Marco

Capitolul V

        Bolul cu cereale stătea neatins în fața mea. Încă eram puțin agitată de la incidentul de aseară, mă întrebam până unde avea să meargă Paul dacă nu intervenea Marco. Nu prea departe, sper. Doar părinții noștrii sunt prieteni, ce naiba! Aș putea să le spun oricand!

        Dar, de un lucru eram mai mult decât conștientă: nu îi mulțumisem bădăranului. Adică da, era nesuferit, dar ar fi putut să nu se bage între noi, ținând cont că nu ne suportăm. Nu voiam să îi rămân datoare, așa că am sunat-o pe Maria.

       - Când te mai vezi cu Andrei? am întrebat-o.

       - Astazi. De ce?

       - Pot să vin și eu?

       - Dar, parcă spuneai...

       - Știu ce am spus. Dar, vreau să ies azi.

       - Bine, ne vedem în parc, la ciupercă.

        Știam unde e. Era o ciupercă veche din lemn? tocmai în capătul parcului, scrijelită de mulțimea de cupluri care trecuseră pe acolo. Nu m-am apropiat niciodată ,dar se pare că toate au un început.

        La ora stabilită mi-am tras repede o pereche de jeanși, un tricou alb, mi-am luat tenișii și micul ghiozdan, apoi am pornit pe jos spre parc. Îmi plăcea căldura de afară și soarele îmi dădea o dispoziție bună.

        Zăream din depărtare ciuperca și vreo cincisprezece tineri râdeau și se prosteau în jurul ei, printre care și Maria, Andrei și lângă ei... Marco, însoțit de o brunetă de data aceasta, care îi stătea în poala.

        Se pare că va fi mai dificil decat am crezut.

        Haide Elena, poți să o faci!

        Am respirat adânc și m-am îndreptat spre ei. Nu erau genul de oameni cu care eu eram obișnuită, de aceea aveam emoții și mă simțeam stânjenită.

        Când m-am apropiat, Marco se opri din râs și își dădu jos ochelarii de soare, țintuindu-mă cu privirea. Eu m-am oprit la Maria, am pupat-o, l-am salutat pe Andrei, care era la fel de binevoitor, apoi m-am întors spre Marco și destrăbălata ce îi stătea în brațe.

       - Bună, am spus încet. Crezi că am putea să vorbim puțin?

        Îi simțeam privirea uimită a Mariei și a iubitului ei, precum și cele curioase ale celorlalți, dar continuam să îl privesc pe el în ochi.

       - Ina, ridică-te, îi ordonă brunetei, care se conformă strâmbându-se.

        Am făcut câțiva pași mai departe de ei și el mă urmă cu mainile în buzunarele pantalonilor de trening negri, din bumbac.

       - Am venit să..., să îți multumesc, am spus privindu-l în ochi. Pentru ce ai făcut aseară.

       - Deci, gheața începe să se topească? răspunse el sarcastic, dar fără urmă de răutate în voce.

       - Puteai să mă lași acolo, am continuat fără să îi bag in seamă remarca.

       - Crezi că aș fi putut să îl las să își facă de cap cu tine? Ce fel de om crezi ca sunt? întrebă el, încruntându-se.

       M-am înfiorat la răspunsul său și el mă privi într-un mod ciudat. Vântul trimise o adiere și părul meu lung se învolbură puțin. El întinse mana și îmi dădu la o parte o șuviță, mângâindu-mi totodată obrazul cu vârful degetelor, apoi și le băgă repede în buzunare. Nu știu de ce, dar acest gest îmi trimise mii de fiori în tot corpul.