Jocurile dragostei

Plecarea in New York.

Închid ochii parca pentru doua secunde,iar afara este lumina,soarele strecurându-se pe geamul mare al camerei mele. Am adormit instantaneu aseară,după plecarea lui Alex.

Ma ridic din pat încă puțin amețită,in prezenta mamei care stătea aplecata deasupra biroului meu analizând ceva îndeaproape. Nu vedeam exact ce,asa ca mi-am strâns puterile și m-am ridicat din pat. Când am ajuns in drept cu ea,vad ca are in mana cutia cu pastile a lui Bogdan.

-Poți sa îmi explici ce faci cu astea? Spune nervoasa in timp ce le arunca pe birou,împrăștiindu-se peste tot. Încercam sa găsesc o scuza in timp ce ma bâlbâi-stateam și ma uitam in jos. Nesiguranța din vocea mea o face sa creadă ca ii ascund ceva,ceea ce era complect greșit. Doar am rămas cu ele neavând ocazia ca ii le dau lui Bogdan după explicația care trebuia sa mi-o spuna.

Ma ia cu putere de braț și ma întreabă pentru a doua oară,de data aceasta mai răspicat și mai tare.
-Alissia,ți-am pus o întrebare! Ce faci tu cu astea?
-Nu sunt ale mele,mama. -O replica mai buna nu puteai găsi? Îmi spun in gând încercând sa găsesc o scuza credibila.
-Nu sunt ale tale? Dar a cui? Din nou băiatul acela a familiei Logan este implicat? Întrecea limita prin cuvintele aruncate la întâmplare. Sar imediat ce aud asta,și ii spun ca nu are nicio legătura.
-Mama te rog sa ai încredere! Nu sunt ale mele,nici măcar nu stiu ce sunt astea..-spun in timp ce iau cutia și ma prefac ca o analizez.
-Ai noroc ca suntem grăbiți,dar îmi datorezi o explicație serioasă.

Iasă din camera și revine cu doua valize mari pe care le arunca pe patul meu.
-Fa-ți bagajul,avem avion la ora 14:00.
Avion? Plecarea era programată abia săptămâna viitoare. Rămân cu gura cascata,la propiu, și ma uit întrebător la ea.
-Aliss,pentru numele lui Dumnezeu,fa-ți bagajul ca e târziu.

Eram agitata. Nu am apucat sa vorbesc cu Alex și nici cu prietenele mele. Nu îmi puteam lua rămas bun de la cei dragi care rămâneau in urma mea,lucru care ma întrista total,iar ceea ce era mai grav era ca începeam sa ma îndepărtez de Ioana,cea mai buna prietena a mea,din cauza problemelor.
.
.
.
Este ora 13:30,iar eu cu părinții mei așteptăm in caldura insuportabila avionul care tocmai a fost anunțat ca v-a veni cu o mică întârziere. Nu stiu cat însemna la ei o "mică" întârziere,asa ca mi-am scos telefonul și i-am scris lui Alex.

Aliss: Alex,azi plec in NY,trebuie sa vorbim și sa clarificam totul. Crezi ca ai putea sa vi in aeroport?

Timpul se scurgea atat de repede,încât nici nu am observat când a sosit avionul. Eu stateam in același loc,sprijinita de bagajul meu decorat cu broșe specifice fiecărui loc unde am călătorit. Era o pasiune pentru mine,sa călătoresc și sa învăț lucruri despre alte tari,sa vad obiceiurile altor oamenii și sa admir peisajele,de aceea când eram mică le spuneam oamenilor care ma întrebau ce îmi doresc sa devin,ca o sa fiu ghid turistic in Spania. Asa îmi îmbinăm plăcerea de a comunica cu oamenii in limba spaniola,și de a le prezenta locuri minunate pe care și pe mine ma fașcinează. Dar asta a fost când eram mică,acum însă nu mai știam ce v-oi face cu viata mea.

Ma uit pentru ultima data in telefon,dar degeaba. Niciun mesaj de la el. Intr-un final la insistenta mamei ma ridic de pe bagaj și ma îndrept spre ea. Când încep ce urc treptii care duceau in avion,mama se oprește luându-mă de mana.
-Alis,eu cu tatăl tau v-om lua alt avion.

Poftim? Am auzit bine? Tocmai a spus ca v-or lua un avion diferit,și șansa sa nu fie locuri era imposibila,bilete au fost luate in urma cu doua luni,pentru toți trei. Deschid ochii larg și ma uit la ea gesticuland cu mainile,in timp ce oamenii își făceam loc pe lângă noi.
-Cum adică? Spun lăsând spațiu între cuvinte-mama ce..
Ma întrerupe și se uita in spate căutând pe cineva cu privirea.
-In sfârșit,uite ca vine.
Nu știam la cine se refera,dar când ma uit mai bine,il vad pe Bogdan. Mi de variante îmi treceau prin cap,palmele începând sa mi se umezeasca iar emoțiile sa ma cuprindă pentru vestea care urma sa o primesc.

Bogdan se îndreapta repezit către noi cu un zâmbet care ii lumina fata. Își ia ochelarii de soare de pe ochi și ii aseaza pe cap. Când ajunge lângă noi,nu il las sa spuna nimic și intervin cu nervii vizibili in tonul vocii mele.
-Mama,de ce e Bogdan aici?
Mama îsi pune mana pe umărul lui Bogdan,ii arunca o privire pe sub ochelari și se întoarce la mine cu același zâmbet ca el.
-Draga mea,tu o sa mergi in New York cu Bogdan. Eu cu tatăl tau o sa venim abia luna viitoare,dar scoala începe mai devreme acolo și trebuie sa fiți prezenți.

Când aud prostia pe care tocmai o spune cu atâta entuziasm,încep sa devin și mai agitata ca înainte,sângele pulsandu-mi puternic in obraji. Ma uit la amândoi,după care îmi dau ochii peste cap și intru furioasa in avion. Înapoi nu mai puteam da,și nici nu aveam de gând sa mai schimb vreo vorba cu părinții mei înainte de a pleca. Nu intelegeam de ce imi făceau asta.

Și ultima speranța ca v-a fi un loc bun New York-ul,am pierdut-o odată cu vestea auzita.

Ma așez confortabil pe una dintre banchetele de la mijlocul avionul,îmi pun căștile in urechi și ignor tot ce vine din partea lui Bogdan.

In momentul in care reușesc sa îl enervez in totalitate,imi scoate căștile din urechi și îmi întoarce fata cu mainile sale către el.
-Alis,te implor,asculta-ma!
Ma uit la el timp de câteva secunde in care nu schițez nicio reacție dorita de el,după care ii smulg căștile din mana și mi le pun din nou,dând muzica și mai tare. Ma întorc cu fata către geam,auzind totuși bombăneliile fără rost ale lui Bogdan.

De ce este totul atat de complicat?