Atinși de flăcări: Legăminte (III)

Legăminte: Purificare

CAPITOLUL XVII

Theresa nu a reușit să-și dea seama cum a putut Ivan să sară din pat și să-și îmbrace bluza înapoi atât de repede. Când ea a izbutit să înțeleagă pe deplin cuvintele spuse de Natasha, el era deja pregătit să iasă pe ușă. Ea încercă să-l urmeze. Durerea îi săgetă umărul, dar strânse din dinți ca el să nu o audă. Expresia Natashei, însă, se înăspri când o văzu, și probabil că asta îi dădu de știre tânărului, care se întoarse precum o tornadă în loc, înainte ca Theresa să mai apuce să facă vreun pas. Și așa, starea de greață care i se odihnise până atunci în stomac păru să revină și să-i taie puțin elanul, iar privirea lui Ivan se întunecă preț de o clipă când o văzu în picioare.

—Rămâi aici, a fost tot ce a spus el, tonul ferm nelăsând loc de vreun compromis.

—Lilith e periculoasă, insistă ea, deși exista în expresia lui Ivan o duritate care nu ar fi putut fi înduplecată de nimic.

—Tocmai asta e și ideea.

—Dar eu pot să mă descurc mai bine decât Sage sau Caitlyn!

—Știu că poți. Dar ești rănită, Theresa. Nu te-ai recuperat și nu voi risca inutil.

El dădu să se întoarcă înapoi spre ușă, dar Theresa îl apucă de mâneca bluzei.

—Te rog, lasă-mă să te ajut.

Existase ceva în glasul ei care păru să îmblânzească haosul ce se pornise în privirea lui Ivan, dar asta doar pentru o clipă. În următoarea deja o prindea de încheietură ferm, eliberându-se, dar trăgând-o în același timp mai aproape, ca să-i vorbească fără ca Natasha să audă. Theresa ar fi mințit dacă ar fi spus că asta nu i se păruse bizar.

—Nu voi putea să te protejez dacă ceva va merge prost, Tess.

Tessa era în stare să-i citească rugămintea arzătoare din privire. Știa la ce se referea cu acel lucru. Frații lui erau în pericol. Lyov era în pericol. „Nu mă pune să aleg între tine și ei", îi spusese el, nu cu mult timp în urmă, iar amintirea vocii lui în acea seară a reușit să o oprească pe Theresa din a mai insista. El încă o ținea strâns de încheietură, așteptând parcă confirmarea faptului că se dădea bătută, iar când tânăra oftă apăsat și prelung, Ivan îi sărută iute podul palmei, apoi se întoarse și ieși pe ușă în goană, urmând-o pe Natasha. Theresa se uită lung înainte, fără vreo țintă anume, câteva minute lungi după plecarea lor, apoi se așeză înapoi pe marginea patului. Își duse palma peste umărul rănit și încercă să-l strângă, dar durerea era de-a dreptul insuportabilă. Și-n plus, o senzație ciudată îi măcina stomacul și parcă, totuși, tot nu avea stare, în ciuda condiției precare în care se afla. Era pentru prima dată în întreaga ei viață când stătea pe margine și, într-un fel, începea deja să se simtă inutilă.

„Asta e mântuirea pentru un demon", îi zise Iahme în minte, cu același ton caracteristic, plin de ironie.

—Cum e posibil, totuși?

„Ești destul de vagă", o atenționă demonul.

—Ivan. Cum este posibil să fie ceea ce a spus că este?

„Înger?"

Vocea lui Iahme părea puțin aprigă de data aceasta. Theresa observase deja cum, de fiecare dată când pronunța acel cuvânt, glasul ei cobora câteva octave, lucru care o făcea să fie de-a dreptul înfricoșătoare.

—Nefilim.

„Iubitul tău e mai mult decât un nefilim. Fata aceea, Natasha, nu este om. E înger. Acum înțeleg de ce aveam senzațiile acelea nelalocul lor când venea vorba de ea. Și pe lângă asta, este unul de rang mai înalt decât arhanghelii. Există un motiv pentru care a fost trimisă tocmai ea să-l țină sub observație."