Atinși de flăcări: Legăminte (III)

Legăminte: Umbrele trecutului

CAPITOLUL II

       Theresa nu se așteptase să-i vadă pe Hunter Wojtas și pe Victor Țepeș pe holurile palatului Linderhof atunci când se întoarse. Hibrizii fuseseră rugați să se retragă în camerele lor, în timp ce sala de consiliere a palatului era deja ocupată de Cabal și de invitații lor. Sage o lăsă pe ea să intre prima, spunând că avea să revină și el după ce o ducea pe fata hibrid la infirmierie. Theresa își făcu apariția în sală deschizand ușa ușor, iar toate perechile de ochi se întoarseră spre ea. În capul mesei solide, care se lungea de la un capăt la celălalt al încăperii, stătea Christine Syracuse, ridicată în picioare și rezemată în palme de marginea din lemn de abanos. Arăta mică și firavă în răceala sălii, mai ales că de o parte și de alta a ei se așezaseră Victor și Hunter, dar purta în privire hotărâre și purere. Theresa își dădu seama că, deși era prezent tot Cabalul, aceea nu era o întâlnire a Consiliului Suprem. Era, poate, chiar mai rău de atât.

       Christine o pofti înăuntru, să se așeze pe scaunul liber din celălalt capăt al mesei. Theresa o ascultă. Pentru un moment, tăcerea cruntă din sală o neliniști, dar apoi privirea ei căzu pe Radon, așezat și el pe unul dintre scaunele cu spătar înalt, apoi pe Ron, care se afla lângă Hunter, cu brațele strânse la piept, iar asta îi mai calmă bătăile inimii. Lângă el stătea Ezra, iar în spatele sălii, rezemat cu spatele de pervazul din marmură al geamului, Thanatos, cu capul dat ușor pe spate și privirea ațintită arzător spre ei, ca și cum el era vânătorul iar ei prada. Tessa băgă de seamă imediat că Hades, deși făcea și el parte în continuare din Cabal, nu se afla acolo. În rest, cei unsprezece vrăjitori erau compleţi, iar anxietatea fetei nu putea atinge cote mai mari de atât; totul pentru că jumătate din cei prezenți o priveau pieziși și fuseseră cândva de acord să o ucidă.

       Ivan Dyatlov era una dintre acele persoane. Ochii lui căprui ar fi putut să-i găurească capul dacă mai rămâneau mult ațintiți asupra ei. Stătea așezat între Seo Yunhee și Damiano Rossi, puțin roșu în obraji și cu brațul încordat, cu palma așezată hotărât pe masă, purtând pe el o geacă de piele neagră și o bluză cu guler înalt, ochii săi migdalați strălucind sfidători atunci când o priveau. Când Theresa își miji ochii spre el, acesta își întoarse exasperat privirea, aproape dându-și ochii peste cap. În răstimpul acela, Christine își drese glasul mai apăsat decât în mod normal, așa că Tessa se liniști. Cel puțin pentru un moment.

       —Mă bucur că te-ai întors teafără, Theresa. Presupun că Sage a ajuns la tine și la Sekai, nu-i așa?

       —Da, dar nu a avut timp să ne spună prea multe. De ce e toată lumea aici? Nu v-am mai văzut de mult timp pe toți la un loc. Cred că ultima dată a fost atunci când ați încercat să mă omorâți. Nu-i așa, Ivan?

       Ivan își întoarse capul spre ea ca ars, părând deopotrivă indignat și furios în continuare, poate chiar mai rău decât la început. Expresia lui spunea cel mai bine: „Nu am fost numai eu de acord, de ce mă ataci doar pe mine?". Christine își închise ochii preț de o clipă, ca și cum încerca din răsputeri să se calmeze. Numai Radon râse slab, în timp ce restul vrajitorilor păreau într-o oarecare măsură ruşinaţi de hotărârea pe care doriseră să o ia și ei în trecut. Theresa nu rata niciodată șansa de a le reaminti, întrucât existența ei se dovedise de mare ajutor, exact așa cum le explicase și Hades pe vremea aceea. Dar cine-l crede din prima pe smintitul de Hades Morgenstern?

       —Suficient, Theresa. Motivul pentru care ne aflăm toți aici este faptul că sediul Cabalului din Rusia a fost atacat.

       Ivan păru lovit de vorbele lui Christine. Umerii i se scuturară și animarea care existase pe chipul lui se evaporă. Se făcu mic în scaunul lui, ferindu-și privirea de orice persoană din acea încăpere. Theresa își aplecă capul într-o parte, ca și cum nu pricepuse cuvintele ce-i fuseseră adresate.