Jocurile dragostei

Prima zi de liceu.

      Drumul spre liceu părea sa nu se mai termine când tăcerea era singura prezenta in masina lui Bogdan. Îmi pun ochelarii de soare pentru a ma putea uita la el fără sa observe cât de agitata sunt. Soarele încălzea puternic pielea de pe scaunele negre ale mașinii, ceea ce ma făcea sa ma foiesc din secunda in secunda. Cu toată atenția vărsată asupra agitatiei din trafic, Bogdan pare sa nu aibă nici el stare când ne oprim la semafor pentru un timp mai puțin de un minut. Îsi mișcă repede degetele in jurul volanului și bate din picior fără sa ma privească. Când semaforul arată culoarea verde, apasă brusc pe accelerație aducându-mi aminte de ziua in care l-am întâlnit pe Adam.

       Trecând peste aroganta care ma oprea sa îl privesc, înghit in sec și îmi pun mana peste a lui.

      -Bogdan..
   Își trage mana de sub a mea și încetinește.
      -De ce te comporți asa?
      -De ce ma intrebi asta? Răspunde dintr-o suflare înainte sa termin eu ultimul cuvânt.
   Îmi dau ochelarii jos și îmi întorc capul spre el. Nu părea sa fie nervos, dar nu îmi puteam explica comportamentul sau.
       -Am ajuns.
   Fără sa ma privească nici măcar o secunda, scoate cheile din contact și iasă din masina. Ies și eu înainte sa se enerveze și mai tare și încep sa o caut pe Betty.
        -Aliss, se aude in cele din urma vocea lui Bogdan, îmi pare rau, sunt doar îngrijorat.
        -Stai liniștit..spun cu jumătate de gura in timp ce ma indrept cu pași lenți spre el. Ce ar fi sa găsim intrarea in scoala înainte sa se termine toata ceremonia? Spun înainte ca el sa continuie acel subiect.
    Un zâmbet, care părea mai mult forțat ii luminează puțin fata după care ma săruta apăsat pe frunte.

     Ma indepartez de el distrasa de vocea lui Betty încercând sa ascund stările care ma treceau de ceva vreme. Era greu sa zic ce ma măcina atat de cumplit in ultima vreme din moment ce și mie îmi era foarte greu sa îmi dau seama prin ce trec. O privesc pe Betty și gândul îmi zboară la zâmbetul Larei când îmi povestea despre pățaniile ei lipsite de sens. Îmi aștern un zâmbet blând pe fata care aveam grija sa înlocuiască tristețea care inevitabil era prezenta in mintea mea. Gândul ca eu sunt doar o înlocuitoare a Larei pentru Betty și toți cei dragi ei, îmi dadea un fior rece care nu făcea altceva decât sa o aducă pe Lara in prezent de parca ma urmarea la fiercare pas făcut.

     Scutur din cap in momentul in care îmi dau seama ca ma desprind de prezent și ma scufund din nou in amintiri. Ambii ma priveau nedumeriți așteptând sa spun ceva. Asta așteptam și eu, sa găsesc o scuza pentru starea mea.

       -M-au ajuns emoțiile din urma, spun arcuindu-mi buzele intr-un zâmbet sec.
  Cuvintele mele sigur nu l-au clarificat pe Bogdan, care in continuare aștepta sa spun eu ceva.

       -Se face târziu iar tu vei rămâne fără acel loc in liceu. Intervine Betty. Trebuie sa îți depui dosarul de înscriere pana la ora doisprezece, face o pauza in ceea ce zice și arunca o privire scurta la ceasul de pe mana sa dreapta, iar acum este unsprezece și jumătate.

    Au trecut mai bine de doua ore, timp in care am bântuit de una singura fiecare coridor al liceului pentru a ma familiariza cu acest loc. Liceul, orașul, dar și noii oamenii cu care urma sa îmi împart timpul erau prea mult pentru mine. Tot ce îmi doream era sa ajung acasa și sa sper ca o baie fierbinte ma va ajuta sa clarific contradicțiile din mintea mea.

    
     -Alissia, esti cu noi draguto?
     -E prima ei zi aici, nu o încolți cu prostiile din capul tau.
      -Doar încerc sa o introduc in grupul nostru dar se pare ca e cu capul departe de aici.
       -Ava, destul! Intervine o a treia voce care venea de lângă mine.

      Cu capul încă sprijinit de dosul palmei și cu ochii închiși, ascult conversația unor persoane care se pare ca nu au nici o rușine sa vorbească despre mine când sunt de fata cu ei.
        -Dacă sunt obosita nu înseamnă ca nu va aud. Spun lipsita de vlagă simțindu-se dezinteresul meu pentru aceasta cnversație.
          -Uite, vezi cum e?
          -Ava, pentru Dumnezeu, tu nu ai și un buton de oprire?

     Îmi deschid ochii somnoroasa. Când am ajuns la acest bar tin minte ca eram cu Betty, Adam și Bogdan, dar se pare ca grupul s-a mărit cu încă 5 persoane pe care nu le recunoșteam. O fata blonda cu parul șuvițat in roz pal, și ochii verzi ma privea insistent cu o față inexpresivă.
           -S-a trezit? Întreabă încă uitându-se la mine. E treaza? Repeta, de data aceasta plimbându-și privirea la fiecare in parte.
          -Blonda este Ava, spune Adam care era asezat lângă ea. Este sora mea, dar in cele mai multe cazuri când întâlnesc persoane noi încerc sa uit ca sunt neam cu ea.
           -Nu fi rau, sunt populară, toți ar vrea sa îmi fie frați. Spune agățându-se de gâtul lui Adam, subțiind-și vocea.

     Pe cât scotea mai multe pe gura, pe atat de repede îmi dădeam seama ca este doar o alta fata care nu gândește dar in schimb are părinți cu propriul bancomat in casa.

       Neștiind ce sa fac pentru a nu-i bagă in seama intr-un mod mai politicos, îmi scot telefonul. Observ ca am zece apeluri ratate de la mama, ceea ca ma face sa sar de pe acel scaun greu din fier, lucru care nu îmi prea reușește in momentul in care fata mea se lipește de podeaua barului.
       -Aliss, esti bine? Se repezeste Bogdan la mine. Ce ai patit?
       -Sunt ok, dar vreau sa merg acasa.
       -Și doar trantindu-te pe jos poți merge acasa?

      Pulsul mi se repezeste brusc când Ava începe sa rada. Fata asta avea o voce mult prea ascutita.

     Fără sa mai dau vreo explicație, îmi strâng foile căzute din dosar și plec către usa.
       -Vin și eu! Striga Betty înainte sa ies pe usa. Își ia ghiozdanul, își saluta prietenii și vine lângă mine.
        -Mergem acasa, te rog.
        -Bine, dar v-om face o mica oprire.
        -Betty, am adormit la masa, crezi ca mai sunt in stare de ceva? Vreau doar sa merg acasa și sa dorm.

       Nu primesc niciun răspuns. Intram in masina, Betty își potrivește oglinda și pornește motorul.
         -Ai spus sa mergem acasa, dar eu te duc într-un alt loc pe care îl numesc tot "acasa". Se pune.
      Drumul a fost unul scurt, sau probabil am ațipit eu ascultând playlist-ul care aveam impresia ca deja se repetase de mai mult de zece ori.
         -Asta e cumva Elvis?
         -Da. E CD-ul preferat al tatei. Mereu il ascultam când mergeam in Texas.
          -Texas? Nu știam ca va petreceti timpul pe acolo.
          -Am spus Texas? Vream sa spun Seattle.
          -Nu prea cred ca aveai cum sa le încurci.. mormăi încet in timp ce ma ridic din poziția confortabila. Abia atunci observ ca masina e oprită. Clipesc de mai multe ori și cobor din masina privind cu ochii mari "raiul" din fata mea.
        -Ce e locul acesta? O întreb entuziasmata pe Betty fără a-mi putea desprinde privirea de la Frumusețea peisajului.
         -Locul meu și a lui Betty. Sau..fostul loc.
   In fata mea, un lac presărat cu flori de toate culorile se întindea pana la veranda unei căbănuțe modeste pictate in albastru deschis. O barca veche de aceasi culoare era sprijinita pe veranda încă putând sa se descifreze litere aproape șterse de trecerea timpul. Cu alb scria "nádar"
       -Este gaelică scoțiană. Spune Betty parca citindu-mi gândurile. Înseamnă natură. Bunicul meu a făcut barca, iar Betty încerca sa învețe acea limba.
        -De ce ar învață limba aceea? O întreb surprinsă de ce tocmai mi-a spus.
        -Nu prea stiu, niciodată nu mi-a spus cu precizie. Cred ca făcea un curs online pentru tabara de vara in care urma sa meargă anul acesta.

     Ma sprijin de balustrada verandei și urmez cu privirea raza de lumina care se strecoară printre crengile înalte ale copacilor. Aerul tropical îmi dadea o energie pozitivă. Exact ce aveam nevoie. 
         -M-a sunat mama. Îmi dezvăluie Betty in timp ce vine lângă mine. V-or aduce maine trupul Larei in New York și v-om organiza o înmormântare.