O poveste de dragoste

Capitolul 10

De zile intregi sultanul este plecat de la palat. O cauta pe frumoasa lui iubita incotinuu ne vrand sa se opreasca.

La palat atmosfera nu este una tocmai linistita. Toata lumea este agitata, mai putin Ayse, ce ca de obicei isi serbeaza victoria.

La sultana-mama Aylin

Sultana-Mama statea pe divan jucanduse cu niste margele care o mai linisteau. Langa aceasta era sultana Yasemin ce era ingrijorata pentru sultana Nourhan.

- "Mama, cine credeti ca a rapit-o?" intreaba Yasemin, ganditoare.
- "Nustiu, dar oricine ar fi isi va ispasi pedeapsa!" zice sultana-mama, clara.

In odaie intra agitat boierul Hacî, ce abia respira cand s-a oprit din alergat.

- "Ce s-a intamplat, Hacî?" intreaba sultana-mama, curioasa.
- "Sultana, sultana Ayse da o petrecere in harem!" zice boierul, umil.
- "O petrecere? De unde pana unde aceasta pentrecere?" intreaba sultana Yasemin, uimita.
- "Nu stim, sultana!" lasand privirea in jos.
- "Cu permisiunea dv, mama, ma duc sa opresc petrecerea!" zice Yasemin, ridicanduse.

Sultana Yasemin pleca in sala de piatra acolo unde se dasfasura petrecerea. Toate cadanele dansau si vorbea despre sultana Ayse, cea care daduse petrecere.

In odaie intra nervoasa sultana Yasemin ce vedea negru in fata ochilor cand o vazu pe Ayse zambind, band si mancand.

- "Opriti imediat muzica!" tipa sultana Yasemin.

Toate cadanele se aliniara si isi plecara capul in fata sultanei Yasemin. Ayse se ridica si ea si facu o plecaciune scurta.

- "Ce este cu aceasta petrecere cand cadana favorita a Mariei sale este disparuta?" dura.
- "Sultana, pot sa va explic!" zice sultana Ayse, apropiinduse de sultana.
- "Te ascult, Ayse. Ce ai de zis?" privind cadanele.
- "Am zis sa dau aceasta petrecere, ca sa ma inveselesc putin cadanele. De cand a disparut Nourhan toata lumea este trista!" zice sultana Ayse, cu capul plecat.
- "Ayse, mergi in odaia ta, si sa nu care cumva sa iesi de acolo!" zice sultana Yasemin, plecand spre odaia sa.

Cand sa intre in odaie, sultana Yasemin auzi din odaia sultanei Nourhan plansetul printului Osman. Aceasta intra in odaie si ii curse o lacrima cand vazu cat de tare plangea micul sufletel.

- "Da-mi-l mie!" zice sultana Yasemin, intinzand mainile.

Sultana Yasemin il luase pe print si il saruta pe frunte. Incerca aa il linisteasca, dar in zadar. Acesta simtea lipsa mamei lui, chiar daca era mic, simtea ca mama lui nu este langa el.

- "Ia-ti dat sa manance?" intreaba sultana, leganandu-l.
- "Da, sultana, dar nici pofta de mancare nu are!" zice cadana Helena, ingrijorata.
- "Helena, du-te si vezi daca a venit fratele meu si anunta-ma!" parasind odaia cu copilul in brate.

In padure, intr-o casa parasita.

Intr-o casa parasita, in mijlocul padurii, unde stateau niste oameni saraci, sultana Nourhan era ostatica. Aceasta era intr-o odaie legata de maini si de picioare. La ea intra un barbat inalta si gras ce o privi zambind.

- "Tu cine mai esti?" intreba sultana, curioasa.
- "Nu conteaza cine sunt. Tu daca vrei sa scapi de aici, va trebui sa imi dai ceva in schimb." zice barbatul, zambind malefic.
- "Ce vrei? Ce vrei sa iti dau?" intreba sultana, dura.
- "Vreau sa imi dai multi bani!" zice acesta, dur. "Altfel capul tau va ajunge la Maria sa!"
- "Cati vrei?"
- "2000 de accele!" sigur. "Iar apoi poti pleca!"
- "Bine, dar mai intai trebuie sa ma duci la palat ca sa pot sa iti dau bani!" zice sultana, lingusitoare.

Barbatul inchise usa dupa el si o lasa pe sultana singura.

La palat, la sultana Yasemin.

In odaia sultanei Yasemin intra cadana Helena ce se apropie rapid de sultana.

- "Sultana, Maria sa s-a intors la palat!" zice slujnica, umila:
- "Bine!" lund copilul si plecand spre iatacul imperial.

Sultana cum ajunse in fata iatacului, eunuci o primisera. Aceasta intra si zambi cand isi vazu fratele stand pe pat.

- "Maria ta!" plecandusi capul.
- "Yasemin?" zambind.

Murad se apropie de Yasemin si isi lua fiul in brate si il saruta pe frunte.

- "A plans toata ziua!" zice Yasemin, trista. "Doicile nu stiu ce sa ii mai faca!"
- "A mancat?" intreb sultanul, leganandusi fiul.
- "Foarte putin, dar nu de mancare are el nevoie acum, ci de mama lui!" lacrimand.
- "Stiu, o voi gasi pe Nourhan, iar cel care a indraznit sa o rapeasca isi va ispasi pedeapsa, oricare ar fi acea persoana!" dur.
- "Cu permisiunea dv, eu ma duc in odaia mea!" plecandusi capul, parasind odaia.

Sultanul isi puse fiul pe pat si se aseza si acesta langa el. Cand isi privi fiul incepu sa plangan amarnic. Acesta nu mai dorindusi parca sa traiasca, asa de mult o iubea pe Nourhan.