Fata Diavolului (1)

Înghețata

"Şi am văzut şi am auzit glas de îngeri mulţi... şi era numărul lor zeci de mii de zeci de mii şi mii de mii."

Holul părea liber. Era oare asa devreme? Ceasul părea ori în urmă ori stătea pe loc. Proxima intră în clasă cu un sentiment ciudat, amenințător. Acolo, pe banca lui Yadiel era ea... îl aștepta. Totuși, ea a pășit încrezătoare în bancă. Avea o putere de care Lucifer nu știa: Prefacerea.

Yadiel intră cu Vincent.

Vincent: Azi nu ne-ai așteptat Pro-

Yadiel: OH ROXY ! Ce dor mi-a fost de tine!

Rox: (spunea ceva, să nu dăm importanță)

Vincent: Hei Proxima.

Proxima: Bună...

Vincent: Uite pe geam! Vezi?

Proxima: Ce?

Vincent: Cum vântul bate indiferent de obstacol, cum păsările cântă indiferent dacă plouă, cum tu zâmbești cand auzi ce îți spun pentru ca nu am cum sa aud prin geam.

Proxima: Hehe, acum am realizat. Chiar voiam sa te intreb cum naiba simți prin sticlă.

Vincent: Dar oamenii cum simt iubire? Ca nu e ceva care sa o simți cu pielea, sau sa o vezi? Deci mai complicați sunteți voi decat eu.

Roxy: Ți-am lipsit nu-i așa? Cat ma bucur sa aud asta. De ce nu spui nimic?

Yadiel: Uită-te la ei...

Roxy: Da, sunt idioți! Da-i naibii ce ai atâta cu ei. Hai sa te fac sa te simți mai bine... ce zici sa ne întâlnim dupa ore?

Yadiel: N-am niciun chef de gândurile tale erotice.

Roxy: Yadiel! Hei... nu sunt chiar asa cun gândesti... doamne! Băieții ăștia!

Yadiel: Ah... nu mai folosi cuvinte așa...

Roxy: Te-am rănit? Oh, iubire scuze!

Proxima: M-am săturat atâta de școală. Mă stresează.

Vincent: Ce zici sa mergem dupa ore undeva sa ne relaxam? Într-un parc? Să cititm...sau ceva? Îl pot chema si pe Yadiel.

Proxima: ar fi drăguț, dar să fie numai el!

Vincent: Numai el o sa fie!

Vincent se ridica pana la banca lui Yadiel. Îl trase deoparte si îi spuse la ureche ceva. Yadiel privi catre Proxima si simti cum nu-i o privire buna. Se simți vinovată de ceva ce nu comise. Vincent se întoarse cu aprobarea lui Yadiel. Totul e bine, de ce se simte totusi ciudat Proxima?

După ore, chiar s-au dus în parc. Era cald afară. Umbra copacilor era o pătura de răcoare sufletească. Vincent se așeză la margine de bancă, lăsând loc pentru (Yadiel) încă cineva lângă Proxima... dar din zare nu se vedea nimeni.

Proxima: Sigur l-ai chemat?

Vincent:Da.

Proxima: Și a zis sigur ca vine ?

Vincent: Da Proxima ! Te îndoiești de mine acum sau de el?

Proxima: Scuze...nu ... de nimeni...

Vincent: Va veni, nu te teme. Dacă te iubește, va veni.

Deodată o briza rece de vânt o învălui pe Proxima si o facu sa tremure. Fiorul ei a ajuns la Vincent. Acesta în cele din urmă se apropie de ea și-i acoperi umerii cu jacheta pe care o purta. Proxima simți o atingere ca a unei aripi... era oare Vincent un om, sau un înger uman? Căci prin jacheta aia se simțea textura unor pene, care erau mai fine ca petalele florilor din Rai și mai dulci ca parfumul zâmbetelor.