Marco

Capitolul XXI

        L-am auzit când s-a întors acasă. Era trei și un sfert dimineața. Se auzi un zgomot care mă făcu să tresar și bănuiam că s-a lovit de suportul pentru umbrele.

       - La dracu, mormăi el.

        După câteva minute bune, intră împleticindu-se în dormitor. Era beat mort.

       - Unde este soția mea frumoasă? Întrebă el aproape strigând și se apropie de pat.

        M-am ridicat în fund și l-am privit încruntată.

       - Ai idee câte griji mi-am făcut pentru tine? l-am întrebat în șoaptă.

       - Griji, pufni el, clătinându-se. Acum ai pe altcineva pentru care să îți faci griji, gesticulă el. Impostorul ăla mic, musafirul neinvitat...

        Se clătină, făcu un pas în spate și căzu în fund.

       - Marco! Am exclamat, sărind din pat. Ce tot faci?

       - Sunt beat muci, Elena. Am crezut că așa o să doară mai puțin.

       - Proastă idee, am mormăit. Haide sus!

        L-am ajutat să se ridice și mi se strânse inima. De ce suferea? Nu voia să avem o familie?

        Se trânti în pat și l-am descălțat, apoi am tras pătura peste el.

       - Un copil, mormăi el. Deja te-a cucerit, înainte să vină pe lume.

        Apoi respirația i se îngreună datorită somnului adânc în care s-a scufundat.

        Mi-am dat ochii peste cap și am așezat o mână pe abdomen. O să fie bine, cerculeț. Eu te iubesc deja. Taică-tu e mai căpos de felul lui, sper doar să nu îi semeni la nebunie și tu!

        Mă deranja felul în care alegea să se comporte, mă deranja faptul că plecase atâtea ore de acasă, fără ca măcar să mă anunțe dacă e bine și mai ales, mă durea îngrozitor faptul că îl respingea pe cerculeț. Inima mea se sfâșia în două, dar eram mai mult decât convinsă că dacă nu îl vrea pe el, nu mă va avea nici pe mine. Noi veneam la pachet.

        Simțeam nevoia de o pauză de la tot ceea ce însemna Marco și suferința pe care o provoca. Nu voiam să îl văd mâine, dar nici nu aveam idee unde să merg, ținând cont că nimeni nu mai știa de faptul că sunt însărcinată. Dar, acum eram extrem de obosită, așa că i-am întors spatele bețivului ambulant și am adormit instant.

        Dimineață am mâncat un bol cu cereale, m-am îmbrăcat și am mers în garaj, urcând la bordul liniștitorului meu Fiesta. Unde aș putea să am câteva clipe de liniște? La birou probabil că mai erau câțiva colegi care erau absorbiți de muncă, întrebările părinților sau ale Mariei erau ultimul lucru pe care îl doream acum.

        Service-ul!

        Este închis duminica, iar acolo ar fi ultimul loc unde s-ar gândi să mă caute!

        Am pornit motorul și m-am îndreptat spre imensa clădire. Am parcat în față și am coborât, îndreptându-mă spre ușă. În momentul în care am băgat cheia și am răsucit de ea, un suflu al unei imense explozii mă aruncă câțiva metri în aer, iar ultimul lucru ce l-am mai simțit, a fost cum am fost zburată prin aer și izbită violent de betonul de pe jos.