Travel for a soul

Let's RIDE.

                                                         *                     *                       *

Următoarele zile au urmat la fel.

Eu și David nu ne vorbeam.

Când ne vedeam făceam câteva schimburi sugestive de priviri.Era tot al meu , știam asta ,eram sigură de asta,dar voiam să îi arăt că și eu sunt încă  a lui, că mereu voi fi.

Jim era parcă tot mai obsedat de mine,încerca tot mai frecvent să mă bage în pat,se sătura până peste cap de scuzele mele și nu mă scăpa din priviri la școală.

Prietenii mei în frunte cu Sasha nu mai veniseră la școală de câteva luni și totul parcă era într-o sferă.Jim,priviri scurte și intense cu David, sărut sărut Jim,ceartă ceartă tata și gândit la David.

La fel, 7 zile din 7.

Poate că nu știți cum mă simțeam ,eram plictisită , simțeam că totul e inutil, de fapt nu simțeam nimic, nici dragoste, nici prietenie ,nu avem nimic de care să mă agaț, totul era așa banal.Totul era așa de diferit de când nu mai vorbeam cu David. Aș fi dat orice să mai simt măcar odată ceea ce am simțit acolo, sus pe căpiță cu el.

Era vineri și următoarea zi era un bal la școală. Perfect o seară în care să o văd pe Gemma ieșind Miss și țipând ca o piuitoare stricată.

Mă uit subtil la David, fie mi se părea fie el și Gemma chiar… se certau. Ceea ce îmi dădea o satisfacție enormă, știu, sună urât și rău ,dar asta simțeam, chiar mă bucuram,erau singurele momente de care chiar mă bucuram.

-Sara, de ce zâmbești ? mă întreabă Jim destul de iritat.

-Pardon ? Vrei să plâng sau ce ?

-Nu ,doar că nu înțeleg de ce te bucuri, se vede că e un moment trist în viața lor.

-Bună asta, ei bine mă bucur pentru că e un moment fericit în viața mea.

-Nu fii rea.

-Nu îmi zice cum să fiu.

-Ar trebui să mergem..

Și mă ridic, plec spre clasă fără să mai îmi întorc privirea spre Jim, mă enervase. Normal, în punctul ăsta m-aș fi despărțit de el ,dar știam că probabil ne-am fi împăcat așa că..plec la fizică.

Eram în sală cu David, mă gândeam să îi spun ce simt,dar știam că probabil mă va trimite la plimbare,renunț în doar 2 secunde la tentativa mea de deschidere în fața lui, mă hotărăsc să fac ce făceam mereu,să îl privesc ,să îmi amintesc și să cred că și el face același lucru.

Mă așez ca de obicei cu 3 bănci in spatele lui și îmi pun capul pe bancă așteptând ca domnul Joniarty să își înceapă lecția.

Totuși, ceva era diferit.

David,era agitat,cred că se certase rău cu Gemma,vedeam cum bătea din ce in ce mai alert din picior.

Continuă așa 15 minute,era furios și nu eram singura care observase asta:

-Domnule, te simți bine ,pari puțin... distrat ai vrea să povestești tu lecția ?

Și atât îi trebui, se ridică și plecă val- vârtej din clasă.

Mă uimi.Chiar să fie așa supărat din cauza acelei parașute?

Încerc să ignor plecarea lui și să mă concentrez pe .. fizică.

Da, sigur de parcă aș înțelege ceva, chiar uram fizica.

Trecură 5 minute și eram scoasă din minți. Nu mai puteam să stau niciun minut, chiar niciunul, voiam să văd ce face David ,voiam să merg după el și să fiu acolo pentru el. Începusem să bat și eu din picior, nu mă puteam abține era și 20, trebuia să plec.

Mă ridic deodată în picioare, toate privirile erau ațintite spre mine și fără să mai gândesc la ceva fug din clasă, alerg pe holuri și mă uit pe geam ,acolo era David pe motocicletă gata să plece.

Impulsurile mele puseseră stăpânire pe corpul meu și ies alergând din școală. David era pe punctul de a pleca ,dar ceva îl făcuse să se uite în spate, unde eram eu ,stând cu lacrimi în ochi, privind-ul drept in ochi.

Cumva am simțit acea privire , ne-am înțeles in acel amestec de verde intens și am sărit pe motocicletă cu el , strângându-l cu putere ,lăsând școala în urmă.