Marco

Capitolul XII

        Eram deja de patru zile la cabană, iar în dimineața celei de-a patra zi, Marco arăta mai rău ca niciodată. Se simțeam rău de alatăieri și devenise tot mai irascibil. Astăzi refuzase să mănânce, doar a dat pe gât două pahare cu lapte și a fumat țigară după țigară.

        Nu voiam să deschid subiectul pentru că era extrem de iritat, de aceea mi-am făcut de lucru prin casă. L-am văzut ieșind afară la bustul gol și așezându-se pe treptele din fața casei, aprinzând altă țigară și ciufulindu-și părul.

        Mă gândeam ce aș putea să fac pentru a-l înveseli puțin și mi-a venit o idee. Am așezat câteva căpșune și felii de pepene pe o tavă, am luat sticla cu suc de portocale și două pahare, pe care le-am așezat într-un coș învechit găsit într-unul din dulapurile din bucătărie și m-am dus după o pătură.

        L-am auzit intrând în casă și merse țintă la baie, fără ca măcar să mă privească.

       Bine... asta a durut puțin.

       Am ieșit încet din casă, desculță și am întins pătura pe iarba din fața casei. L-am văzut ieșind, căutându-mă cu privirea, apoi mă privi încruntat când mă observă.

       - Ce spui de un picnic? am zâmbit, întinzând larg brațele.

        L-am văzut strângând din buze și trecându-și o mână prin păr.

       - Nu am dispoziția necesară pentru chestii dintr-astea, Elena.

        Am înghițit în sec.

       - Nu are nimic, le strâng imediat, am răspuns, rugându-mă în gând să nu pornim o ceartă.

        Marco oftă lung și veni cu pași apăsați spre mine.

       - Lasă-le naibii acolo, spuse exasperat și m-am oprit.

       - Nu este nevoie, serios, am spus încet.

       - Am spus să le lași dracului acolo! strigă el. Ai vrut picnic, hai să facem un căcat de picnic!

        Cred că privirea mea îmi trăda sentimentele, pentru că își trecu o mână prin păr. Dar grimasa de pe fața lui nu arăta deloc bine și într-o clipă intră val-vârtej în casă, năpustindu-se asupra wc-ului.

        M-am grăbit după el și am intrat la timp, pentru a-l vedea cum vomită tot laptele de dimineață și cum se prăbușește jos, transpirând și tremurând.

       - Dumnezeule, iubitule! Ești bine?

        I-am pus o mână pe frunte și era rece de la transpirație. Dar el mă prinse de încheietură, strângându-mă cu putere, până am scos un icnet de durere și se ridică cu greu, evitându-mă. Trecu pe lângă mine cu o privire care mă putea tăia în bucăți.

       - Marco? am șoptit cu ochii în lacrimi.

       - Ce vrei? mă întrebă el rece oprindu-se, dar rămase cu spatele.

       - Lasă-mă să te ajut...

       - Ai cumva niște cocaină la tine? 

        Răspunsul lui aproape îmi tăiase respirația.

       - Nu ai nevoie de ea, am spus cu voce tremurândă.

       - De unde dracu știi tu de ce am eu nevoie? se întoarse el spre mine, strigându-mi cuvintele în față. Doar praful mă mai poate ajuta acum, pentru că la naiba cu toate, simt că mă descompun! Crezi că nu știu ce faci? De ce m-ai adus aici?