Respir adânc, simțindu-i brațul lui puternic trăgându-mă.
-Nu,vin.
-Șșș,haide vino,puțin.
Și mă trage mai departe,ajunsesem la baia băieților,chiar lângă clasa unde aveam următorul curs.
Încerc să îl analizez cât de repede pot,era agitat și îngrijorat,totuși încă vorbea destul de calculat.Părea intrigat de ceva ,dar nu aveam de gând să îl las să mă pună din nou la pământ,acum îl aveam pe Jim,deși nu pot nega că o parte din mine spera din toată inima ca el să mă ia,să mă sărute și să mă ducă departe de aici,să plecăm undeva și să nu ne mai întoarcem niciodată.O parte,partea care eram eu,dar partea nouă din mine,cea care avea rațiune îmi spunea să plec,să nu îmi pierd și ultima fărâmă de deminiate pe care o mai aveam.
-Ce vrei ? îl întreb ținându-mă cât pot de tare,dar inutil,știam că dacă își va pune mâna peste a mea nu o putea înlătura,știam că dacă mă va săruta nu voi putea decât să răspund,știam că eram vulnerabilă,încă de când m-a tras de braț inima îmi bătea cu tărie,mintea mea se lupta cu impulsurile mele,și fiecare părticică a corpului meu tremura după atingerea lui.
-Te-ai schimbat.
Privirea lui intensă parcă căuta vechea parte din mine,cea care plângea după el,dar privirea lui căuta prea adânc pentru că de fapt nu mă schimbasem deloc,de fapt încă eram fata prostuță care plânge în fiecare seară după el,încă eram fata care se gândea non-stop la el.
-Da,m-am schimbat.
Și imediat,fără măcar să realizez David îmi trage ploverul în jos.El era cam până-n gât,suficient de mult încât să ascundă mușcătura sa,încremenesc,nici nu știam ce face,pur și simplu mă trezesc că distanța dintre noi e infimă,de doar câțiva centimetri,cu mâna lui rece pe gâtul meu,fiorii nu întârzie nici ei, simțindu-i mâna pe gât meu îmi aduce aminte de…de noi,dar știam că nu pot face asta.
Imediat ce realizez ceea ce făceam,atât eu cât și el ,sar ca și fiartă.
-Ce crezi că faci ? și îmi acopăr la loc atât umărul cât și gâtul.
-Îți arăt că nu te-ai schimbat deloc.
Respir adânc.
-Ba da,crezi ce vrei,nu mai trebuie să-ți dau explicații,acum nu ?
-Niciodată nu ai fost nevoită să-mi dai explicații.
Și mă îndrept spre ușă încercând să evit contactul vizual,încercând să îmi mențin minciuna cât mai reală.
Dar din nou ,un braț puternic mă trage,de data asta ,puterea brațului său nu putea fii comparată cu a mea,și dacă voiam să îmi continui drumul nu puteam.Mă trage, în doar două secunde , corpul meu este lipit de al său,mâinile lui se bagă printre ale mele,răsuflarea mi se taie,eram atât de apropiați.
-Dacă te-ai schimbat,de ce ți se înmoaie picioarele când te țin așa ?
Nu îi putea răspunde,pentru că avea dreptate,schimbarea mea e una superficială.
-Dacă te-ai schimbat,de ce încă îți place că te-am mușcat.
Un fior.Până acum nu am recunoscut asta,nu de când ne-am certat ,dar era partea aceea din mine care voia să păstreze acea mușcătură,acel semn că încă sunt a lui..
-Nici nu încerca să negi,dacă voiai, știm amândoi ,că puteai să o acoperi mai bine de atât.
Strânsoare lui devenea tot mai dezarmantă așa că mă hotărăsc să plec cât mai pot.
YOU ARE READING
Travel for a soul
Teen FictionSara este o adolescentă blocată într-o lume ce îi este antipatică, de la părinții perfecți la divorțații cu secrete de acum,de la colegii falși cu pretenții absurde,până la David,noul tip din școală care i se aseamănă nespus de mult,niciunul neputân...