Ma simt ca intr-un univers paralel.Ramasesem socata in timp ce pe fata lui Louis se imprasiase frica. Analizam cuvintele in minte din nou si din nou inainte sa imi dau drumu la gura.
-A-asta crezi tu? Crezi ca te-as parasi? Murmur printre buze.
-Stiu asta.
-Gresesti. Faptul ca nu am mai avut un prieten inainte nu inseamna ca o sa imi bat joc de tine.
-Nu ai mai avut prieten deloc?
Am oftat apoi m-am asezat pe pat.
-E..... complicat.
-E compicat? Complicat in ce fel? Nu-mi spune ca baietii nu se dadeau la tine.
-De fapt nu vorbeam deloc cu ei si nici ei cu mine.
-Cum sa nu vorbesti? La scoala ce faceai? Dormeai? Louis parea exasperat. Eu doar am zambit si mi-am lasat capul putin aplecat.
-De fapt,nu mergeam zilnic la scoala. In plus,ce rost ar avea sa vorbeasca cu mine atata timp cat eu stateam intr-o casa de copii?
Deodata fata lui Louis se albi. Gura ii se deschise larg,iar ochii mai aveau putin si ii ieseau din orbite. Zambeam in timp ce il priveam,dar era un zambet amar care ascundea o lunga istorie dezastruoasa.
-C-casa de ...ce?
Am inspirat adanc,luandu-mi destul oxigen pentru a povesti "frumoasa" mea copilarie. I-am facut semn sa se aseze langa mine pe pat apoi am oftat incet.
-Cand aveam trei ani tatal meu plecase in Germania sa munceasca. Totul roz si frumos in viata noastra. Mama era insarcinata,iar tata ne trimitea bani in fiecare luna,dar la un moment dat nu ne-a mai trimis nimic.Recent am aflat ca fusese dat afara de la munca si nu avea bani nici sa se intoarca inapoi. Mama nu putea creste doi copii singura asa ca m-a dus la o casa de copii. Nu voia sa ma abandoneze,asa ca i-a spus directoarei sa nu lase pe nimeni sa ma adopte fiindca va veni intr-o zi sa ma aduca inapoi acasa. Ea credea ca imi va fi bine acolo.
-Si ti-a fost bine? Intreaba Louis entuziasmat precum un copil mic de povestea ce tocmai i-o spuneam.Am dat din cap negativ si voiam sa incep sa ii povestesc de toate zilele mele petrecute acolo,dar mi-a sunat telefonul.
Porniti melodia!
-E Lola. Am spus panicata.
Lola nu ma suna niciodata. Daca voia ceva ma suna de pe telefonul mamei,spunand ca al ei nu are baterie.
-Si? Ma intreaba Louis.
-Ea nu ma suna niciodata de pe numarul ei.
-Atunci raspunde-i si vezi ce vrea.
I-am raspuns in graba. In difuzor nu s-a auzit nimic.
-Lola? Intreb .
Am auzit un scancet,ca si cum s-ar forta sa nu planga.
-Hope,vino acasa.
Deabia mi-am putut da seama ce-a spus. Vorbea in soapta si era clar ca ceva rau se intamplase.
-Lola,ce s-a intamplat?
Louis statea langa mine atent la convorbirea mea. Presupun ca auzea tot avand in vedere ca prin telefonul meu se aude tot.
Lola nu mi-a raspuns,in schimb am auzit sirenele ambulantei apoi foarte multe voci vorbind tare. Nu intelegeam nimic din ce spuneau ,iar sirena nu se oprise inca.
-Vino acasa. Am auzit ultima soapta a Lolei inainte sa inchida.
Telefonul mi-a picat din mana cazand pe pat,iar eu ramasesem nemiscata cu mana langa ureche ca si cum inca imi tineam telefonul. Louis s-a ridicat din pat si a plecat catre usa deschizand-o.M-am uitat catre el ,iar el mi-a facut semn sa plecam. M-am ridicat de pe pat in timp ce Louis isi luase cheile de pe noptiera. Am iesit din camera coborand scarile putin ametita. Louis fugise in fata. Sunt convinsa ca a auzit totul si ca stie cat de grava e situatia. Nu ma pot gandi la nimic. Habar nu am ce s-a intamplat,dar stiu ca e de rau. Nu trebuia sa merg la petrecerea aia. Trebuia sa stau acasa. Am iesit din casa ,iar Louis ma astepta in masina. De cum am intrat masina a luat-o la sanatoasa pe soselele prafuite. Nu ma interesa viteza cu care conducea Louis,atata timp cat voi ajunge cat mai repede acasa. M-am intors catre el vazandu-l concentrat pe drum. Nu l-am mai vazut atat de serios niciodata. Fruntea ii era incruntata ,iar maxilarul incordat. M-am fortat sa nu plang spunandu-mi in minte ca totul va fi bine.
Am ajuns in fata casei uimitor de repede. Am coborat amandoi grabiti din masina vazand o masina de politie si o abmulanta in fata casei.Ma panicasem rau si l-am prins pe Louis de mana. El m-a tras pana in curte unde un politist statea in fata pragului. Toata casa era inconjurata de o banda galbena pe care scria " Politia. Nu treceti". Nu avea nici un sens. Am incercat sa trecem de el,dar acesta ne-a taiat drumul.
-Nu puteti intra. Ne spune.
-Trebuie sa intram urgent. Vocea lui Louis parea ingrijorata.
Am aruncat o privire peste umarul politistului vazand usa deschisa larg,iar mai multe persoane alergau prin casa.
-Nu se poate. Se auzi vocea ragusita a politaiului.
-Va rog. E casa mea. Am murmurat eu.
Politaiul se uita la mine apoi ne-a ridicat banda galbena pentru a putea intra. Am fugit intr-un suflet inauntru ramanand nemiscata in mijlocul casei. In fata mea cativa doctori si politisti inchideau fermoarul unui sac negru rezistent si foarte mare. Stiam ce inseamna asta. Din putinele filme vazute pana acum stiam ca acel sac este folosit pentru a acoperi o victima moarta. Tensiunea crestea in mine,iar pulsul a luat-o razna. Il simteam pe Louis la fel de tensionat precum eram eu. A incercat sa ma traga in alta parte,dar m-am opus. Mi-am plimbat privirea prin toata camera vazand-o pe Lola stand pe scari ghemuita. Plangea ingrozitor de tare si puteam observa de aici ca tremura. Am inceput sa tremur si eu nefiind pregatita de informatiile pe care le voi afla. Mi-am tras mana din stransoarea lui Louis si am inaintat speriata spre acel sac. Politistii si doctorii s-au ridicat in picioare privindu-ma. Unul din doctori era cel care o consulta pe mama zilnic. Expresia lui parea trista. M-a lasat sa ma apropi punandu-ma in genunchi langa corpul acela neinsufletit. Am simtit o prezenta in spatele meu,iar cand m-am intors Louis statea cu mainile pe umerii mei. Mi-am ridicat mana catre fermoarul sacului si,tremurand,l-am deschis. O claie de bucle blonde s-au ivit alaturi de bine cunoscuta fata a mamei. Ramasesem incremetita cu mana pe fermoar. Mama avea ochi inchisi,iar pielea incepea sa i se albeasca. Nu pot sa cred ceea ce vad. Nu poate fi adevarat. Obrajii mi s-au umplut de lacrimi. Simteam nevoia sa tip,sa lovesc absolut tot ce imi iese in cale. Tremuram din toate incheieturile,iar Louis s-a grabit sa ma ridice si sa ma scoata afara.
-Nu! Louis lasa-ma! Mama! Tipam eu in timp ce ma zbateam in bratele lui. Degeaba. Eram prea slabita,iar el era prea puternic ca sa reusesc sa scap. Mi-am intors capul si l-am vazut pe doctor tragand inapoi fermoarul,iar Lola si-a lasat capul sa cada pe genunchi continuand sa planga. In cateva secunde Louis m-a lasat pe balansoarul din spatele casei,iar el statea in fata mea trist. M-am ridicat fulger de pe balansoar si am inceput sa il lovesc pe Louis in piept.
-De ce nu m-ai lasat acolo? Ea tocmai a murit. Louis,ea tocmai a murit. Spuneam eu in timp ce plangeam si il loveam in piept. Stiam ca nu il doare. Nu aveam destula energie sa il lovesc tare. Simteam cum picioarele ma lasa balta,iar capul incepe sa-mi vajaie. Louis m-a luat in brate in timp ce il loveam si m-a strans la pieptul sau. Mainile mele erau strivite intre corpul sau si al meu. Acum nu ma ajuta nici macar imbratisarile lui.
-De ce? Am intrebat eu stiind ca nu voi primi raspunsul.
