la ea, atunci când femeia observă, în cele din urmă, că singurul care nu se întorsese cu ei era Sekai. 

—Unde e Sekai, Christine? repetă Elias, de data aceasta mai apăsat decât prima dată, ca și cum Christine era datoare să știe.

Ea își desprinse buzele ca să spună ceva, dar Linderhof începu să se scuture din nou sub picioarele lor. Candelabrul de deasupra se legăna periculos dintr-o parte în alta, capul lui Hades, care se aplecase asupra lui Adaliz ca să-i verifice semnele vitale, ridicându-se întrebător spre nicăieri, deși nu părea luat pe nepregătite de ceea ce se petrecea. Ca și cum știa deja cine deschide portalul, imediat cum el se ridică înapoi în picioare, un văl de lumină roșiatică se căscă în colțul camerei, aproape orbindu-i de-a dreptul, un vuiet asurzitor țiuindu-le în timpane. Christine îl simți pe Elias trăgând-o mai aproape, ca și cum încerca să o protejeze de ceea ce urma să vină, dar totul a luat sfârșit o secundă mai târziu; lumina s-a frâns, sunetul s-a dispersat și cutremurul a încetat în aceeași clipă în care tălpile grele ale ghetelor Theresei se presară apăsat de podea. Cu un braț în jurul gâtului său atârna Sekai, în timp ce al ei era înfășurat în jurul trunchiului lui, cu scopul de a-l ține pe picioare. Spre deosebire de Adaliz, Sekai era conștient, dar părea slăbit, ceea ce nu era deloc un lucru ieșit din comun.

Însă pe Christine o neliniștea acum prezența Theresei acolo.

—Dumnezeule, sunteți bine? apucă femeia să-i întrebe.

Sekai ridică degetul mare de la mâna liberă în sus, deși capul îi căzu pe umărul tinerei de care continua să se rezeme, total în contradicție.

—Ce ți-am spus despre deschiderea portalului când nu ai cea mai bună prezență de spirit?

—Aveam de ales între a-l lăsa pe Sekai să-și dea duhul și a zgudui puțin mai mult Linderhof. Dacă alegeam prima variantă, ați fi făcut o dramă și mai mare, îi explică Theresa lui Hades, ca și cum merita aplaudată, nicidecum trasă la rost.