Creepypasta stories

Sindromul păpușii vesele

Era destul de simplu ,cel puțin așa ne-am gândit . Luăm câțiva cromozomi , îi divizăm , îi amplasăm acolo , și uite, ființa umană perfectă . Încă nu sunt sigur ce a putut merge așa de prost . Poate un calcul greșit ? O procedură realizată incorect ? Sau poate ceva ce nu ne stătea în putere să controlăm. Cine știe ?

Noi  (Câțiva dintre colegii mei psihologi și cu mine ) eram deosebit de intrigați de emoțiile umane . Furie, disperare , euforie . Este oare posibil să  blochezi mintea astfel încât să redea doar o anumită stare ? Să o încuie într-o stare de euforie permanentă astfel încât nici-o urmă de tristețe sau supărare să nu îi întunece gândirea ? Teoretic , da .

Nu o să-ți descriu  procedurile prin care s-a realizat experimentul . Atât deoarece n-aș vrea ca tu să le reproduci din nou dar și de teamă că o să înnebunesc dacă va trebui să le povestesc . Lucrurile îngrozitoare pe care le-am făcut ... Eram ambițioși , tineri ,credeam că nimic nu ne putea opri , și nimeni nu ne putea spune că greșeam . Tot ce voi spune este că am făcut rost de câteva celule stem , am avut grijă ca mai apoi să devină fetuși , și ne-am jucat puțin cu procedurile genetice . Experimentul a fost denumit  "Proiectul îngerul " iar scopul lui era să creem o ființă ce era capabilă să simtă numai fericirea . Dar ceva a decurs prost. Incredibil de prost .

Jumătate dintre subiecții de test au murit brusc , fără semne de avertizare și fără cauză . Jumătatea rămasă s-au născut în mare parte hidoși și deformați . Doar trei dintre ei s-au născut așa cum ar fi trebuit . Perfecți, ne-am gândit noi . Un om ce posedă o capacitate mentală dincolo de oricare alta datorită  faptului că este blocată într-o stare de euforie continuă .

S-au dezvoltat perfect normal până la vârsta de optisprezece luni . Atunci au apărut primele simptome . Lipsa echilibrului , lipsa somnului și pierderea apetitului  , capacitate de răspuns mică . Înăuntrul nostru ne făceam griji  , desigur , dar pe dinafară am rămas calmi și am continuat proiectul . Ar fi trebuit să îi punem capăt atunci . Ar fi trebuit să-iu luăm pe acei nenorociți de subiecți și să-i eutanasiem și apoi să-i ardem și să închidem laboratorul . Dar am continuat ...

Lucrurile n-au făcut decât să se înrăutățească . Activitatea subiecților a devenit din ce în ce mai spoaradică  și încă nu erau capabili să rostească cuvinte , deși erau capabili să râdă și o făceau destul de des . Mult prea des . Nu un râs vesel , ci unul silențios ,  ca și cum ar fi un râs agitat , aproape constant . Indiferent de cât de multă durere era aplicată subiectului acesta nu făcea decât să se holbeze la tine și să râdă încontinuu , ca și cum și-ar fi bătut joc de tine , ca și cum ți-ar fi spus că orice încercare de a-l răni era zadarnică .

Ne-am aștepat ca subiecții să posede capacități deosebite în ceea ce privește învățarea . S-a întâmplat exact opusul acesteia . Dezvoltarea lor mentală era sever diminuată . Nu puteau șă fie atenți la ceva mai mult de câteva minute  înainte să izbucnească într-o criză de râs . Dar am continuat , sperând că aceste simptome se vor estompa sau vor dispărea pe măsură ce copii vor mai crește . Am dat și un nume simptomelor . " Sindromul păpușii vesele ", deoarece mișcările absurde ale copiilor păreau că arată precum cele ale unor păpuși trase de sfori .

După cinci ani în care am stat ancorați în proiect am realizat că nu mai există nici o speranță . Nu mai eram capabili să suportăm râsetul din ce în ce mai zgomotos al acestor copii  ; ca și cum ei știau ceva ce noi nu știam , ca și cum vre-un soi de glumă era spusă de la unul la altul . Să privești la un copil și să îl vezi cum se schimonosește din când în când  și cum râde încontinuu este un lucru traumatizant . Doi dintre colegii mei deja renunțaseră pentru că nu mai puteu suporta . N-am mai auzit nimic de ei după aceea . Mai mult ca sigur că acum sunt morți .