George s-a asezat si el langa JJ punandu-i mana pe spate.Nimeni nu indraznea sa spuna ceva.Cloe inca statea in genunchi si nu indraznea sa se indeparteze de JJ. Am oftat invinsa de greutatea zilei de azi si m-am lipit de perete.Ceasul arata ora 21:26.Trebuia sa o sun pe mama si sa ii spun ca raman la Cloe in seara asta.Am iesit afara din spital si m-am indreptat catre unul din scaunele din fata spitalului.Mi-am scos telefonul din buzunar si am intrat in agenda.Am gasit numarul mamei in agenda si am apelat-o.Imi miscam degetele nervoasa asteptand sa raspunda.
-Da,Hope?
-Mama am sa raman la Cloe in seara asta.
-S-a intamplat ceva?
Uneori ma mir cum de isi poate da seama de starile mele de neliniste.
-Un accident mama. Raspund eu intr-un oftat.
-Doamne! Esti bine? Ma intreaba mama panicata.Imi puteam da seama ca incearca sa se imbrace ca sa vina la spital.
-Da mama.Nu e vorba de mine.
-Atunci? Observam ca se calmase,dar acum ma agitam eu.Inca nu imi vine sa cred ca Louis e in spital.
-L-louis.
-Oh,Doamne! E grav?
-Habar nu am mama. Spun eu mai mult tipand.
-Vorbim mai in colo. Spun si ii inchid telefonul.Nu era frumos ceea ce am facut,dar daca mai vorbeam cu ea riscam sa plang din nou.
M-am intors inapoi in spital si am vazut aceasi imagine pe care am vazut-o inainte sa plec.Ma intreb cat va mai putea Cloe sa stea in genunchi.Se mai foia din cand in cand fiindca amortea.George statea cu capul in maini uitandu-se spre pamant.Mi-am trantit spatele de peretele alb din fata usii lui Louis.Il vedeam.Desi nu mi-as fi dorit sa o fac.Vedeam cum sta intins pe acel pat cu o multime de medici in jurul lui.Nu vedeam daca are ochii deschisi sau nu.Il vedeam pur si simplu nefacand nimic.De ce nu face nimic?Oare a......La gandul asta corpul meu a alunecat in jos pana am ajuns cu fundul pe gresia rece.Nu.Nu are cum.Sunt sigura ca e bine.Louis e foarte bine.Nu a patit nimic grav,nu? Nu? Normal ca a patit ceva grav,ca daca nu,nu mai eram in spitalul asta nenorocit,JJ zambea din nou,iar eu si Cloe inca stateam in parc.Mi-am ridicat capul catre tavan.Albiciunea acestuia nu imi inspira nimic.Mi-l imaginam pe Louis stand langa mine.Ascultandu-ma.Consolandu-ma.Mi-l imaginam zambind.Nu l-am vazut zambind,doar acel rajet batjocoritor.Nu l-am auzit razand.Nu l-am vazut imbracat in haine largi sau in pijamale.Acum ca ma gandesc mai bine nu il cunosc deloc pe Louis.Nu stiu nimic de familia lui,de viata lui,de el.Mi-am indreptat capul si mi-am masat gatul amortit.Cloe statea acum intinsa pe scaunele de langa George si cu capul pe pieptul lui JJ care dormea.Macar s-a linistit,desi ochii lui sunt rosi de la plans.Nu am vazut atat de multi oameni deprimati niciodata.De obicei eram doar eu in camera aia infernala.Imi vedeam prietenii suferind.Le vedeam ranile deschise pe suflet.Le vedeam spearanta.Speranta ca totul va fi bine.Il vedeam pe el.Vedeam baiatul de care m-am atasat stand parca fara suflare pe un pat incomod.Ma intreb cum se simte acum?Oare e in coma? Din cate am inteles un tir il lovise din plin.Asta cu siguranta avea sa aiba consecinte mari.
Au trecut cateva ore bune de cand stam aici.Louis nu a suferit nicio operatie.Ma intreb de ce stam atata aici? Mereu e asa? Mereu stai cu sufletul la gura ore intregi doar ca sa afli daca persoana draga tie este bine?Nu cu mult timp in urma o familie a ajuns la spital cu copilul lor,care se pare ca are cancer.O boala incurabila.JJ si Cloe dormeau,iar George a plecat sa vada daca a inchis usa casei.Atata le mai trebuia.Nu era deajuns ca Louis a intrat in spital,le mai trebuia si hoti.Ma intreb daca politistii stiu de accidentul lui Louis?Era evident ca stiu,dar atunci cine e vinovatul? Daca se afla ca baietii fac curse ilegale prin care castiga bani cu caruta? Am incercat sa nu ma mai gandesc la problema asta.O sa rezolvam totul pe parcurs.Tot ce asteptam era un doctor amarat,care sa iasa din salonul lui Louis si sa ne spuna ca totul este bine.Cer prea mult?Eram imbracata intr-o pereche de pantaloni scurti si un tricou larg,iar gresia de pe perete si de pe jos era rece.Prea rece.Nu voiam sa ma mai ridic de aici.Era placut desi riscam sa am probleme cu spatele.Mi-am intors privirea catre salonul in care acea fetita cu cancer a fost bagata.Familia acelei fetite plangea.Mai mult mama ,ce-i drept.Mai aveau o fata de aceasi varsta.Presupun ca erau gemene.Durerea ce se imprastia pe holurile spitalului ma deprima.De asta urasc eu spitalele.Iti faci sperante false apoi realitatea te loveste in fata.Exact asta asteptam si eu.Stiam ca Louis nu are cum sa fie bine,dar speram.Urasc sa imi fac sperante false.
