Marco

Capitolul XIX

        Mă pregăteam pentru petrecerea mamei. Nu alesesem nimic pompos, doar o rochiță simplă de un albastru deschis și sandale. Zâmbeam fără să îmi dau seama, gândindu-mă la noaptea trecută. Nu mă simțeam altfel... sau mă simțeam? Adică, ar trebui să mă simt doar pentru că alte fete spun asta mereu? Eu mă simt doar îndrăgostită până peste urechi și nu îmi vine să cred că cineva a reușit să mă facă să mă pierd pe mine. De câte ori în viață întâlnești așa ceva? O dată? De două ori? Niciodată?
I-am auzit motorul și mi-am zâmbit în oglindă, înainte să fug jos. Am deschis ușa cu o smucitură și i-am sărit în brațe.

       - Te iubesc, am spus strângându-l în brațe.

       - Nu mai mult decât mine, șopti el, sărutându-mă pe creștet.

        Am intrat în casă ținându-ne de mână.

        Invitații deja erau în sufragerie și Ana se plimba printre ei, servindu-i cu aperitive. Familia Constantin nu venea, am avut grijă să o întreb pe mama înainte să vină Marco.
Muzica ambientală răsuna prin micile boxe mascate în colțurile camerelor și era chiar relaxantă. Ne-am înghesuit amândoi pe un singur fotoliu, până când Marco mă puse la el în brațe, punându-mi o mână pe picior.
L-am privit în ochi și vedeam cum privirea i se întunecă iar.

       - Toată noaptea m-am gândit la tine, șopti el.

       - Și eu, am recunoscut, mușcându-mi buza de jos și simțind cum obrajii îmi prind o tentă de roz.

        Mâna lui se strecură sub fustă și urcă pe picior, făcându-mă să închid ochii și să simt. Doar să simt.

       -Aperitive?

        Vocea Anei mă trezi din transă și am chicotit amândoi.

        De afară niște lumini roșii si albastre intrau prin geam, luminând tot mai tare sufrageria. Ce se întâmpla?

        Ușa de la intrare se trânti de perete și trei polițiști intrară în casă. Mama veni repede din bucătărie.

       - Ce s-a întâmplat, domnilor? întrebă ea surprinsă.

       - Bună seara, doamnă, cunoașteți un anume Marco Sima?

        Mama se întoarse spre noi și odată cu ea, toți ochii din încăpere. Am înghețat și l-am simțit și pe el încordându-se. Polițistul de mai devreme veni până în fața noastră și scoase un obiect mic, din metal, cu două litere gravate.

       - Tu ești Marco Sima?

       - Da, răspunse el.

       - Asta îți aparține?

       - Da, afirmă din nou.

       - Domnișoară, recunoști asta? mă întrebă, fluturând bricheta spre mine. Este a lui?

       - D-da, am spus speriată. Dar, ce se întâmplă?

       - Marco Sima, ești arestat pentru furtul unui obiect valoros de la amanetul "For Rent", vorbi el și le făcu semn celor doi polițiști rămași la intrare. Aceștia s-au apropiat repede și l-au ridicat, punându-i catușele.

       - Stați puțin, am strigat panicată. Este o greșeală!

       - Am găsit bricheta la locul faptei, în plus vânzătoarea a depus deja o plângere împotriva lui, explică el. Ai dreptul la un avocat...

        Cuvintele lui se pierdeau undeva în subconștientul meu, pentru că șocul și neputința mă învăluiau repede. Marco acuzat de furt? Îl arestau?