Atinși de flăcări: Legăminte (III)

Legăminte: Încredere

CAPITOLUL VI

       Theresa nu era obișnuită să stea de una singură într-o cameră atât de spațioasă. Dormitorul în care Ivan o condusese se afla pe același palier ca și restul camerelor care le fuseseră oferite, dar tocmai în colțul opus al celui primit de Sage. Elias și Tristan căzuseră de acord să împartă aceeași cameră, pe când Iseul își alesese cel mai mic dormitor. Alături, dacă coborai un rând de scări și coteai la stânga, se afla biroul lui Ivan, așa că Theresa intuia că le oferise acele camere ca să fie cât mai aproape de el, în caz de urgențe ori dacă aveau nevoie de ceva. Tânăra își aruncă micul bagaj într-un colț când ușa din lemn de abanos se închise în urma ei. Camera era cufundată în completă liniște, iar lumina intra vag înăuntru prin perdeaua subțire care acoperea geamurile. Mirosea a cărți vechi, a ceai din fructe de pădure și a balsam de rufe. Theresa petrecut câteva clipe doar privind lung de lângă ușă, ca și cum nu îndrăznea să se apropie de ceea ce se afla înăuntru.

       Patul de două persoane avea baldachin, iar stofele cu care era împodobit purtau culoarea mentei. De o parte și de alta a lui se aflau două noptiere cu mânere aurii, pe una dintre ele fiind așezată o veioză iar pe cealaltă un sfeșnic în care se aflau lumânări nefolosite. Peretele de care era lipit patul era acoperit de tapet într-o nuanță pastel de verde, pe când restul erau albi, cu modele aurii desenate în colțuri și de-al lungul tâmplelor. Într-o parte a camerei se afla o bibliotecă care cuprindea un număr impresionant de volume, iar în cealaltă o măsuță de toaletă și un scaun din lemn de mahon care-i aduceau Theresei aminte de cele pe care le lăsase la Linderhof. O fereastră se afla paralel cu patul, fiind îndreptată spre răsărit, iar cealaltă se afla în fața acestuia. Pervazul era larg și forma o banchetă învelită în alte așternuturi cu modele florale, iar Theresa își dădu seama că acolo urma să doarmă, nicidecum în patul acela care părea mult prea mare pentru o singură persoană. 

       În cele din urmă se mișcă din loc și-și târî și bagajul după ea. Trase perdelele, ca lumina să poată intra complet înăuntru, și inspectă pentru o clipă materialul răcoros al așternuturilor. Apoi despachetă, aranjându-și hainele în comodă, pentru că nu adusese chiar atât de multe lucruri cu ea. Când termină, se privi în oglinda ovală a măsuței de toaletă și-și desprinse părul din împletitură. Tot timpul îi plăcuse să-l țină desprins, în ciuda faptului că, la început, după ce Iahme intrase în interiorul ei, își dorise cu orice preț să-și recapete vechia culoare blondă. Ba chiar îl vopsise odată în negru, pe când avea paisprezece ani, fără voia lui Christine, desigur, dar acesta crescuse tot roșu și ea nu se mai sinchisise să-l ascundă. Acum îi plăcea acea nuanță închisă care părea șatenă în întuneric și sângerie în bătaia soarelui.

       Holul era gol când Theresa își părăsi camera, câteva minute mai târziu. Nu se simțea comfortabil în acel loc, așa că traversă coridorul cu pași curioși, coborând scările din marmură. Balustrada era rece și netedă, iar tavanul era acoperit de bucăți sclipitoare de sticlă în care se reflecta lumina. Când privi în sus, Theresa își văzu propria reflexie; o pată roșie în întreaga imagine imaculată, o baltă de sânge în zăpada proaspăt căzută. Palatul i se păru rece în acel moment, iar frigul îi intră pe sub bluză, urcându-i de-a lungul coloanei. Când tânăra privi înapoi, holul întunecat se lungea în spatele ei la fel de gol. Însă senzația crâncenă de frig, cea care-i lăsa Tessei impresia că e urmărită, încă era acolo, la fel de puternică. În fapt, trecuse prin prea multe situații asemănătoare ca să creadă că totul se datorează imaginației sale, așa că tânăra nu fu deloc luată prin surprindere de ceea ce se întâmplă după aceea.

       Atenționarea lui Iahme fu prea bruscă ca Theresa să se ferească complet de atacul care urmă. Nu apucă decât să-și încrucișeze brațele dinaintea chipului ca să-și poată apăra gâtul, în urma imboldului trimis de Iahme. Persoana care se izbi de ea o doborî la pământ și Theresa simți cum îi arde spatele atunci când alunecă de-a lungul podelei. Niște înțepături îi traversară antebrațele, iar greutatea persoanei care se afla acum deasupra ei i se apăsa complet pe bazin, luându-i posibilitatea de a se ridica. Când deschise ochii, Theresa fu întâmpinată de o privire ucigașă. Ochii aceia aveau culoarea aurie a mierii, dar pupilele se lungeau pe înălțime, nu pe lățime. Tipul care avea ghearele în antebratul ei arăta în tocmai ca o felină, cu părul negru zburlit și colții la vedere, atât de apropiat de fața ei. Theresa mai avusese de-aface cu hibrizi scăpați de sub control, dar niciodată nu ajunsese într-un punct în care să fie atât de vulnerabilă. I-ar fi fost imposibil să cheme coasa lui Iahme înainte ca hibridul să o sfâșie, iar sângele îi curgea în șiroaie pe antebraţe, scurgându-i-se până la coate și apoi căzându-i în picături pe abdomen.