Atinși de flăcări: Legăminte (III)

Legăminte: Dionnis

CAPITOLUL XV

Caitlyn simțea. Exista o presiune alarmantă care se pogorâse asupra întregului castel. Clădirea se tot zguduia din vina energiei exorbitante a portalurilor, iar din subteran se auzeau zgomotele sfârșite, uneori înfiorătoare, ale hibrizilor. Gale o lăsase singură de ceva vreme deja, iar panica din interiorul tinerei părea să crească vertiginos, ritmul bătăilor inimii sale întețindu-se. Caytlin se simțea privită, ca și cum existau sute de ochi de-a lungul zidurilor și sus, pe întreg tavanul, care îi urmăreau cu strictețe fiecare mișcare, fiecare respirație. Se simțea incapabilă să-și miște capul ca să inspecteze ceea ce se afla în jurul ei, cu scopul de a face senzația inconfortabilă să dispară. Se temea că acele mâini din coșmarul pe care îl avusese urmau să o apuce din nou, iar Sage nu mai era acolo să le oprească. „Nici nu trebuie să fie", păru să-i șuiere o parte necunoscută a subconștientului ei. „Băiatul acela nu trebuie să se apropie de noi."

Caitlyn își lovi tâmpla cu palma. Ca și cum asta i-ar fi determinat capul să se reîntoarcă pe frecvența sa obișnuită, ca și cum știa prea bine cine îi vorbea, deși era pentru prima dată când intra în contact cu acea entitate. Însă mai știa și că nu trebuia să-i răspundă în niciun fel, sub nicio formă; nu până când nu-i spunea Theresa să o facă. Prezența lui Dionnis în corpul ei devenea din ce în ce mai observabilă și mai înfricoșătoare. Până și Joy fusese uimită de comportamentul necaracteristic al acesteia; numai Iahme nu era. Iahme știa cele mai întunecate fețe ale demonului căpetenie și se aștepta la ce era mai rău. Lui Caitlyn îi era teamă. Era convinsă de faptul că nu ea urma să mai dețină controlul odată cu trezirea lui Dionnis. Theresa îi spusese că totul urma să fie bine, însă ceva din interiorul ei infirma asta. Poate chiar Dionnis însăși. Poate chiar Dionnis încerca să-i spună să fugă cât mai putea, înainte să-i pună pe toți în pericol.

„Trebuie să scăpăm de băiat", se auzi din nou vocea aceea joasă, a intrusului care făcu sângele din venele lui Caitlyn să înghețe. „Să-l prindem , să-i luăm capul, să-l jupuim de piele, să-l umplem cu vată și să-l coasem înapoi. Nu vrei o nouă jucărie, Caitlyn?"

Tânăra își privi propriile palme tremurânde. Umerii i se zguduiau și respirația îi devenise haotică, înnebunită, mult prea sufocantă. În capul ei, entitatea râse cu o voce scârboasă, și, cumva, palmele începură să i se încețoșeze pe retină și camera să se întunece. „Imaginează-ți, Caytlin. Putem să-l facem pe băiat jucăria ta. Poate să fie tot al tău. Nu-ți dorești asta?"

Caitlyn se cutremură. Simțea că-l voia pe Sage mai mult decât dorise vreodată ceva în întreaga sa viață, deși nu putea spune exact de ce simțea asta. Însă restul știau. Știau și nu îi spuneau. De ce nu îi spuneau? Ce le ascundeau? De ce nu-l lăsau pe Sage să se apropie, să o iubească?

„Nu îl vor lăsa niciodată. De asta vreau să te ajut. Ca să-l poți avea", îi răspunse demonul cu voce calmă, voce care se voia a fi sinceră. Viclenia curgea șiroaie din cuvintele pe care însăși Caitlyn părea să le gândească, și cumva tânăra nu mai știa care erau gândurile ei și care erau ale lui Dionnis, ca și cum acestea începeau să se contopească încetul cu încetul, să devină singure un tot. Gândul o îngrozi de-a dreptul, dar Dionnis continuă să vorbească, cu un glas și mai persuasiv. „Trebuie doar să te duci la el, Caitlyn. Du-te la el, și mă voi ocupa eu de tot".

Și cu asta Caitlyn se ridică de pe marginea patului și dădu buzna pe ușă. Capul îi vâjâia, inima îi urcase parcă în gât. Când pășea, corpul ei părea mai greu decât fusese până atunci, ca și cum podeaua o înghițea. Se împletici în propriile picioare pe hol, răsturnă în toată goana o vază de pe o măsuță și dădu buzna într-o încăpere apropiata cu ultimele forțe. Când apa rece, aproape înghețată, îi lovi creștetul capului, Caitlyn putu simți cum furia lui Dionnis sfârâie plină de ură. În baia aceea goală, mult prea mare și mult prea întunecată, stropii ce țâșneau din duș se scurgeau mai apoi prin părul fetei, rostogolindu-se la vale peste umeri și îmbibându-i hainele. Caitlyn se lăsă în șezută, brusc ușurată, simțindu-se din nou stăpână pe sine, deși mâinile continuau să-i tremure. Din vina fricii, a apei sau a lui Dionnis?