Marco

Capitolul XV

       - Nimeni, dar absolut nimeni nu îmi amenință iubita, iar când îl găsești, mă anunți! Îi scot ochii cu mâinile mele!

        Marco trânti nervos telefonul pe măsuța mea mică de cafea.

       - Nimic? l-am întrebat, privindu-l temătoare.

       - Nimic încă, puse el accent pe ultimul cuvânt. Nu îți face griji, iubito. Îl vom găsi.

        Îmi spunea mie să nu îmi fac griji, dar el era agitat ca un leu in cușcă.

       - Poate este o ea, am spus ușor amuzată.

       - De ce crezi asta? Se încruntă, oprindu-se în fața mea.

       - Păi știm amândoi cât de iubăreț ești tu.

        Marco chicoti auzindu-mă.

       - Iubăreț? Și nu, nu are cum. Nu m-am implicat mai mult de o noapte cu nici o femeie, până acum.

        Am zâmbit și el mă privi pe sub sprâncene.

       - Până acum, repetă și se aplecă să mă sarute, mângâindu-mă cu limba și mușcându-mi buza de jos, răsplătind-o iar cu sărutări pasionale.

       - Respiră, Elena, zâmbi superior, după ce sărutul luă sfârșit.

        M-am strâmbat și m-am foit pe canapea.

       - Nu ești în siguranță aici, vorbi el, privind în jur de parcă era prima dată când venea la mine acasă.

       - Sunt bine, în plus nu vreau să stau la un hotel și să tot îmi car lucrurile de care am nevoie.

       - Dar, nu mă refeream la hotel..., spuse precaut.

       - Știi că nu mai vreau să le stau pe cap părinților, am fost doar un motiv de îngrijorare, mai ales când noi eram despărțiți și...

       - Elena! Se răsti el și am privit în sus. Mută-te cu mine.

        L-am privit un timp, clipind de câteva ori.

       - Oh, haide! Doar te-am cerut de nevastă!

       - Știu asta, dar chiar și această cerere a venit repede, crezi ca e bine să facem și acest pas acum? În mijlocul acestei nebunii?

       - Nu îmi place să te știu aici singură. În plus, tu ești liniștea mea, împreună suntem puternici. Te rog, acceptă.

       - Eu... nu știu ce să spun. Totul se întâmplă parcă pe repede înainte.

       - Nu vrei să te măriți cu mine?

        Ochii lui începeau să se întunece și prevesteau furtună.

       - Uite, Marco. Am acceptat pentru că te iubesc și orice s-ar întâmpla, noi nu putem să trăim unul fără celălalt. Dar, m-ai cerut de nevastă după o lună jumate ce ai revenit în viața mea!

       - Și când voiai să te cer? La cincizeci de ani? Se răsti el, exagerând.

       - Pierzi ideea esențială, aveam și iubit atunci, pentru numele lui Dumnezeu!

       - Animal de companie.

       - Marco...

       - Te vreau.

       - Discutăm ceva serios aici! Am răbufnit. Nu toate problemele se rezolvă în pat!

       - Atunci o facem aici, pe canapea, rânji el pervers.