Marco

Capitolul II

Soarele plăcut de primăvară era cel mai bun deșteptător. Eram odihnită și gata de școală. Mi-am îmbrăcat jeanșii preferați, de un albastru deschis, o cămășuță albă din material fin și un cardigan subțire. Mi-am prins părul șaten, lung pana la brâu, în coadă și mi-am rimelat genele pentru a scoate culoarea verde a ochilor puțin în evidență. Eram gata.

La ora de Geometrie tocmai Maria fusese chemată să prezinte tema si răsuflă ușurată, doar o făcusem împreună cu o zi înainte. I-am trimis o privire care era echivalent cu "ți-am spus eu" și ea a afișat zâmbetul ei nevinovat.

Istoria era la fel de plictisitoare, predată de o doamnă care ieșise de ceva timp în pensie. Dar, când ea îl întrebă pe unul dintre colegi ce știe despre Napoleon, el răspunse: "El știe ceva despre mine?". A fost una dintre puținele dăți când clasa s-a animat la ora ei.

Când soneria anunță sfârșitul orelor, Maria mă așteptă nerăbdătoare să îmi strâng lucrurile.

- Haide, Elena! Va crede că nu mai vin!

- Relaxează-te, am liniștit-o. O fată trebuie să se lase mereu așteptată.

- De aceea o sa mori tu virgină, glumi ea si eu mi-am dat ochii peste cap în fața umorului ei total nepotrivit. Haide!

M-am lăsat apucată de braț și aproape târâtă afară. Nu aveam chef de întâlnirile ei, dar îmi dădusem cuvântul cu o zi înainte.

- Și, unde mergem mai exact? am întrebat-o.

- În parc, răspunse ea senină.

Ne-am grăbit spre parcul central unde la jumătatea acestuia, pe o bancă, un băiat înalt si răsfirat, aproape blond și cu ochi albaștri, zâmbi când ne văzu.

El trebuia să fie.

Maria se grăbi spre el și îi sări în brațe, sărutându-se aproape fără rușine câteva minute. Mi-am întors privirea așteptând ca cei doi să își consume dragostea. Într-un final, draga mea prietenă își aduse aminte și de mine.

- Stai, stai, stai! chicoti ea. Andrei, vreau să ți-o prezint pe cea mai bună prietenă a mea, Elena. Elena, el este Andrei.

Băiatul întinse o mână spre mine, zâmbind blând. Deși nu îmi plăcea faptul că arăta ca un vagabond, atitudinea lui caldă mă făcu să îi strâng mana și să îi zâmbesc și eu.

- Deci, tu mi-ai furat prietena in ultimele zile? am glumit.

- Nu am ce să fac, pur si simplu nu mă pot sătura de ea, spuse el și o ridică în brațe, învârtind-o în aer de câteva ori.

Lipsa lor de inhibiție mă stânjenea puțin, dar văzându-mi prietena atât de fericită, mă gândeam că probabil face băiatul ăsta și ceva bun.

- I-am spus Elenei despre Marco, poate le faci cunoștință, chicoti Maria.

Băiatul mă privi în semn de scuză.

- Nu cred că e o idee bună. Pe Marco îl văd cu fete doar când are chef de nebunii, nu cred că prietena ta caută un prieten cu beneficii, spuse el privindu-mă din cap până în picioare.

Nu, nu arătam ca una de-a lor care chiar ar face asta.

- Bineînteles că nu! am răspuns repede, ignorând gura Mariei care tocmai se deschidea să spună ceva. Nu am nevoie de golani în viața mea.

Replica mea fusese cam acidă, pentru că l-am văzut pe Andrei lăsând privirea în jos. Dar, ce îmi păsa mie? Era un străin pentru mine și în cele din urmă, spusesem adevărul. Asta simțeam.

- Eu mă întorc acasă, Maria. Bănuiesc că rămâi aici, am oftat.

- Mai rămâi cu noi, mă rugă ea.

- Știi că nu...

Dar, vocea mea fu acoperită de un zgomot din ce în ce mai tare de motor. M-am răsucit iritată spre zgomot și am văzut o motocicletă mare si neagră oprindu-se exact lângă mine. Era călărită de un băiat... mai degrabă bărbat, înalt, musculos, cu păr șaten închis tuns scurt în laterale și mai mare în față, ciufulit din cauza vântului. Atât am putut să observ din scurta cercetare.

- Ce dorești? l-am întrebat printre dinți.

- De ce aș vrea ceva? îmi răspunse tot printr-o întrebare, în timp ce puse piedica motocicletei și se răzemă de ea.

Își aprinse o țigară cu o brichetă mică, argintie și suflă tot fumul spre mine.

- Nu e trotuarul suficient de mare pentru tine si ego-ul tau? m-am răstit.

I-am auzit pe cei doi porumbei chicotind în spatele meu și m-am întors să îi privesc încruntată. Andrei ridică o mână în semn de salut, rânjind spre noul venit.

- Hei, Marco, ce faci? îl întrebă el pe băiat și eu am închis ochii, dorindu-mi să mă pot face invizibilă.

- Dădeam o raită. Cine e înțepata?întrebă în timp ce continuă să tragă din țigara aia stupidă și zâmbind răutăcios când mă văzu tușind de două ori.

- Ea este Elena, prietena Mariei, răspunse Andrei.

- Pot să mă prezint și singură, am spus privindu-l pe așa zisul Marco în ochi, cu ciudă, dar chiar nu am nici un motiv pentru a o face!

Apoi m-am întors spre Maria și i-am spus:

- Nu știu cum suporți un anturaj ca ăsta. Eu plec acasă, sună-mă când ajungi și tu ca să știu că ești bine.

Apoi am pupat-o și le-am întors spatele, îndepărtându-mă, dar nu înainte de a-l auzi pe acel nesuferit de Marco strigând după mine:

- Să ai o zi la fel de acră ca și tine!

Și...a apărut :)