Marco

Capitolul XIII

        În seara asta urma să luam cina împreună, toți trei. Nu făceam asta în fiecare seară, pentru că erau zile când întârzia tata la munca, sau când mama pierdea noțiunea timpului alături de cercurile ei de prietene, formate în functie de nevoie și statut.
Dar, astăzi voiam să le povestesc despre Marco, să le spun cum în ciuda greutăților care l-au apăsat și a etichetei puse de societate, el continuase să lupte și chiar ieșise învingător. Nu are tot ce iși dorește, dar ceea ce are înseamna totul pentru el. Da, aveam să le spun asta. Și cât de mândră sunt de el.

        Bineinteles că mama nu gătea, aveam angajată o femeie cam de treizeci de ani care venea câteodată și ne prepara cina, lăsându-ne în frigider mâncare care se putea reîncălzi. Asta, dacă aveam nevoie următoarea zi.

        Am ajutat-o pe Ana să pună masa și i-am chemat pe ai mei când totul a fost gata.

       - Creveții sunt delicioși, spuse tata, răsucind cu furculița tagliatellele.

       - Eu una îi prefer pe cei de la "J'adore", pronunță mama numele restaurantului ei preferat.

       - Mamă, tată, am început și simțeam cum îmi transpiră mainile. Era primul băiat despre care vorbeam cu ei. Mi-ar plăcea să vă fac cunoștință cu... iubitul meu.

        Furculița tatei se opri între farfurie și gură iar mama îngheță, privindu-mă de parcă acum m-ar vedea pentru prima dată.

       - Sper că e vorba despre Paul, spuse ea calmă, însă era un calm care adăpostea furtuna.

       - Nu mamă, nu este. E vorba de Marco, băiatul cu care am dansat la bal, am răspuns alungandu-mi din minte ceea ce urmase după momentul nostru minunat, pentru a nu începe sa roșesc.

        Mama lovi cu palmele în masă, făcandu-mă să tresar.

       - Pot să știu de ce nu e vorba de el? se răsti ea.

       - Las-o în pace, ridică tata vocea, de data aceasta. Acel băiat nu o merită pe fiica noastră.

       - Și un vagabond oarecare, da? îl întrebă, fulgerandu-l cu privirea, apoi se întoarse spre mine. Pot să știu cu ce ți-am greșit vreodată ca să ne faci de rușine în asemenea mod?

       - Mamă, nu e despre voi, am încercat să îi explic, pur și simplu el m-a făcut să simt ceva ce alți băieți nu au putut. Ce Paul nu poate!

       - Ce poți să simți pentru un nimeni în drum? Ce poate el să îți ofere? O viață mizerabilă și o mulțime de copii?

       - Sunt suficient de deșteaptă ca să mă pot întreține și singură! am exclamat, respirând greu, vorbele ei urâte enervandu-mă la culme. Nu am nevoie de un băarbat pentru a face asta.

        Cuvintele mele au lăsat-o cateva clipe nemișcată, făcand ochi mari. Era ca o lovitură sub centură ceea ce tocmai spusesem, dar nici nu aveam de gând să o las să îmi vorbească așa.

       - Deci, o să îl întreți și pe el? Poate chiar asta urmărește, știe din ce familie faci parte! râse nervos, în timp ce schimba tactica.

        Tata întinse o mână spre ea și spuse spășit:

       - Haide să nu exagerăm, e încă tânără, savurează viața. Mai are suficient timp să se răzgandească de zeci de ori.

       - Nu pot să accept așa ceva, spuse, trântind nervoasă șervetul din poală pe masă. Anunță-mă când o să ajungi iar cu picioarele pe pământ, sau mai rău, cand acest băiat o să te facă să dai cu fundul de el.