Marco

Capitolul XIII

        Până la urmă aveam picnicul ăla. Stăteam amândoi pe pătură și împărțeam un bol cu căpșune.

       - Iartă-mă pentru data trecută, spuse el sărutându-mi mâna. Sunt un idiot câteodată.

       - Ești idiotul meu, am spus cu drag.

        După o săptămână de la marea noastră ceartă, Marco încă se simțea rău, dar el spunea că nopțile noastre împreună îl ajutau să reziste. Și rezista, iar eu eram foarte mândră de el. Reușea să mănânce mai bine, dar câteodată voma tot ce mânca, pentru că avea momente când starea de rău îl lovea în forță și pe neașteptate.

       Nu îmi plăcea să îl văd așa, dar știam că asta e calea cea bună și că tot răul este spre bine.

       - Ce o să facem când vara se va termina?

        Întrebarea lui mă lua prin surprindere.

       - Nici măcar nu m-am gândit la asta, am șoptit pierdută.

        Adică, era clar că trebuia să mă întorc la facultate, dar faptul că eram acum aici și toate câte s-au întâmplat de când ne-am împăcat, îmi dădeau sentimentul că ne-am unit pentru totdeauna.

       - Poți să vi să stai cu mine, am șoptit temătoare pentru că asta nu însemna deloc să o luăm încet, dar nici nu puteam dispărea iar. Asta, dacă vrei și tu, am adăugat repede. Știu că va trebui să te mai întorci, dar va fi mai ușor dacă vei sta cu mine câteodată.

        M-am întristat în timp ce vorbeam. Nu mai voiam să ne despărțim, nici măcar o zi. Aveam nevoie de el, așa cum și el avea nevoie de mine. Eram dependenți unul de celălalt.

       - Chiar vrei să stau cu tine? mă întrebă el privindu-mă cu o curiozitate sinceră.

       - Te vreau lângă mine mereu, în fiecare zi.

        Sărutul lui apăsat mă trezi din nou la viață.

***

        Ne întorsesem în oraș și Marco era mult mai bine acum. Spunea că nu mai simte nevoia să ia droguri și eu îl credeam, pentru că era dispus să mai stăm cât voiam eu.

        În seara asta, el dădea o petrecere ca să ne distrăm după această perioadă tumultoasă. Maria venise la mine și ne pregăteam amândouă. Am optat pentru o rochiță albă, vaporoasă, cu spatele gol și sandale joase care se legau în sus pe picior. Părul meu era voluminos datorită buclelor lejere făcute de Maria și ea arăta foarte bine într-o fustă minusculă și o cămașă decoltată.

       - Gata de petrecere? mă întrebă ea veselă.

        Am dat din cap afirmativ, chicotind. Mașina ei ne aștepta afară și ne-a dus până la ei acasă. Muzica bubuia atât de tare, încât se auzea cu ușurință de jos, iar jocul de lumini se făcea observat de la ferestre.

        Am urcat și noi, iar la intrare am dat nas în nas cu Saul.

       - Elena! Mă bucur mult să te văd! exclamă el.

       - Hei, și eu! am spus și băiatul se aplecă să mă îmbrățișeze, iar eu l-am bătut ușor cu palma pe spate, stânjenită.

       - Ce faci? Arăți nemaipomenit!

        L-am văzut măsurându-mă din cap până în picioare și am simțit cum mă înroșesc.