Fata Diavolului (1)

Lumea Cealaltă

 ,,Nu plătiţi nimănui cu rău pentru rău. Îngrijiţi-vă de cele bune în faţa tuturor oamenilor. "

    Avea cătușe la mâini ce o dureau îngrozitor. Picioarele ei i se târâiu cu greu și pământul era altcumva, și mai fierbinte. Peste tot se auzeau strigăte de disperare ce te făceau sa tresari uimit. Ce era această lume?

Patron: Te sperie țipetele?

Proxima: Da...

Patron: Nu-i nimic ai sa te obișnuiești! Numai de astea ai sa auzi.

Proxima: *înghite în sec*.

   Cand au ajuns acolo i s-a dat o cameră. Erau mai mulți copii.

Patron: De mâine începem treaba. Astăzi, mai așteptați...

Proxima se așeză langa o fată. Era mai mică decat ea. Începu sa vorbeasca ea prima :

Proxima: Sunt Proxima!

Larisa: Larisa...

Proxima: Deci, tu cum ai ajuns aici?

Larisa: Mi-am vândut sufletul ca si tine. Aici sunt doar câțiva dintre toți... Dar suntem cei mai speciali.

Proxima: Cum așa ?

Larisa: Patronul se ocupă de noi si e mai crud ca oricare demon...

Proxima: Deja imi e frică...

Larisa: Și mie mi-a fost...

Proxima: Tu esti de mai mult timp aici?

Larisa: Da... Cel puțin de cateva zile... Si am văzut destule... Simțit...multe... Încă ma bântuie...

Proxima: Ah! Cat de rău poate fi!

Cristina: Ai sa afli mâine... Curioaso.

   Astfel se facu Luni. Era prima zi în care Proxima va afla cum e de fapt IADUL.

Patronul îi sculă... Nici nu știau cât e ceasul. Se citea doar oboseală pe fețele lor.

Patron: Aici nu se doarme! Știți cât e ceasul? Logic ca nu se știe ! Nu există un anumit timp aici...

Proxima: ...

Patron: Veți fi împărțiți în echipe, Proxima cu Larisa..., si cât explica el echipele celelalte Larisa si Proxima au fost duse intr-o încăpere ciudata. Erau rafturi cu cărți, nu exista podea, era pământ, mort, fara iarbă, fara viață sub el. Era o ușa, sau mai bine zis gaura in peretele pe unde puteau merge in alte camere. Deodată vocea lui Patron se auzi tare pe unul din difuzoarele din cameră.

Patron: Prima voastră distractie! Supraviețuiti!

   Cand Proxima înaintă, neînțelegand ce e asa înfricoșător, un monstru se târî prin fața lor. S-au speriat asa tare ca s-au suit pe rafturi. Patron se distră în tot acest timp.

  Au explorat camerele una, câte una. Mai teribile, mai întunecate. Aveau frica aceea ca mereu cineva e în spate. Erau labirinturi peste tot si ochi ce priveau din umbră. Se țineau îmbrățișate mereu deși nu le ajuta prea mult. Cand totul se termină, ușa se deschise. Erau iar libere, însă doar până mâine, asta însemnând poate doar câteva minute.

Patron: Bun... Mai respirați?

Proxima: Măcar taci!

Patron: Haha! Știu, sunt nesimțit! Uite... Ar trebui sa va alegeți alte haine... dupa toata aventura asta nu prea arătați bine...

   Proxima si Larisa au intrat în camera cu haine. Era un baiat care dadea hainele, unul mititel, săracul.

Proxima: Vreau ... Niște haine...

Podg: Avem doar asta de unicorn.

Proxima: Îți bați joc de mine?

Podg: Nu. Patron a zis sa îți dau astea!

Proxima le îmbracă într-un final când Patron intră cu haine noi. Le agăța sus, pe o sfoară.

Patron: Cine vrea haine noi?

   Hainele erau mult mai frumoase. Totuși nimeni nu pășea în fața și Proxima nu înțelegea de ce, așa că făcu ea greșeala de a păși.

Proxima: EU VREAU!

Patron: Luptă pentru ele atunci!

   Deodată un monstru aparu din pământ. Avea fața asa neagră si hidoasă cu dinți pe toata fața si mâzgă neagră curgându-i din corp.

Proxima: FIE!

  Proxima lua unul dintre umerasele ce se aflau in camera. Îl desfăcu si creă o armă...

Proxima: Ah!!!

  Proxima se repezi catre el, dar era cam greu sa învingi asa dihanie doar cu un umeraș. Știa ca nu putea să îi facă față așa că profita de forma monstrului care semăna cubun vierme, se cățăra pe fața lui și apuca haina care si-o dori.

Patron: Gata Demonule! aplauda el. Frumos unicornule!

     Proxima nu răspunse, îi arunca doar o privire tăioasa.

Patron: Ne vedem mâine!

Proxima: Stai păi si nu mâncăm nimic?

Patron: A, da! Aproape ca uitam! Pune focul Podg... Lui Proxima îi este foame!

Podg făcu întocmai. Patron aduse mâncare bună si o puse la încălzit.

Proxima: Ce foame imi e!

Patron: Așa-i? Si mie!

   Patron lua o găleată de apă si o varsa peste foc. Acesta se stinse cu un strigăt înăbușit.

Patron: Poftă bună Proxima!

Proxima se apropie de mâncarea caldă.

Patron: Aia e a mea.

Proxima: Și eu ce mănânc?!

Patron: Cărbunii din sobă.

Proxima: Îți bați joc de mine rău de tot...

Patron: O SA MURIȚI DE FOAME ÎN FIECARE ZI, PENTRU CA MORȚI SUNTEȚI! DAR VEȚI SIMȚI ACEASTĂ FOAME VEȘNIC, SI NU VEȚI PUTEA MÂNCA... NICI MURI CA SA SCĂPAȚI DE SUFERINȚĂ!

Proxima răsturna mâncarea Patronului.

Proxima: Poftă bună atunci!, si pleca.

   Toti ceilalți erau speriați in noaptea aceea. Le era frica de Patron pentru ca era destul de enervat si credeau ca vor intra in pericol din vina fetei noi.

   Astfel următoarea zi, Patronul chiar era supărat. Începu sa zică tare:

Patron: Astăzi cu toții va odihniti! Mai puțin Proxima care va sta toată ziua singură in mină! (Mina, era camera cu rafturile de cărți pe care am descris-o)

Proxima înainta fara grijă. Când il vazu pe Patron.

Patron: Crezi ca poți face ce vrei tu aici la mine? Hai sa vedem cum te descurci singură!

   Si ușa se închise.

Proxima: Și daca stau pe loc? Ce? Am sa mor aici?

Un monstru se târî pe rafturi. O privea si când sa sară pe ea, fata se feri.

Proxima: Mai bine... Merg...

    A mers prin toate fricile ei din copilărie si fiind singura îi era si mai greu, dar parcă asa se învața cu ele, faza proastă era ca... Nu visa, totul era real si ii putea face rău. Alerga de un demon până la un zid de cărămidă... Mergand tot asa pe lângă el găsise o gaură. De după gaură nu se vedea decat negru, dar poate era o scăpare. Apoi își aminti brusc de zidul de care i-a vorbit Lucifer. Se gandi sa pastreze încă secretul si sa plece mâine cu Larisa...

   Ușa se deschise.