Travel for a soul

Been there

Îmbrățișarea aceea a fost mai lungă decât mi-am închipuit,dar nu suficient de lungă,într-un final ajungem să ne holbăm unul la altul,până îmi zice :

-Ar trebui să pleci..

Rămân surprinsă,dar știu ce simte de fapt,ziceam la fel cândva,lumea chiar m-a crezut și m-a lăsat,au plecat când de fapt singurătatea era atât de aproape de moartea mea.Nu aveam să îl las,nu aveam să îi întorc spatele,eram mai sigură pe mine decât niciodată:

-Lasă-mă să fiu cea care stă în dreapta ta.

A rămas uimit.Privirea lui spunea asta,probabil se aștepta să fug aruncând o privire lungă la sfâșit,dar nu eram genul ăla,în schimb eram la o distanță de câțiva centimetri,îl priveam fix,încercând să-i trimit un sentiment de siguranță.

Reacția lui întârziată îmi confirma că avea nevoie de cineva,cel puțin asta spunea felul în care mă îmbrățișa.Da,eram din nou în brațele lui,de data asta gestul era din partea lui,era o îmbrățișare dureroasă ce îmi trezea multe amintiri neplăcute,dar era îmbrățișarea sa.

-Sper că nu ții vreo dietă,îi zic afișându-i un zâmbet destul de simplu,puțin stângaci ( nu eram obișnuită să zâmbesc,decât fals,cu un zâmbet superior ce îl adresam parașutelor din școală ) și întinzându-i 2 pungi de chips-uri.

Și el îmi zâmbi la fel de stângaci,dar într-un fel senzual,atrăgător.

Ne așezăm la poarta închisorii pe două buturugi mai stabile și începem o conversație pe care o așteptam de atâta timp,aveam multe scenarii in cap,multe răspunsuri posibile pe care David mi le putea da,dar cum știți deja lucrurile nu ies ca in mintea ta,altfel aș avea acum o relație cu Zac Efron,o casă în Hawaii și haine cât fiecare fată care mi-a aruncat o privire urâtă să pălească.

-Deci,nu cred că ești pregătit pentru testul de luni la istorie.

-Depinde,îmi dai tu notițele?zice întorcându-mi o privire cuceritoare,percepută de mine atât falsă cât și patetică.

-Haha,hai,dă-i drumul,fă pe nesimțitul,bate-ți joc,râzi,dar știu că te doare,poate nu mă crezi,dar eu am fost acolo,și eu am avut probleme,și dasta orice ai zice nu voi pleca,pentru că știu câtă nevoie ai acum de cineva.

-Sara,nu.Nu încerca să mă schimbi,să fii prietena mea,să îmi vrei binele,să mă ajuți,vezi tu, eu am trecut de mult de faza aia,nu mai pot fi salvat.

-Ba da, poți.Știu ce simți, am fost acolo.

-Hâm,și mă apucă cu putere de un umăr făcându-mă să mă ridic în picioare,uitã-te bine,eu nu pot fi salvat,eu sunt un monstru și nu mă voi schimba,nu mă cunoști și nu îți doresc să o faci,pentru că oricine m-a cunoscut,orice am atins,s-a spart.

-David,neagă cât te ține inima,dar îmbrățișarea aia,aia zice altceva,dacă tu nu mai ai speranță am eu și pentru tine.Zi ce vrei dar NU voi renunța.

Tăcu,asimila ce îi spusesem.

-Eu..

-Și eu.

Urmară alte momente în care ne priveam ,asimilam cele întâmplate și mâncam,apoi după ce epuizasem toate pungile reîncep conversația :

-Haide

-Unde ?

-Te duc acasă.

-La mine sau la tine ?

-Încă te pot lăsa aici,știi ?

-Parcă tu nu renunțai?

-Nu o fac.

-Vreau eu să conduc.

-N-ai decât.

Și așa ne așezăm,eram ușor tensionată,nu voiam să mă apropii așa de mult de el,plus încă nu aflasem nimic,de ce a fost la pârnaie,de ce i-a dat papucii Gemmei,de ce are mai puțină încredere în el decât am eu în mine,dar într-un fel îmi convenea să mă las purtată de destin,să las răspunsurile să vină ele singure,chiar dacă așteptare lor poate fii obositoare.

-Hei, unde mergi ?

-Oriunde,cu tine.