Travel for a soul

What about tomorrow ?

Ne  sărutăm de câteva ori ,erau cele mai reale  săruturi din toată viața mea , îmi puteam simți sângele pulsându-mi atât de alert prin vene, inima admirând jocul nostru.

Da, până la urmă asta era.. un joc. Eram sigură că totul va ține câteva minute după care va pleca și îmi va spune să rămânem ” prieteni”. De parcă am putea vreodată să fim doar prieteni. Uneori chiar mă mă întrebam dacă el simte lucrurile așa cum o fac eu. Eram sigură că nu , în fond eram doar țigarea lui, venea la mine doar când era nervos , mă folosea doar când nu avea pe altcineva , și totuși acceptam asta , știam că aveam atât de multă nevoie de el și acceptam și să mă calce în picioare , lucru care nu obișnuiam să-l fac cu nimeni.

Toate aceste lucruri le gândisem atunci când mă ridicasem să plec , chiar îmi pusesem în cap să nu mai vorbesc cu el , dar simpla sa atingere m-a făcut să uit de tot , inevitabil orice dorință de plecare dispăru sub apăsare buzelor sale.

Ne așezam  orizontal pe iarbă, uitându-ne la stele.

Era romantic.

Deși o mică parte din mine voia să îi ceară explicații , să îl întrebe  dacă asta va schimba ceva , știam că probabil nu vreau să aud răspunsul. Pentru că dacă mă gândeam la viitor , la ceea ce va urma mâine , știam că probabil ceea ce am făcut a fost să îl înșel pe Jim, să cad în prostiile lui David și să mă consum cu alte amintiri. Nu puteam să fac asta,  nici nu voiam să o fac, voiam să trăiesc asta , ca și cum ar fi ultimul lucru pe care îl voi trăi.

-Sara, știi..

-Nu , nu vreau să știu. Vreau doar să trăiesc asta, am nevoie să fiu aici..

Și îmi luă mâna.

Am închis ochii. Totul era exact așa cum mi-aș fi dorit să fie , era perfect.

Și atunci mi-am amintit că lucrurile perfecte..nu există.

Niciodată nu am avut ceva perfect  în toată viața mea, niciun iubit care să nu mă rănească , nicio prietenă care să nu mă trădeze , iar familia mea ... lucrul care probabil m-a distrus cel mai mult. Viața mea era o înșiruire a durerii și dezamăgirii.

Poate mi-aș fi dorit ca el să fie diferit.

Poate să nu mă rănească..

Dar deja o făcuse și știam că o va mai face și totuși , încă eram acolo , încă ne țineam de mână.

-Sara.

Vocea lui mă trezi.

-David..

-E cam târziu..

Avea dreptate, era deja întunecat ,probabil primisem 236372 de mii de mesaje de la Jim ,dar hey, telefonul meu era dat pe silențios de la ora. Upsii.

-Te duc acasă.

-Mvai, mai știi unde stau ? îl întreb cu un glas plin de sarcasm.

-Haide.

Și se ridică.

-Mai vreau să stauuu.

-Haideee

Și mă trage de mână, gestul lui a fost neașteptat , precum și forța lui, așa se explică că, în următoarea secundă diferența dintre buzele noastre era milimetrică.

Fiecare răsuflare era accelerată , ne priveam atât de intens . Contactul buzelor noatre era aproape inevitabil, se apropie tot mai mult , dar îmi ocolește buzele ,și-mi șoptește fin la ureche :

-Te duc acasă.

Și în aceeași fracțiune de secundă își pune mâinile în jurul taliei mele și mă ia pe sus.

-Nuu, pune-mă jos.

Și începe să alerge cu mine strâmbându-se la mine.

Am izbucnit în râs, fața lui cu ochii cruciș și limba scoasă erau ca mierea pentru mine.

Ajungem la motocicletă, mă suie pe ea după care mă privește lung și îmi pune casca lui.

Gesturile sale îmi provocară o piele de găină.

Păream așa fericiți, un cuplu minunat, deși nu eram, când ajungeam acasă probabil aveam să plâng și să mă gândesc la cum vor sta lucrurile mâine, el probabil avea să se împace cu Gemma...

Și mă pupă.

Îmi scot casca, și îl trag mai aproape.

Fiecare sărut era mai intens, mai pasional.

Mă opresc asupra unui punct , sub o mică aluniță, și încep să îl mușc.

Face același lucru, dar de data asta nu prea îi ieșii cine știe ce ,față de mine ,care făcusem o adevărată operă de artă, de proporții destul de mari chiar.

-Hai acasă.

Zic pe un ton pe care nu l-am mai folosit de ceva vreme , un ton fericit, da , eram chiar fericită.

Îmi așez casca și pornim , lăsând în urmă orice gând și începând să cântăm ca doi ambulanți, singuri, mărind viteza la fiecare pas.