Fata Diavolului (1)

Infernul Dumnezeiesc

"Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti."

Vincent: Sigur te simți bine?

Proxima: Da. Poți să simți asta... adica nu e nevoie sa te îndoiești de cuvintele mele.

Vincent: Știu. dar... ceva mă macină.

Proxima: Acum tu ești trist?

Vincent: Nu știu sigur ce simt, Proxima... dar de când stau pe pământ și printre oameni... am început să mă umanizez. E ca si cum ai locui într-o grădiniță. Înveți să te acomodezi cu ceilalți pentru a te face înțeles.

Proxima: Proaste exemple mai dai, însă ai dreptate... bine acum, lumea nu e chiar o grădiniță... ci mai mult o luptă către viață, unde noi suntem animale și doar voi oamenii, dar reușim totuși sa trăim sub numele de ființe umane.

Vincent: Ei bine, aș sta să mai filozofăm, dar am ajuns acasă. Eu nu mai intru cu tine să nu se supere mama ta.

Proxima: Bine Vincent. Noapte bună!

   Ziua lui Proxima a fost dezastruoasă... dar totuși a reușit să-și păstreze zâmbetul pe fața, zâmbetul acela al ei pe care toți încearcă sa îl fure. O, oare de ce oamenii nu-și zidesc propriile sentimente fără sa le fure? Să răpești zâmbete e crimă... sa răpești iubire e o anomalie... și să-ți acoperi adevărata identitate e...

Proxima: Groaznic! Mă simt groaznic... din cauza lumii. De ce ai lăsat oameni de ăștia pe Pământ Creatorule? Să mă seci pe mine de viața pe care mi-ai dat-o? Huh? Asta vrei? ... acum Iadul mi se pare mai liniștit ca aici! Nu ai prieteni acolo... nu ai pe nimeni cunoscut care să te facă inutil! Sa te sufoce încet... până la lacrimi! Eu... nu mai suport asa! Uita-te la mine... tremur... tremur in ființă si credință. Nu știu care mă va salva de la sinucidere... nu stiu care ma va face fericită. Iadul fără Creator e Rai, iar Raiul fara Lucifer e Iad... nu aș putea trăi fără voi, dar nici separată de voi... nu știu...ce să fac? Nici dacă mi-ai șterge memoria nu aș putea să uit tot. O vânătaie mi-ar rămâne... și... după mai sunt si oamenii pe care nu vreau sa-i uit! Dar nu-mi fă nimic! Lasă-mă asa... sa învăț sa zâmbesc dupa toate astea, ca data viitoare sa fiu pregătită... da... am sa am acest antivirus... acest vaccin împotriva tristeții... numai eu mi-l pot face si numai eu sunt tratamentul pentru mine. Te rog... lasă-ma sa mai plâng... dar dupa seacă-mă de lacrimi sa nu ma înec încă... noapte bună Creatorule. Sper ca această rugăciune sa ajunga la tine asa cum e... fara lipsuri caci merită să-mi cunosti durerea. Sa o împărțim amândoi. Pe tine nu te-am vazut în durere.. Amin!

Creatorul: Mi-am trimis fratele într-un infern creat de mine... cum sa nu sufăr?

Vincent: Noapte bună...

   Vincent urcă scările catre etaj. Intră în camera lui. Lumina era stinsă. Își aruncă undeva pe jos jache... ah... la naiba... si-a uitat jacheta pe Proxima. În fine... o să o recupereze mâine la școala. Doar nu o păstrează pentru ea. E frig... și e întuneric... Vincent nu e obișnuit sa doarmă prin întuneric, nu înțeleg de ce ezită sa aprindă lumina... nu e ceva specific lui...

Vincent: De ce e așa frig?!

   El se ridică să caute întrerupătorul, dar dă peste mână altcuiva... se sperie și se trage înapoi.

Vincent: Proxima?

Yadiel: Ai vrea tu, nu-i așa? Nu prea vede bine în intuneric îngerul domnului! Cum mă seacă pe mine să folosesc astfel de cuvinte... Vincent... hai să discutam ca între demon și înger...

Vincent: Ya-....

   Dar nu m-ai apucă să spună nimic, că Yadiel își înfipse deja ghearele în el.

***

Vincent: Mmm!

Yadiel: Nu te mai zbate. Te-am legat cu lanțuri demonice, puternic pe pământ si mai ales pentru îngeri...

Vincent se opri, obosit.

Yadiel: Ce îngerul Domnului? Nu ai lumină? Nu ai puteri? Ei bine... da... eu ti-am spart becul si eu am umblat pe aici. Nu vreau decât sa știu niște lucruri. Nu, nu te las să vorbești până nu îți spun ce am pe suflet... ești un înger... ești blestemat să asculți.

Vincent încerca sa deslușească unde se află Yadiel în camera întunecată. Apoi simți o mână pe umărul lui.

Yadiel: Tu... ești înger. Tu... ai putere sa vindeci sau... ceva... naiba știe! Păi... eu nu știu ce am... dar... de câteva zile mă simt groaznic! Dupa ce că trebuie sa port acest corp împuțit care se descompune încet si abia mă acomodez... si nici nu pot s-o ating pe Proxima... vii tu! Da... tu, cu... ,,puritatea'' ta! Și mi-o răpești cu gustul tău de baiat cuminte pe Proxima! Dacă te dai la ea sau ceva... jur că... Ahhh! În infern ai să arzi! Nu știu cum am să fac... dar ... ai să arzi! Crede-mă! ... șil... nu vreau sa aud nicio mustrare! Ca deja m-ai făcut sa ma simt prost! Se vede ca ești de pe partea ,,cealaltă''... si lumea zice ca îngerii sunt buni... dar sunt mai răi ca demonii... cum explici asta? Unde e răzbunarea acum? Dar am vorbit destul... ideea e că... eu vreau să mă vindec...

Vincent: (eliberat la gură în sfârșit) Yadiel, tu te-ai gândit vreodată ca pe Proxima nu o supăra ca tu ești om, ci ca tu te dai la alta??!

Yadiel: NU MĂ DAU LA ALTA! Proxima a inceput! VOI DOI AȚI ÎNCEPUT!

Vincent: Nu zău? Nu crezi ca ea a găsit alinare la mine pe când tu stăteai cu aia?

Yadiel: ...

Vincent: Și dacă o iubeai, nu o răneai! O ajutai! Dar tu n-ai cum sa înțelegi ca ești un demon! Da... îngerii nu sunt buni, ai dreptate... dar știm sa fim alaturi de oameni cand au nevoie, nu ca voi! Răzbunarea noastră e adevărul, nu minciuna!

Yadiel: ÎNCETEAZĂ!!!

Vincent: TU SĂ INCETEZI! DACA NU PROXIMA O SA TE URASCĂ PE VECIE! EU O CUNOSC ȘI... NU E OM... E O COMBINAȚIE ÎNTRE NEMURIRE ȘI OM, ȘI POATE SIMȚI LA INFINIT UN SENTIMENT, SAU POATE SĂ-L UITE ÎNTR-O SECUNDĂ, AȘA CĂ AI GRIJĂ CUM TE COMPORȚI CU EA! Acum dă-mi drumul... nu te ajută cu nimic sa mă mai ții legat aici.

Yadiel: ... (îl dezleagă tăcut)

Vincent:(îndreptându-se către ușa, se opri înainte sa o închidă) A și apropo... te-am vindecat!

Yadiel: Ahhh, voi îngeri nenorociți! (și începe să plângă de nervi)

Vincent coborî și se culcă pe canapea. De Yadiel nu știa nimic. S-a inchis în camera lui Vincent... și nu se mai auzea nimic dinăuntru. Proxima adormi și ea, cu gândul la toate din Univers. Vincent privea tavanul încă... încă...

Dimineață, Proxima îi așteptă pe cei doi. Îi așteptă dar... era deja tarziu si nu ieșea nimeni din casă. Se hotărî sa meargă singură la școala atunci, dar nu erau nici la școala. Toata ziua a fost o așteptare... catre ce? Nici ea nu știa. Rox aștepta pe cineva. Proxima astepta pe cineva. Toată lumea astepta un miracol, dar parcă timpul stătea pe loc si nimic nu se întâmpla. Proxima era sătulă de atâta singurătate, asa ca după ore s-a dus la cei doi acasă. Ușa era închisă... și în spate, și în fața... pana și ferestrele...

Proxima: De ce nu vor să intru? Oare au plecat? Oare Creatorul i-a luat din nou in cer? Chiar așa de repede încât sa o rănească?

Proxima, nervoasă... lua o piatră imensă și sparse geamul. Intră în casă. Liniște mortală. Pași încet spre etaj... unde... văzu lumina sub pragul ușii de la baie. Era noapte, caci Proxima scapa la 8 de la școală. A dus mână catre clanță... nu știa daca să ezite sau sa dea buzna. Să spuna ceva înainte să intre?... Aaa...

Proxima deschise ușa... și în cadă... era Vincent... îmbrăcat, dar sub apă. Nu părea să se miște sau ceva... era acoperit doar de APĂ.

Proxima: Vincent!!!

~Sfârșitul volumului 1~

Cartea următoare: Îngerul Negru