Marco

Capitolul VIII

        Îmi părea groaznic de rău că am ieșit cu ei. Poate îmi va fi învățătura de minte să nu mai ies în timpul săptămânii, cât timp am școală. Nesuferitul ăla, împreună cu animalul lui de companie, mă scosese încă o dată din sărite rău de tot. De data asta eram hotărâtă, chiar dacă Maria era împreună cu Andrei, asta nu înseamnă că trebuie să îl suport și pe Marco. Pur si simplu nu ne suportăm, de prieteni nici nu se putea pune problema, deci începând de azi, el pentru mine va fi un străin... ceea ce și este. Dacă mă gândesc mai bine, ce știu despre el? Doar faptul că este un nemernic, căruia nu îi pasă de nimeni înafara de el și care umblă dintr-un pat în altul. Un nemernic sexy și  arătos, cu brațe puternice și încordate, cu buze frumos conturate și o atitudine atât de masculină...

        Un nemernic și nimic mai mult!

        Încă eram furioasă pe el când am ajuns acasă de la școală și m-am răstit atunci când mama bătu la ușă.

       - Mi se pare mie, sau ești cam încordată azi? întrebă ea, privindu-mă lung.

       - Doar o neînțelegere, am spus.

       - Bine atunci, continuă ea și mă așteptam să nu mă întrebe ce s-a întâmplat, sau dacă sunt bine. În curând urmează balul caritabil al orașului și aș vrea să te pregătești din timp, nu mai vreau să te văd îmbrăcată ca ultima dată, mă anunță mama, strâmbând din nas.

        Oh, balul! Am uitat complet!

        Locuiam într-un oraș mic, așa că în fiecare an se organiza un bal unde fiecare dona cât voia, ce voia, pentru familiile mai puțin norocoase.

       - Bine, am mormăit. Atât?

       - Da, atât, spuse ea și ieși închizând ușa.

        Am privit în urma ei minute bune și într-un final m-am apucat de teme oftând.

***

       - Mă bucur că vi, spuse Maria, în drum spre petrecere.

       - Mda... asta se întâmplă când vorbesc la nervi.

       - Atunci ar trebui să te enervezi mai des, râse ea și eu nu m-am putut abține să nu zâmbesc.

       - Am ajuns, domnișoarelor, ne anunță șoferul și am cercetat cabana, curioasă. Era plină de luminițe albe pe dinafara și înăuntru se vedea jocul de lumini al unui sistem disco. Muzica bubuia, făcându-mi stomacul să tremure. Gândul că Marco și parașuta sunt înăuntru, îmi făcu stomacul să tremure.

       - Deja mă simt rău, am icnit, dar Maria nu mă auzi din cauza muzicii.

       - Haide, mă trase ea de mana.

        Am intrat împreună și am înaintat încet prin mulțime, până l-am zărit pe Andrei.

        Cei doi aveau chef de distracție și i-am convins să se ducă singuri la dans, chiar nu puteam să intru in stare acum. Eram aici doar pentru că mă provocase bădăranul.

        Și acum? Nu știam ce să fac, nu mă simțeam în largul meu și mă loveam mereu de oameni. Am găsit bucătăria și m-am refugiat acolo. Am deschis o doză de Cola și am luat o gură mare, speram că mă va calma puțin.

        Un băiat care de abia se ținea pe picioare intră împleticindu-se în bucătărie, se apucă cu amândouă mâinile de blatul mesei și aplecându-se înainte, începu dintr-o dată să vomite.

        Am rămas împietrită și scârbită de ceea ce poate omul să își facă cu mâna lui. Nici nu am observat o siluetă trecând pe lângă el și l-am privit doar când mă prinse de mână.